Marius Măldărăşanu a jucat aproape un deceniu la Rapid şi a rămas unul dintre cei mai importanţi oameni din istoria clubului de lângă Podul Grant, mai ales datorită numărului mare de trofee câştigate, nouă. Nici un alt fotbalist care a evoluat în Giuleşti nu a reuşit mai multe, motiv pentru care Măldărăşanu a devenit un monstru sacru vişiniu pentru istorie. Fostul mijlocaş al Rapidului a acceptat cu plăcere să discute cu 1923.ro despre cariera sa în tricoul alb-vişiniu.
Salut, Marius! Mai ţii minte ziua în care ai aflat că te vrea Rapid?
Niciodată n-o voi uita! Păi eu eram la Petrolul, mă pregăteam de începutul sezonului şi se tot zvonea că sunt dorit de Rapid ca înlocuitor al lui Lucian Marinescu, care tocmai plecase de la echipă. Dar cu mine nu vorbise nimeni şi nu mă gândeam aşa serios… În perioada aia se juca Cupa Ligii, care era înaintea campionatului şi mă concentram pe meciurile alea, chiar dacă nu erau foarte importante. Până îmi sună telefonul, era domnul Sichitiu, care m-a întrebat dacă vreau la Rapid! Normal că îmi doream!
Aşa…
Stai, că nu e tot! I-am zis că vreau, dar i-am explicat că mai am un an de contract cu Petrolul. Mi-a transmis că nu e problema mea şi că urmează să mă sune Mircea Lucescu. Când am auzit asta, am rămas mut. Adică marele Mircea Lucescu să mă sune direct pe mine… Cine eram eu?! M-au luat emoţiile, mai ales în momentul în care mi-a sunat telefonul şi domnul Lucescu m-a întrebat, la rândul său, cu accentul lui italian, dacă vreau la Rapid. Am confirmat şi mi-a spus şi el că nu e problema mea că mai am un an de contract, important e doar să vreau. Nu se concretizase însă nimic, mai trecuseră câteva zile până când, cei de la Rapid m-au luat din pat la propriu şi m-au chemat să semnez.
De atunci ai jucat aproape un deceniu la Rapid şi ai câştigat nouă trofee. Cum e să fii cel mai titrat jucător din istoria unui asemenea club?
Eu de fel sunt un tip norocos şi mai glumesc uneori spunând că am fost norocul Rapidului. De când m-am dus eu acolo am început să câştigăm trofee, iar după ce am plecat, Rapid n-a mai luat nimic. N-am jucat singur, e adevărat, dar uite că aşa s-a nimerit. Am luat două titluri, trei Cupe şi patru Supercupe, ceea ce mă face să fiu foarte mândru de ce am realizat în carieră!
Te-ai impus la Rapid repede, din primul sezon. Care a fost secretul?
Da, în anul în care am luat titlul am jucat în 33 din 34 de meciuri. Nu ştiu ce să zic… A avut Mircea Lucescu încredere în mine, dar m-am adaptat şi eu repede fiindcă n-am fost genul de jucător care să fie furat de Bucureşti. Mi-am văzut de treaba mea şi ăsta a fost rezultatul.
Dacă ar fi să faci un top al celor mai reuşite trei meciuri din cariera ta rapidistă, cum ar arăta el?
O să fiu puţin lipsit de modestie acum, că e de menţionat că am făcut multe meciuri bune! (râde) Dar, ca şi importanţă sunt în primul rând cele din Cupa UEFA cu Şahtar şi PAOK, când am marcat mereu golul victoriei. Şi ca să completez podiumul aş pune aici şi meciul cu Fcsb pe care l-am jucat în 1998, când i-am bătut cu 3-0 pe Giuleşti. Atunci nu am dat gol, dar în opinia mea am jucat foarte bine!
Lipseşte din top meciul cu Fcsb din Supercupa României 1999, când Rapid a bătut cu 5-0, iar tu ai dat două goluri…
Vezi?! Tocmai ce-ţi spuneam! Au fost multe meciuri reuşite, dar eu le-am pus doar pe cele mai importante dintre ele. Cu asta rămâi la finalul carierei. Acel meci a fost nemaipomenit! A venit la un an după ce ei ne-au bătut cu 4-0 în aceeaşi competiţie. Atunci, în 1998, băieţii au negociat cu George Copos prima pentru meci şi, aşa cum îl ştim pe dumnealui, încerca să o facă cât mai mică. Mergea el pe importanţa meciului, dar Dănuţ Lupu i-a spus scurt: “Ştii cum e, nea George, totul trece prin stomac!”. Din cauza discuţiilor acestora concentrarea nu a fost prea mare şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat… Dar ne-am răzbunat cu vârf şi îndesat apoi, chiar dacă ei susţineau că au pierdut cu 5-0 pentru că nu-I interesa competiţia… Astea sunt prostii!
