Cine plătește de fapt în fotbal? Cum se plătesc salariile astronomice?

Fotbal Club Rapid Regie România
Fotbal Club Rapid susţinută de suporteri în Regie, cei mai tari din România

În fotbal sunt mulți bani. Nejustificat de mulți! La prima vedere. Ne dăm seama apoi că acest fotbal este un fenomen social, de masă. Poate unul dintre cele mai iubite din lume. Nu doar ca sport! Ci, în general. Nu au fost puține dățile în care am încurajat suporterii să fie alături de Rapid. Pentru că, oricât de greu ar părea de crezut la o primă vedere, suporterii chiar sunt cei care dau ora exactă în fluxul de bani care circulă în lumea fotbalului. De fiecare dată auzim că cluburile mari sunt ținute de sponsori, de patroni. Nu de suporteri.

Echipele din Europa au milioane de euro încasări din bilete

Dacă te raportezi la cei care vin pe stadion doar, așa este. Deși, spre deosebire de România, multe cluburi din lumea civilizată a fotbalului chiar au încasări de milioane din încasări. Am tot dat exemple precum Union Berlin sau chiar Ferencvaros Budapesta, pentru că sunt modele pe care le-am trăit pe viu. Nu insist aici, trec la subiect. Cei care țin fenomenul fotbal sunt mai ales cei care primesc la TV. Motivul nici nu trebuie dezvoltat, fiindcă nu ține de vreun nivel superior de inteligență. Adică, își imaginează cineva că un investitor, fie el că e sponsor sau patron, bagă mulți bani dacă nu are certitudinea că al lui mesaj / produs ajunge la cât mai multă lume?

Fotbal prosper este acolo unde suporterii sunt implicați

Să fim serioși! Un club cu suporteri IMPLICAȚI, indiferent ce înțelegeți prin asta, atrage și investitori. Că oamenii vor să vândă, iar dacă tu ai potențial să cumperi, evident că e o situație win-win. Barcelona, Real Madrid, Manchester United, Juventus Torino sau Bayern München nu au fost mereu putred de bogate. Nu, și-au construit un fundament pe fidelitatea suporterilor. Ca și la alte echipe din Anglia, ori Germania, chiar Franța, stadioanele au fost mereu pline, iar în fața TV-urilor mereu au fost favoriții când au jucat LIVE. Nu te poți îmbogăți din vânzare de bilete și drepturi TV, dar poți construi un fundament.

Valoarea drepturilor TV din fotbal reflectă piața!

De ce credeți că drepturile se plătesc atât de bine în marile campionate? Fiindcă oamenii se uită! Și nu 10.000 – 20.000, ci cu zecile de miloane, poate sutele. Că doar nu plătesc marile companii miliarde și miliarde de euro fiindcă le place lor de Tottenham, Chelsea, PSG sau AC Milan. Ne închipuim că nu sunt prea mulți oameni care gândesc așa. O să vedeți diferența când, încet, dar sigur, transmiterea meciurilor se va muta pe streaming. Acum se pot lua abonamente la grămadă. Însă dacă va costa, să zicem, 10 euro să vezi un meci PSV – Ajax, s-ar putea ca până și-n Olanda să zică unii: „da’ mai dă-l naibii de fotbal!” Ăsta e motivul pentru care noi milităm ca suporterii să participe financiar în viața cluburilor, nu de altceva.

Dacă suporterii cumpără mult, bagă și investitorii mulți bani

Sponsorii se gândesc la profit: „Dacă suporterii cumpără produse, bilete și abonamente de câteva zeci de mii de euro pe an, cum să mă aștept eu la mai mult. Hai că bag 30.000 euro, e OK.” Ar fi o abordare-model-șablon-potențial. Noi am prezentat ce se întâmplă la FC Rapid 1923 și de aia spunem. Investitorii nu pot face profit, însă unii oameni visează să fie aduși jucători cu salarii de zeci de miid e euro lunar, care să te ducă în Champions League. Din nou, iată, altă sursă de venit. Una din ce în ce mai greu de atins. Pentru că fotbalul, ca și lumea, au evoluat într-o anumită direcție: bogații devin tot mai bogați și săracii tot mai săraci. E și normal ca în Champions League să se concentreze valorile.

Ordinea este cea de mai jos

Fiindcă, altfel, vedem ce se întâmplă când avem echipe alde Midtjylland, Ferencvaros, Dinamo Kiev, Krasnodar sau Olympiacos. Degeaba mai ai câte o repriză bună dacă ai mai puține puncte decât numărul cifrelor de pe tricou. Revenind, Champions League e prea departe pentru această analiză. Pentru a reveni la ale noastre și la acest fotbal de la care avem un punct de pornire, numerotăm cam care sunt pașii pentru ca un club de fotbal să devină unul de succes. Dacă nu, măcar stabil.

  1. Suporteri plătitori de bilete și materiale promoționale cu clubul
  2. Suporteri plătitori de abonamente TV pentru a-și vedea echipa
  3. Drepturi TV
  4. Sponsori
  5. Investitori
  6. Venituri din competiții de înalt nivel precum Champions League sau Europa League

Strategia și marketingul contează și ele în fotbal, dar sunt doar un plus

Ordinea este bătută în cuie. Sigur, ai nevoie și de strategie, de marketing, dar pilonii nu pot fi îndoiți. Ci doar prezenți la o scară sau alta. Spun asta pentru că, tot din experiență, spun că Tennis Borussia Berlin, echipă, pe atunci, în liga a 5-a din Germania vindea bilete de 8 euro la meciuri (2017) și avea magazin de produse promoționale. La fel ca și Berliner AK, club din liga a 4-a. E drept, TeBe a evoluat și în Bundesliga prin anii ’70, dar asta nu contează decât la statistică. E corect, nivelul lor nu este mai sus de, să zicem, liga a 3-a din Germania. Însă măcar au o oarecare stabilitate. Care în fotbalul românesc nu există aproape nicăieri.

Vă imaginați ca 100.000 rapidiști să ia anual produse de 20 euro?!

Fiindcă la noi suporterii așteaptă, ca românii în general, ca altul să facă, să bage, să dea. Din acest motiv noi evidențiem ori de câte ori avem ocazia cât de vital este ca suporterul să se implice în fotbal, indiferent de ligă. Această analiză va putea fi proiectată și reevaluată la anul, când stadionul Giulești, cel nou, va fi gata. Și va putea fi dat în folosință cu cele 14.000 de locuri ale lui. Mulți spun că sunt puține, însă oare vor fi pline? Dacă se va întâmpla așa, se va simți la buget, credeți-ne pe cuvânt. Dacă FC Rapid 1923 sau cum se va numi echipa pe atunci va juca cu casa închisă meci de meci, iar 100.000 de suporteri ar fi dispuși să mai dea anual 20 de euro pe produse de la club, vă imaginați cum ar arăta bugetul?

Promovarea și noul stadion ar trebui să aducă belșug!

Numai de la suporterii plătitori! O promovare ar mai aduce milioane și din drepturile TV, iar investitorii atunci vor putea împrumuta în liniște alte milioane de pe urma cărora să poată face profit. Așa funcționează, e singura soluție. Altfel, se ajunge în hău. Uitați-vă la FC Barcelona, marele club catalan, cât de afectat este de pandemie. Așadar, trebuie să conștientizăm că decizia și puterea chiar este în mâinile noastre pentru a influența acest fotbal așa cum merită.