Amintiri vișinii de pe Anfield Road: „Am fost marcat o perioadă”

Liverpool pe Giuleşti, apoi pe Anfield
Liverpool pe Giuleşti, apoi pe Anfield

Zeno Bundea a trăit multe în cariera de fotbalist. O experiență aparte l-a marcat până astăzi și constituie cea mai frumoasă amintire a sa de-a lungul anilor petrecuți în jurul dreptunghiului verde. Orădeanul nu poate uita faptul că a ajuns pe Anfield Road, în toamna lui 2000, atunci când giuleștenii i-au întâlnit pe cormorani în turul 1 al Cupei UEFA. După ce eneglezii s-au impus pe Giulești cu 1-0, returul s-a încheiat la egalitate, 0-0.

Zeno Bundea, marcat de Anfield Road

„Acolo, într-adevăr, când am intrat pe stadion și după meci am avut o senzație că joc fotbal degeaba în comparație cu ce am văzut acolo. Chiar stăteam în autocar și rememoram ce s-a întâmplat în seara respectivă. Și mă gândeam că acum revenim la noi, acasă, în România. Am fost marcat o perioadă, mi-am dat seama ce însemna tot fotbalul din Anglia. Și bineînțeles că și acum este la fel”, a povestit Zeno Bundea, în exclusivitate pentru realitateaspotiva.net.

FC Liverpool și situația actuală

În acel sezon Liverpool a câștigat Cupa UEFA, iar ulterior și-a mai trecut în palmares două trofee ale UEFA Champions League. În această stagiune, The Reds sunt de nerecunoscut după un 2019-2020 de poveste, cu primul titlu câștigat după trei decenii. „M-am confruntat și eu de-a lungul carierei cu situații de genul ăsta. Dar e vorba de mulți factori de atmosferă, de omogenitate, deși la ei nu e cazul pentru că joacă de ceva timp împreună. E un nivel prea ridicat ca să îmi dau seama de aici ce se întâmplă acolo”, a mai indicat fostul mijlocaș.

CITEȘTE ȘI  FC Rapid 1923 - Dunărea Călărași 4-1. Sprint spre promovare!

LĂSAȚI UN MESAJ