Echipa 1923.ro v-a prezentat prima parte a interviului cu Puiu Ionescu, în care acesta se oferea ca model de perseverenţă pentru cei care-şi doresc să reuşească în viaţă. Respins de patru ori de la Rapid, el a ajuns până la urmă să se impună la echipa din Giuleşti şi a marcat istoria echipei de lângă Podul Grant prin cele 127 de goluri oficiale pe care le-a marcat în tricoul vişiniu. În continuare vă prezentăm cum vede actualul avocat cele opt sezoane petrecute la Rapid.

Domnule Ionescu, mai ţineţi minte debutul la Rapid?

Cum să nu?! Chiar dacă a venit într-o înfrângere, rămâne una dintre amintirile de referinţă ale vieţii mele. Am pierdut cu 2-0 pe terenul Minerului Lupeni, dar de atunci eu nu am mai ieşit din echipă. Asta se întâmpla în 1960.

Sunteţi golgheterul all-time al Rapidului, cu 127 de goluri! Cum vă simţiţi din postura asta?

Doar 127 sunt (râde)?! Credeam că am peste 150! Probabil cu amicale, cu tot, cam pe acolo sunt. Dar asta pentru că am plecat de la Rapid după opt ani, că dacă mai rămâneam trei, patru, sigur aveam peste 200. Oricum este un sentiment minunat să fii cel mai bun marcator din istoria unei asemenea echipe.

După cele patru hopuri ale carierei, n-aţi mai avut nicio problemă să vă impuneţi la echipa mare?

Nu prea. Chiar dacă la început ca să joc eu trebuia să-l scoată pe Ene II, care venise de la Dinamo. M-am impus în faţa lui, chiar dacă eram tânăr. Aveam o calitate foarte importantă în fotbal: driblingul. S-a scris de-a lungul vremii foarte mult despre driblingul meu. Inclusiv Eugen Barbu sau Fănuş Neagu! Foarte puţini îmi puteau lua mingea fără fault. Plus că aveam şi o viteză mare de reacţie, mai ales pe distanţe scurte.

Cine se aseamănă ca stil de joc cu dumneavoastră în prezent?

Din păcate, în fotbalul românesc nimeni… Şi îţi spun şi de ce! Păi ce făceam eu cu Nichi Dumitriu în anii noştri de apogeu, mai face acum Messi! Jucam rapid, în viteză, iar lumea venea la meciuri mai ales să ne vadă pe noi doi. Timp de cinci ani, cât am jucat împreună, am lipsit foarte puţin de pe teren. Cel puţin eu doar atunci când am mai avut câte o accidentare, că suspendat n-am fost vreodată!

Aţi câştigat un singur titlu cu Rapid atunci, dar s-a spus că echipa ar fi putut lua mai multe în anii ’60… Care este adevărul?

Aveam o echipă foarte puternică şi lumea ştie că nu eram lăsaţi să luăm campionatul! De aia rivalitatea cu Dinamo şi Fcsb era şi mai mare în acele timpuri. Erau echipele puterii şi erau ajutate. Rapid ar fi trebuit să câştige campionatul în acei ani de trei ori, dar asta a fost. Păi, de exemplu, în 1965, Dinamo a fost cu un punct înaintea noastră, dar cu câteva etape înainte de final eram la egalitate de puncte şi stăteam mai bine la golaveraj. Ca să ne depăşească au învins cu 10-1 pe Steagu Roşu Braşov. Dar în 1967 am jucat impecabil, nu a mai avut nimeni ce să ne facă!

Chiar era atât de multă ostilitate împotriva Rapidului?

Da! De aceea spun că rivalitatea cu echipele din Bucureşti era şi mai mare! Înainte de meciurile cu Fcsb şi Dinamo venea ministrul Transporturilor şi ne spunea că putem lua bătaie de la oricine, dar nu de la ăştia. De aia aveam şi câte 3.000 de lei primă la victorie, sumă uriaşă în acea perioadă. Nici populaţia, clasa muncitoare, nu accepta să pierdem, fiindcă ştiau că ei manevrează totul.

Arbitrajele cum erau în acea perioadă?

Mult mai rău decât acum! În prezent, se fură discret, dar atunci totul era pe faţă! Uite, îţi dau şi un exemplu! O dată, la Constanţa, un arbitru, Mitran, trăgea tare cu ei şi noi îl întrebam: “Ce faci, bre?”, iar el ne răspundea: “Tăceţi, dracului!” Prelungise deja meciul cu 7 minute şi noi îi atrăgeam atenţia că se terminase, la care el ne-a spus: “Se termină când dau ei gol!” Şi ce crezi?! Aşa a fost!

Care sunt cele mai frumoase trei momente din cariera dumneavoastră la Rapid?

Păi, în primul rând anul în care am luat titlul! Ce senzaţie a fost să vină suporterii pe jos de la Ploieşti sau atunci când au năvălit oamenii pe teren de fericire. Apoi, un alt moment rămâne anul 1960, cel în care am debutat pentru prima echipă, astfel că, în sfârşit, orgoliul meu fusese satisfăcut. Ştiam că pot ajunge acolo, cu toate că am avut ceva piedici până la confirmarea mult aşteptată. La Rapid m-am format şi ca jucător, dar şi ca om! Pe ultima treaptă a acestui podium aş pune, în egală măsură, momentele în care am ieşit golgheterul României, dar şi pe cel în care m-am transferat la Alemania Aachen.

Care este cel mai frumos gol pe care l-aţi dat cu Fcsb?

Le-am dat atât de multe, că nici nu mai ţin minte! Însă îmi aduc acum aminte unul, dar nu de-al meu, ci de-al lui Titus Ozon, care a marcat în poarta lor exact la fel cum a marcat Gabi Mureşan cu Dinamo! Un gol fabulos!