OK, acum să trecem şi la părţile mai neplăcute. Care au fost cele mai urâte momente pe care le-ai trait la Rapid?
De departe cel din primăvara lui 2006! Eram într-o formă senzaţională atunci, iar la finalul meciului retur cu Hertha mi-am rupt ligamentele şi am lipsit şase luni. Am ratat dubla cu Hamburg, pe cea cu Fcsb şi am fost foarte mâhnit din cauza asta! Nu zic că dacă era Măldărăşanu pe teren ne-am fi calificat mai departe, însă eu aş fi făcut tot ce ar fi depins de mine! În plus, atunci aveam şi destule oferte din străinătate, mă aflam în vârf de formă, dar uite că până la urmă totul s-a dus pe apa sâmbetei…
Cine te-a dorit?
Erau cluburi din Rusia, Cipru, chiar Stuttgart! De fapt, după ce am jucat împotriva lor, cei de acolo mi-au zis să nu semnez prelungirea cu Rapid fiindcă mă doresc. Intram în ultimele şase luni, dar am vorbit cu Răzvan Lucescu şi am ales să prelungesc cu o condiţie: dacă Stuttgart chiar făcea ofertă oficială, să mă ajute să plec fără mari pretenţii. Numai că de la ei între timp plecase Trapattoni, care cred că mă dorea cel mai mult, şi totul a picat. Apoi a venit şi accidentarea şi totul a picat.
Ai fost şi ai rămas unul dintre favoriţii fanilor!
Este una dintre cele mai mari satisfacţii ale mele! Eu nu am fost genul care să linguşesc galeria, să mă pun bine cu ei în vreun fel. Adică ce rost are să-i laud eu cât sunt de tari, când lucrul ăsta se vede cu ochiul liber! Eram cu un prieten care susţine Fcsb la meciul din Cupa României pe care Rapid l-a jucat în 2013 cu Voluntari, când era în liga a doua şi el mi-a spus că e incredibil cum galeria susţine echipa când joacă la un nivel aşa scăzut. Aşa că, ce să mai zic eu? Ei ştiu deja că sunt cei mai buni!
La un meci cu Dinamo de acum doi ani au afişat bannere cu chipurile câtorva jucători din istoria Rapidului care, în viziunea lor, sunt cei mai reprezentativi. Te-ai numărat şi tu printre ei! Cum te-ai simţit?
Iniţial nu văzusem, dar mi-a arătat apoi un prieten tot. A fost satisfacţia supremă, dovada că am făcut ceva pentru acest club. Păi gândeşte-te cât de puţini erau, iar printre ei doar câţiva din perioada recentă! A fost unul dintre cele mai emoţionante momente pe care le-am trăit în viaţa mea, ca să fiu sincer!
Acum eşti rapidist sută la sută, dar în copilărie cu cine ţineai?
Fiind din Ploieşti, cu Petrolul, dar cel mai mult cu Universitatea Craiova! Aşa erau vremurile atunci… Îmi lipeam pe tricou poză cu Balaci! Asta în condiţiile în care tata era dinamovist! Timpul a trecut însă, iar după cei zece ani minunaţi pe care i-am petrecut la Rapid, n-are cum să mai existe în inima mea loc pentru altă echipă. Şi tata ţine acum cu Rapid, e şi normal!
În cei zece ani nu ai lipsit decât jumătate de sezon când ai fost la Beşiktaş. Acolo n-ai reuşit, ce ţi-a lipsit?
Beşiktaş avea atunci o echipă extrem de puternică şi o mică greşeală a fost că m-am dus împrumutat. Apoi, ghinionul meu a fost că atunci am avut prima accidentare serioasă din carieră, ruptură musculară. Chiar dacă toate condiţiile de recuperare erau impecabile, eu n-am ştiut prea bine ce trebuie să fac, aşa că am tot forţat şi în jumătate de an a recidivat de trei ori şi de aia am jucat foarte puţin. Am şi acum gaură în muşchi! Eu forţam fiindcă doar aşa puteam să-i determin la finalul sezonului să mă cumpere… Cum însă n-am apucat să joc prea mult, totul a fost în zadar. A fost un alt ghinion al carierei mele, dar poate că aşa a fost să fie destinul meu, legat de Rapid!
