Trebuie să subliniez că echipa naţională nu înseamnă mare lucru pentru mine în acest moment. Atât timp cât jocurile de interese sunt atât de mari, ea nu mai contează… Şi totuşi, uitându-mă la meciurile cu Ungaria şi Turcia, gândurile m-au dus într-o anumită direcţie şi anume la întrebarea: “care au fost cele mai bune meciuri ale naţionalei României din ultimii ani?” Meciuri în care am jucat FOTBAL, nu BAMBILICI ca împotriva Olandei, la Constanţa, în 2007. Şi nu vreau să fac vreo aluzie la stilul lui Piţurcă sau aşa ceva pentru că nu asta e ideea materialului de faţă. Nu, ci vreau să explic că jucătorii echipei naţionale chiar se simt fotbalişti pe Giuleşti. Nu ştiu dacă e singurul loc din România unde i-ar putea încerca asemenea sentimente, dar cert este că pe acest teren au avut poate cele mai reuşite două meciuri din ultima decadă. Oricum, aşa cu mesajul ăsta i-au întâmpinat şi fanii înaintea partidei cu Bosnia. Aşezat pe un banner, în peluză.
Nimeni nu poate uita acel 5-1 cu Germania din aprilie 2004. E adevărat, un amical, dar când baţi aşa naţionala aia, care cu doi ani înainte pierduse finala Cupei Mondiale, parcă îţi dă impresia că eşti pe culmile puterii fotbalistice. Măcar pentru o noapte. Cu atât mai mult cu cât la pauză aveam deja 4-0. Nu mai ţin minte cine era comentator, însă îmi amintesc celebra frază: “Doamnelor şi domnilor, conducem echipa Germaniei cu 4-0. Vă reamintesc, este un meci interţări la seneori!” Edificator, nu? De fapt, ca să vă daţi seama cum văd eu victoria asta, aş vrea să o compar cu una similară în faţa Olandei de azi, de exemplu. Olanda, care ne-a dat opt în două meciuri oficiale… Pleşan, Raţ, Dănciulescu şi Caramarin au scris atunci istorie prin golurile care, culmea, au fost singurele din cariera lor la naţională! De fapt, în afară de Raţ, ajuns între timp la 91 de selecţii, nici unul n-a făcut prea mulţi pureci în tricoul primei reprezentative. Dar au rămas cu o amintire nepreţuită. Şi câte ocazii s-au mai ratat atunci în faţa celor peste 12.000 de fani care veniseră în tribunele Giuleştiului…
Dănciulescu a marcat două goluri în istoricul meci cu Germania, scor 5-1
În fine, poate că am bătut prea mult monedă pe un amical, dar mă repet, 5-1 cu Germania şi pentru Brazilia sau Spania ar fi un succes de răsunet, chiar şi într-o partidă de verificare. Revin şi la un meci oficial, tot pe Giuleşti. Ceva mai recent. “Incompetentul” Răzvan a reuşit să bată Bosnia cu 3-0! O echipă care nu a marcat “decât” 69 de goluri în ultimele 32 de meciuri oficiale… E drept, nu s-a calificat încă la niciun turneu final, însă are toate şansele acum. Nu aceleaşi lucruri se pot spune şi despre Ungaria… O altă echipă pe care am bătut-o cu 3-0, dar care nu se ridică sub nicio formă la nivelul Bosniei de acum doi ani şi cu atât mai puţin la cel al echipei de acum. În sfârşit, atunci mulţi au zis că Răzvan e selecţioner slab, că a făcut egal cu Albania şi Belarus. Dar Piţi ce a făcut cu aceeaşi adversari? Ştiu, nu mai era nicio miză, că altfel îi băteam de numa, numa! Repet însă! Nu am absolut nicio problemă cu Piţi! Vreau doar să reliefez că Giuleştiul are o simbolistică aparte în fotbalul acesta românesc tot mai sărăcit de valori şi, mai ales, de principii sănătoase!
Mutu a marcat în poarta Bosniei
Marica şi Mutu au fost eroii de atunci cu Bosnia. E drept, în 2005, România a bătut şi Cehia, cu 2-0, o echipă superioară Bosniei. Numai că dacă judecăm după scor, cele două succese ar trebui să fie echivalente. Adică un gol în plus, poate compensa diferenţa de valoare, nu? Rămânem doar cu astea două amintiri frumoase, că de calificări nu mai poate fi vorba. Din păcate… Numai că eu stau şi mă gândesc ce ar fi fost dacă meciul acela cu Albania, din toamna lui 2010, s-ar fi jucat tot pe Giuleşti, aşa cum a vrut Răzvan, dar a fost luat la mişto. Ştiu, când ai valoare, n-ar trebui să conteze pe ce stadion joci, mai ales că şi eu sunt de acord că suporterii din cât mai multe colţuri ale ţării trebuie să aibă ocazia să vadă naţionala. Dar în ultimii ani, valoarea n-a fost punctul nostru forte, aşa că mai trebuie să facem şi anumite compromisuri atunci când ne arde buza. Iar tocmai atmosfera din Giuleşti ar fi putut fi catalizatorul spre EURO 2012, mai ales că Răzvan era selecţionerul. Deh, s-a hotărât că nu se cade să se joace acolo. Până la urmă, s-a demonstrat, în meciul cu Bosnia, că aia a fost piesa lipsă din puzzle-ul unei calificări care n-a mai venit. Păcat că nu se ţine cont şi de sentimentele care trebuie, ci numai de cele generate de anumite interese…
Fostul dublu campion al României cu Rapid, Raţ, a jucat în ambele meciuri
