Veste senzațională! Dănuț Lupu a părăsit ATI și își revine încet, dar sigur

Lupu
Lupu

Dănuț Lupu a trecut prin momente critice după ce a fost internat la ATI din cauza COVID-19. După multe zile în care starea sa de sănătate a fost una extrem de șubredă, veștile bune au venit! Prietenul său, jurnalistul Dan Filoti, a postat pe pagina sa de Facebook un text emoționant din care reiese că fostul mare mijlocaș a părăsit ATI și se simte din ce în ce mai bine. Vestea este cu atât mai bună cu cât în urmă cu patru ani Dănuț Lupu a trecut prin alte momente dificile din cauza problemelor la plămâni.

Iată ce a scris Dan Filoti despre Dănuț Lupu

Pe ecranul telefonului apare iar „Dănuț Lupu”. E un dialog scurt, intens și emoționant! Suntem oameni, sunt lacrimi, voci gâtuite de emoție (eu), de suferință (el). „Ai driblat iar, mă” , „Am driblat fir-ar mama lui…„. Tac. „E greu, Dane. Cel mai greu psihic a fost, dar acum e bine. Nu săptămâna viitoare, da’ peste două, sunt la emisiune”. Râde. Eu tac iar! Nu știu ce să zic. Așteptam așa mult să îl aud că mă bucur nespus și de liniștea din convorbirea cu el.
O sparg cu gluma mea preferată de ieri. De când mi-a zis Mihaela că iese de la ATI și va merge în rezerva din secția de pneumologie: „Tu toată viața ai fost titular și acum ne bucurăm că ai trecut în… rezervă! Cum e viața asta!!!”. Râdem amândoi. Dănuț Lupu a ieșit de la ATI și e chestiune de zile până va fi externat. M-a rugat să vă mulțumesc tuturor în numele lui!!!
Rămâneți pe 1923.ro!