Ștefan Pănoiu, elevul eminent din vestiarul FC Rapid 1923

Stefan Panoiu FC Rapid 1923
Stefan Panoiu FC Rapid 1923

Ștefan Pănoiu (născut pe 23 septembrie 2002) s-a apucat de fotbal la 6 ani și, până la vârsta de 15 ani, s-a antrenat cu profesorul Emil Popescu, la Hidro Râmnicu Vâlcea. El s-a impus rapid ca unul dintre liderii generației sale, fiind un model nu doar pe teren, ci și la școală, reușind să obțină media de 9,98 la examenul de Evaluare Națională (Capacitate). După Hidro, el s-a transferat la SCM Râmnicu Vâlcea, unde a evoluat până la 16 ani, când s-a transferat la FC Rapid 1923.

Cum a ajuns Ștefan Pănoiu la FC Rapid 1923

Asta după ce cluburi mari din România s-au luptat pentru a-i obține semnătura. Hagi, CFR Cluj, fcsb și Craiova l-au vrut pe puștiul-senzație Ștefan Pănoiu a fost curtat de mic de cluburi mari din România, care i-au remarcat calitățile tehnice și au vrut să-l transfere. fcsb, CFR Cluj, Craiova și chiar Viitorul lui Hagi au tatonat terenul pentru a-l legitima, însă el a ajuns, în cele din urmă, să meargă la FC Rapid 1923, pe vremea când clubul din Giulești evolua în Liga a III-a. Acum, e titular în Liga a II-a și luptă cu fotbaliști mult mai titrați decât el, pentru revenirea în prima ligă națională.

Tatăl lui Pănoiu a povestit despre aventura sa la CFR Cluj

“Până să ajungă la Rapid, el a fost curtat de fcsb, unde a stat o săptămână în probe, dar Ștefan nu a mai vrut să meargă acolo. Apoi, a urmat CFR Cluj, unde a stat, la fel, o săptămână, în perioada în care erau Mara, Bilașco și Edi Iordănescu. L-au dat la echipa a doua, dar, după un meci pierdut în Europa, au apărut modificări mari în lot și transferul nu s-a mai realizat. Tot în vara aceea, Hagi a vrut să-l ia, dar Ștefan a refuzat, probabil fiind distanța foarte mare de casă. A urmat episodul Rapid București, care s-a și concretizat. Clubul din Giulești tatona de mult terenul. Ștefan a decis să meargă la acest club, plecând în cantonament cu echipa mare.”

Doar COVID-19 l-a scos din echipă

„El a debutat la echipa de seniori doar după două luni. A jucat cinci meciuri în Liga a III-a. A urmat Liga a II-a, unde a prins încredere. Sezonul acesta, a lipsit de pe gazon doar când a avut Coronavirus și ca urmare a unei mici accidentări. Are 12 meciuri jucate, mai nou, ca mijlocaș la închidere, un post mult mai greu”, a spus Geani Pănoiu, tatăl lui Ștefan. Tatăl său i-a spus încă din clasa I: nu înveți bine, nu mai mergi la fotbal! Geani Pănoiu a mărturisit că, încă de când s-a apucat de fotbal, i-a trasat fiului său un obiectiv clar: să obțină rezultate bune la școală, altfel nu ar fi acceptat să mai joace la club.

CITEȘTE ȘI  ANALIZĂ | Cât de importantă este o victorie a FC Rapid 1923 cu Dunărea Călărași

Sora lui Pănoiu joacă fotbal la 10 ani!

“Din clasa I și până a XII-a, cea mai mică medie generală a sa a fost 9,74. Deci, chiar a învățat foarte bine, fiind prezent la numeroase concursuri județene. Să știți că nu doar el joacă fotbal în familia noastră. Am și o fată, Anastasia, de 10 ani, care se antrenează cu Pufu la CSȘ Rm. Vâlcea. Și din ce spune antrenorul, chiar are talent. Ea e înnebunită de acest sport și joacă alături de băieți. Eu pe Ștefan l-am dus la fotbal cu gândul doar de a face mișcare… Mai departe, sperăm să continue povestea frumoasă… A fost de la 15 ani și la lotul național, fiind convocat la toate categoriile de vârstă, cu un număr total de nouă selecții”, a completat tatăl fotbalistului de la FC Rapid 1923.

A pictat până la 12 ani!

Participant la expoziții și concursuri Pe lângă școală și fotbal, Ștefan Pănoiu este talentat și la pictură. A participat, încă de la 5-6 ani, la diverse expoziții și concursuri județene. Și-a continuat această pasiune până la vârsta de 12 ani, când a decis să renunțe… “Am picturi ale lui puse pe pereți. Chiar a avut talent, pentru vârsta lui. Mă bucură nespus pentru ceea ce a reușit să realizeze până acum. Este foarte ambițios și, în tot ceea ce face, vrea să fie cel mai bun. Este un campion înnăscut, dar ca să ai succes, trebuie să muncești zilnic foarte-foarte mult.”

„El se întorcea de la școală și își făcea temele singur, după care pleca la antrenament. Niciodată nu am avut probleme cu el, fiind foarte disciplinat. Școala a fost și este o prioritate, iar educație se vede și pe terenul de fotbal. A avut profesori care l-au susținut, care l-au apreciat. A reușit să îmbine frumos sportul și școala, însă cu multe sacrificii”, a mai spus Geani Pănoiu.

CITEȘTE ȘI  Cine e pe primul loc?! Cine e pe primul loc?! FC Rapid 1923, noul lider!

Sursa: tribunavalceana.ro

2 COMENTARII

  1. Datoria noastră e să prezentăm realitatea așa cum e, cu bune și cu rele. Dacă Ștefan merită lăudat, suntem primii care o face! Dacă va merita să fie arătat cu degetul, de asemenea vom fi primii care o vom face. Numai bine!

  2. Felicitari Domnule Panoiu ! Sanatate Stefan, si tine-o tot asa ! Dragos, foarte inspirat sa il prezinti si sa aflam ce jucator frumos avem inclub ! Am fost in tribuna la primul sau meci, m-a impresionat personalitatea lui, nu mai vazusem demult un dribling la mijlocasii nostri. Bravo, felicitari.

LĂSAȚI UN MESAJ