NEWS ALERT | Noutăți despre noul Giulești. Veștile nu sunt grozave…

Giulesti
Giulesti

Rapidiștii nu primesc vești grozave. Noua arenă din Giulești va fi gata cu întârziere. Inclusiv în vederea Campionatului European. Cel care va fi organizat și de București în acest an. Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice şi Administraţiei, a făcut anunţul aşteptat de toţi fanii. Pe lângă speranțele venite din partea echipei conduse de Nicolae Grigore, care a încheiat sezonul de toamnă pe locul 3 al Ligii 2, la patru puncte de lider, suporterii primesc vești și din partea autorităților.

Din martie, noul Giulești se mută către mai

Ce a declarat ministrul Cseke Attila

„M-am bucurat să constat că se lucrează în ritm susţinut pe arena din Giuleşti şi am fost asigurat de constructori că aceasta va fi finalizată până la sfârşitul lunii mai, astfel încât stadionul să poate fi redat în condiţii optime bucureştenilor şi, în acelaşi timp, pentru a ne onora obligaţiile asumate pentru derularea Campionatului European de Fotbal din această vară”, a spus Attila, citat de news.ro, menționează prosport.ro.

Partea bună e că, dacă nu vine un cataclism, stadionul Giulești va fi finalizat în 2021. Acum că noi ne așteptam să fie pe bune termenul de martie și că, în realitatea, probabil se va duce către august, nici nu mai contează. Să ne amintim numai câți ani am sperat că se va face ceva. Oricum, am intrat în linie dreaptă!

LĂSAȚI UN MESAJ