Nici cu Dinamo nu vă amintiţi unul anume?

Ah, ba da! Am dat gol cu ceafa împotriva lor! A centrat Teo Codreanu din corner, dar jos, eu m-am aplecat să treacă mingea şi imediat am lovit-o cu ceafa, surprinzându-l pe Datcu care era în poarta lor!

Dar cel mai frumos gol din întreaga dumneavoastră carieră care este?

La Atena l-am dat, dar nu pentru Rapid, ci cu naţionala! Am jucat un amical cu Grecia în 1967, când am luat şi titlul, iar ei ne conduceau cu 1-0. Am egalat printr-un gol din foarfecă pe spate, de la semi-înălţime, direct în vinclu! Apoi am marcat şi golul victoriei. Este o amintire foarte frumoasă.

Bun, acum spuneţi-mi care este cel mai important gol pe care l-aţi dat în carieră!

Nu ştiu… Chiar nu-mi vine acum în minte, dar îţi spun care a fost cea mai importantă fază! Am centrat la golul cu care am bătut cu 1-0 la Sofia şi ne-am calificat la JO din 1964. A fost o mare satisfacţie, dar în acelaşi timp o mare dezamăgire fiindcă am ratat calificarea în semifinalele turneului de la Tokyo… Eram mari favoriţi la medalia de aur, dar în sferturi, Ungaria ne conducea cu 1-0, iar în minutul 88 Constantin de la CCA a ratat lovitura de la 11 metri… Am fost foarte trist atunci.

Dumneavoastră aţi dat multe goluri din lovituri de la 11 metri de-a lungul carierei, care a fost secretul?

Păi să ştii că niciodată nu am ratat! Nu era greu, fiindcă ştiam cum să bat. Oricât de bun era portarul, dacă trăgeam lângă bară, nu avea cum să o scoată. Şi zece metri dacă avea, nu putea ajunge mingea. Trăgeam mereu tare, lângă bara din dreapta lui. Nu avea ce face! Într-un meci în care am bătut CSM Iaşi cu 8-1, am marcat trei goluri din lovituri de la 11 metri!

Credeţi că există cineva care v-ar putea depăşi cifrele la Rapid?

Eu cred că nu! Şi nu neapărat că nu ar avea valoare, dar în ziua de azi fotbaliştii stau puţin la o echipă. Mai mult, sistemul de joc nu le permite atacanţilor să marcheze la fel de des precum era pe vremea mea. Deşi, uite, când a debutat Alex Ioniţă I, la ce calităţi arăta, puteam să jur că o să mă depăşească! Păcat că s-a stins…

Dacă ar fi să faceţi un top al celor mai mari trei atacanţi rapidişti din istorie, cum ar arăta el?

Pe primul loc, Bazil Marian, iar pe următoarele două îi pun pe Iacob Olaru şi Sandu Neagu! Asta din ce am văzut eu jucând, că nu i-am prins pe Ionică Bogdan, Sipoş, Auer, Baratky, etc… Dar mie mi-au plăcut şi unii atacanţi din ultimul deceniu. Pe lângă Ioniţă, cel mai mult mi-a plăcut de Mazilu şi Daniel Niculae. Aici mă refer doar la atacanţi de careu, fiindcă Pancu, spre exemplu, este un alt tip de jucător, chiar dacă a marcat foarte multe goluri

Despre ultimii atacanţi ai echipei ce părere aveţi?

Uite, Andrei Ciolacu, de exemplu, mi se pare un atacant bun, însă momentan mai are de muncă pentru marea performanţă. El se înţelegea de minune cu Cătălin Doman, pe vremea când şi acesta juca la Rapid. Benson care e acum titular, are tehnică, experienţă, consider că este bun pentru tentativa noastră de salvare de la retrogradare.

Credeţi că echipa se salvează de la retrogradare?

Da, la cum joacă şi la ce jucători are în acest moment, sunt convins că va scăpa! Lotul este bun. Dar chiar dacă scapă, pentru a reveni în prim plan, pentru a se bate iar la trofee, Rapid trebuie să aibă susţinerea unui sponsor foarte potent, fiindcă un club puternic este puternic, în primul rând, din punct de vedere financiar.

Un sponsor de nivelul domnului George Copos?

Da! Lumea l-a înjurat mult pe George Copos, dar să ştiţi că el a făcut mult mai multe lucruri bune pentru Rapid decât rele. Oricine are şi greşeli, dar ce a lăsat în urmă vorbeşte de la sine. Nu mai găsim unul ca el, să ştiţi! În primul rând, a contribuit la îndeplinirea visului multor generaţii rapidiste, cel de a avea din nou peluza a doua. Apoi, a construit cantonamentul de la ProRapid, când a cesionat pe 49 de ani acel teren de la Laromet. Şi despre cesiunea stadionului au fost unele discuţii, dar nimeni n-a avut în minte, dintre cei competenţi în acest sens, să i-l dea pe mână. Ştiu ce spun.

Din punctul dumneavoastră de vedere, care este cel mai mare antrenor din istoria Rapidului? Mircea Lucescu sau Valentin Stănescu?

Valentin Stănescu, fără vreun dubiu! Nu spun asta pentru că a fost antrenorul meu, ci pentru că a avut marele merit să câştige campionatul cu o echipă formată doar din rapidişti. Mircea Lucescu a construit echipa modernă, dar Stănescu a reuşit idealul generaţiilor rapidiste: titlul adus cu jucători prin a căror vene curge sânge vişiniu!

Din actuala echipă cine vă place cel mai mult?

Nicolae Vasile! Mi se pare un puşti cu un potenţial imens, care poate ajunge sus de tot, poate deveni un fotbalist mare, dar trebuie încurajat şi este important să i se dea încredere pentru asta.