REPORTAJ | Ujpest – MTK, derby pe timp de pandemie

Ujpest
Ujpest

Mi-am propus să merg, pe cât posibil, pe cele mai importante stadioane din Budapesta. În afară de ăl mare, Pușkaș Ferenc, am cam ajuns. Ultimul la număr era legendarul lor Szusza Ferenc. Nu e chiar cel pe care s-a jucat celebrul Ujpest – Rapid 4-1, din 1938, întors de giuleșeșteni lângă pod la 4-0, dar are încărcătura lui. Pentru că aici, alb-violeții își joacă meciurile de acasă de aroape un secol! Cu toate astea, în ziua meciului, intru pe site-ul lor și văd: „Cazurile de COVID-19 de la echipă s-au înmulțit considerabil. Am dori să amânăm meciul. Le-am propus asta adversarilor și așteptăm răspuns”.

Ujpest, cu jucători necuprinși măcar în programul de meci

Meciul pe 1 noiembrie, știrea de pe 30 octombrie. Nicio noutate de atunci. Cumva, previzibil. Adversarul nu era unul oarecare ci MTK. Altă mare echipă a Budapestei. Așa cum, în esență, este corect, fiindcă fiecare-și vede interesul, e clar că aceștia nu au fost de acord și meciul s-a jucat. Am luat un program de meci pentru colecție. În același timp însă am observat că mulți jucători din primul unsprezece a lui Ujpest și toți de pe bancă nici măcar nu se aflau în lot. În lotul din programul de meci! Complet alte numere, deci situația chiar era groasă. Ujpest are mai bine de jumate din lot compusă din jucători între 16 și 18 ani.

Ujpest – MTK 0-3 în minutul 18

Rezultatele se văd imediat, tabela arată 0-3 în minutul 18. Din partea lui MTK, care era sub gazde în clasament. Vă închipuiți cam ce jucători trebuie să ai ca să bată MTK la tine ca la fasole, în fața propriilor tăi fani. Fiindcă în Ungaria se joacă, încă, cu spectatori. Sigur, nu se umplu stadioanele. Însă biletele sunt de două-trei ori mai scumpe decât la noi, iar fotbalul cam de aceeași calitate. De neputința lui Ujpest îți dădeai seama din reacția fanilor. Aplauze la fiecare intervenție a portarului de 18 ani, la fiecare minge respinsă, la fiecare șut spre poartă. Mai cu seamă că în repriza a doua, mai ales, Ujpest s-a încălzit binișor și a cam stat în jumătatea adversă.

Oaspeții, așa de buni că s-au lăsat dominați de puști de 17 ani

E drept, MTK era demult cu sacii în căruță. Cu toate astea, n-ai cum să fii dominat așa de o echipă de, practic, juniori. Mai ales că antrenorul anfitrionilor a făcut și toate schimbările și a trimis pe teren și mai mulți juniori. Meciul e clar disproporționat, dar e interesant de urmărit în contextul mondial actual. Credeam că va fi măcar 1-3, așa, de efect. Nu. Se termină 0-4, pentru că MTK mai lovește odată la ultima fază. Până la urmă, un meci fără istoric, de factură slabă, dar care rămâne în istorie ca impactat serios de COVID-19. Că s-a procedat corect că s-a jucat? Eu zic că da! Până la urmă în meciuri de astea ai șansa să-ți dai seama și dacă ce crești are sau nu valoare.

Fotbalul nu va mai fi la fel niciodată

Experiența a fost mai mișto decât cea din urmă cu ceva luni, când Honved – Ujpest s-a terminat cu un insuportabil 0-0. Pe terenul lui MTK, că gazdele de atunci nu au, în prezent, alt teren. Doar pâinea cu untură și ceapă roșie a fost de savurat de data asta. Și amintirea care rămâne din acest ciudat an 2020. Sperăm să nu fie doar începutul, deși așa pare. Pentru fotbal e cam greu să mai fie ce a fost până acum dacă nu se reinventează. Și asta se va întâmpla, probabil, cu Superliga ce se pregătește. Până la urmă, mai marii fotbalului s-au cam plictisit de echipe gen Midtjytlland, Krasnodar, Brugge, Ferencvaros sau Salzburg. Fără a ofensa pe nimeni, e doar o realitate pură.

Cauti ceva anume si nu gasesti la noi? Nimic mai simplu: cauta pe Google!