ANALIZĂ | Se ridică cine îl ia pe Șumudică! Cifre impresionante

ANALIZĂ | Se ridică cine îl ia pe Șumudică! Cifre impresionante

sumudica Suedia - România
Marius Şumudică, vehement înainte de Suedia - România

Marius Șumudică (49 de ani) face senzație la Gaziantep FK, în Turcia, unde a ajuns pe locul 2, însă regula întregii lui cariere de ”principal” la nivel de prim eșalon spune că a lăsat echipele mai sus decât atunci când le-a preluat. Olăroiu și Răzvan Lucescu și-au împărțit titlul „Antrenorul anului 2020” în Ancheta Gazetei Sporturilor, dar un premiu special pentru acest an ar merita și Marius Șumudică. Poate cel de antrenorul cel mai în vogă în ultimele două luni. În noiembrie și decembrie, pe banca lui Gaziantep, în campionat și în Cupa Turciei, are 9 meciuri, dintre care 8 victorii și o remiză. Fără să piardă, iar echipa lui a urcat până pe locul 2, unul uluitor, pentru o trupă fără pretenții cum e Gaziantep.

Analiza în privința lui Marius Șumudică

elefant.ro

Șumudică are un mandat reușit pe banca formației din sudul Turciei, însă ceea ce a reușit la Gaziantep e, de fapt, caracteristica întregii lui cariere de antrenor principal. În urmă cu mai bine de 6 ani, când încă se afla la Gazeta Sporturilor, unde era redactor-șef adjunct, Andrei Vochin, acum consilierul lui Răzvan Burleanu, a făcut o analiză în privința lui Șumudică: de unde a preluat echipele pe care le-a antrenat, ce a reușit cu ele și unde le-a lăsat. Concluzia de la acel moment: în proporție de 90 la sută, a urcat nivelul formațiilor pregătite și le-a dus măcar un loc mai sus!

Șumudică a antrenat cinci echipe din 2014

Din 2014 însă, Șumudică a mai antrenat alte cinci echipe, fără să aibă nici măcar o lună de pauză între mandate, iar azi, Gazeta continuă acea radiografie realizată de Andrei Vochin. Iar concluzia explică de ce astăzi Șumudică e unul dintre cei mai valoroși și mai în trend tehnicieni români. Analiza se referă strict la cluburile pe care le-a antrenat, indiferent de țară, la nivelul primului eșalon.

Sezonul 2009-2010 » Gloria Bistrița

  • a fost numit în ianuarie 2010, la finalul turului
  • echipa era pe locul 17, penultima
  • cu Șumi pe bancă, a evitat retrogradarea, a urcat 6 poziții și a terminat pe locul 11
  • are marele merit că în respectivul mandat l-a adus în România pe Junior Moraes, un atacant brazilian necunoscut la acel moment, dar care a devenit unul de top la nivel chiar de fotbal european, iar în momentul de față a fost naturalizat și evoluează în naționala Ucrainei

Sezonul 2010-2011 » Rapid

  • a fost numit de la începutul sezonului
  • echipa terminase pe locul 7 campionatul precedent
  • a rezistat 29 de etape, iar când a plecat din Giulești, feroviarii erau două locuri mai sus, pe 5

Sezonul 2011-2012 » Astra Giurgiu

  • a fost numit în august, după un început catastrofal al echipei, care era pe locul 15
  • Șumudică a stat până la finalul lui octombrie și a dus Astra pe poziția a 8-a

Sezonul 2011-2012 » FC Brașov

  • în noiembrie a fost numit la FC Brașov
  • echipa era pe locul 12
  • Șumudică a stat până în aprilie și i-a lăsat pe brașoveni un loc mai sus, pe 11

Sezonul 2012-2013 » FC Vaslui

  • a fost numit la începutul sezonului
  • echipa terminase sezonul precedent pe locul 2
  • Șumi a rezistat doar 9 etape și a plecat când Vaslui era pe locul 5

