Oricine se delectează cu FIFA, celebrul joc al EA Sports, cunoaşte această propoziţie, care apare pe-acolo, pe monitor, imediat după ce echipa cu care joacă îşi învinge cea mai mare rivală din competiţie. Oricare ar fi aceasta. Ei, folosindu-mă de aceste cuvinte, voi abera puţin, încercând să transmit un cu totul alt mesaj. Din păcate, Rapidul nostru drag a ajuns într-un punct mort care, oricât ar încerca presa şi “specialiştii” să-l desluşească, el este mult prea afundat în planuri şi idei coposciene. Aşa că, hai mai bine să vorbim despre ceea ce s-a întâmplat la ultimele două meciuri pe Giuleşti şi să lăsăm pentru 2013 situaţia aparent fără scăpare în care se află echipa.
Da, ştiu că am pierdut atât cu Astra în Cupă, cât şi cu Oţelul în campionat, cu 2-3, şi ştiu că nu e prea plăcut să despicăm înfrângerile în paişpe. Tocmai de aia nu vom vorbi despre meciurile în sine, ci despre cele din tribune. Puţină lume şi-a închipuit că, având în vedere situaţia în care este Rapidul, suporterii se vor îngrămădi pe stadion. Eh, asta au gândit însă doar cei care nu ştiu ce înseamnă rapidismul. 7.000 de oameni au venit la meciul de Cupă şi toţi au cântat fără întrerupere, chiar dacă, la un moment dat, tabela arăta 0-2. În ciuda unei oarecare dominări teritoriale şi în ceea ce priveşte fazele fixe, Rapid juca fără niciun orizont, fără vreo idee concretă. Şi totuşi am egalat! Da, am împins meciul în prelungiri în faţa unui adversar de calitate. Şi v-o spun cu mâna pe inimă că, de acolo de sus, din peluză, am simţit cum, pur şi simplu, prelungirile i se datorează, în proporţie de 90 la sută, galeriei.
Conştientizez că veţi începe cu din alea: “Şi echipa?! N-a avut niciun merit?!”. Ei bine, eu cred că nu! Sau, mă rog, nu unul semnificativ. Suporterii au arătat încă odată ce înseamnă RAPID. Astra ne-a bătut până la urmă, am ratat şi ultima şansă de a lua un trofeu în sezonul la finalul căruia vom sărbători a 90-a aniversare. Între timp a venit şi insolvenţa, aşa că se creaseră toate premisele ca meciul cu Oţelul, ultimul din 2012 să se joace cu tribunele aproape goale, mai ales că afară era şi foarte frig. Dar de unde?! Nu au mai fost 7.000 de oameni, dar 5.000 au răspuns prezent chemării Giuleştiului şi au încurajat, din nou, non-stop echipa, chiar dacă băieţii şi-au luat-o pe cocoaşă de la o glumă de echipă, iar unii dintre ai noştri păreau deja cu gândul bine înfipt în pomana porcului.
Încă un semn că noi rapidiştii ştim cel mai bine să fim alături de echipa noastră, mai ales la greu. De aia Rapid n-o să moară, indiferent ce gânduri are Copos! Şi ştiţi de ce n-o să mai moară? Pentru că în 2013 se împlinesc 90 de ani de la înfiinţarea echipei noastre dragi şi sub nicio formă acest an nu poate fi unul al suferinţei. OK, nu va putea fi marcat, din păcate, prin câştigarea vreunui trofeu, dar va însemna un NOU ÎNCEPUT! Unul mai bun! TREBUIE SĂ CREDEM ÎN ASTA! Şi trebuie să venim în număr şi mai mare pe stadion, pentru a arăta iar şi iar că suntem unici!
Un RAPIDIST din peluză