Sezonul 2012-2013 » Al Shaab

  • a fost numit în ianuarie, între tur și retur
  • echipa era pe locul 13, din 14, pe loc retrogradabil, cu doar 7 puncte în 13 meciuri
  • Șumudică a stat până la final, a urcat Al Shaab pe locul 12, a făcut nu mai puțin de 18 puncte în 13 meciuri și a salvat echipa din Emirate de la retrogradare

Perioada 2014-2015 » Chiajna

  • a fost numit în martie, preluând echipa pe locul 10
  • a stat un an și o lună, iar când a plecat ilfovenii erau pe locul 13

Perioada 2015-2017 » Astra Giurgiu

  • în aprilie 2015 a fost numit într-un moment de derivă al echipei, care se afla pe locul 6
  • în acel final de campionat, în cele 6 etape, a avut 5 victorii și o remiză și a urcat-o pe Astra pe locul 4
  • în campionatul următor a cucerit titlul, giurgiuvenii fiind pe primul loc în 30 din cele 36 de etape
  • a câștigat și Supercupa României, iar în Europa i-a dus în grupele Europa League și i-a calificat în primăvară
  • a plecat la finalul sezonului 2016-2017, lăsând echipa pe locul 3

Sezonul 2017-2018 » Kayserispor

  • a fost numit la începutul sezonului
  • gruparea turcă avusese un sezon precedent modest, doar locul 14
  • cu Șumi pe bancă, echipa s-a clasat pe locul 9

Sezonul 2018-2019 » Al Shabab

  • a fost numit la începutul sezonului
  • echipa din Arabia Saudită terminase pe locul 10 în campionatul precedent
  • cu Șumudică, clubul s-a clasat pe locul 5

Perioada 2019-2020 » Gaziantep

  • a fost numit la începutul sezonului
  • echipa tocmai promovase din liga secundă
  • în campionatul trecut, Gaziantep a terminat pe locul 8
  • acum, e revelația competiției din Turcia și e pe locul 2
  • Gaziantep a pierdut un singur meci în actualul campionat, performanță pe care nu o are nicio altă grupare din prima ligă
  • în topul transfermarkt, în funcție de valoarea loturilor echipelor din Turcia, formația lui Șumudică e abia pe locul 13, din 21 de formații, cu un nivel de doar 22,3 milioane de euro, primele sunt Bașakșehir, Galatasaray, Fenerbahce, Trabzonspor și Beșiktaș, toate cu câte peste 70 de milioane de euro

50 de ani va împlini Marius Șumudică la începutul lunii martie

2016 e anul în care Șumudică a fost desemnat Antrenorul anului în Ancheta Gazetei Sporturilor, a fost anul în care Astra a câștigat titlul


„Dacă o să vă uitați peste cariera mea, o să vedeți că succesul nu e întâmplător. Cu Vaslui am fost aproape să o elimin pe Inter, cu Astra am luat titlul și am mers în primăvara cupelor europene, la Al Shabab am rezistat un sezon întreg, ceea ce e o performanță pentru Arabia Saudită , unde oamenii nu au răbdare. Pe toate echipele pe care le-am condus le-am dus măcar un pic mai sus decât erau.”


15 ani de când Șumudică a debutat ca „principal”

Șumudică a renunțat la cariera de fotbalist în 2005, an în care a și debutat ca antrenor principal. A făcut-o din Liga a 3-a, unde a preluat-o pe Rocar, la începutul lui decembrie, în urmă cu 15 ani. A rezistat un an, după care a urcat puțin niveul și în următoarele 3 sezoane a antrenat la liga secundă, unde s-a aflat pe banca echipelor Inter Gaz, Progresul și Farul.

Debutul lui Șumudică în calitate de tehnician în Liga 1 s-a produs în urmă cu fix 11 ani, când Jean Pădureanu i-a oferit posibilitatea să o pregătească pe Gloria Bistrița, pe 4 ianuarie 2010.

Sursa: gsp.ro