Prin schimbarea lui Țîră jr., Mihai Iosif a dovedit că e omul potrivit

Constantin Schumacher Mihai Iosif
Constantin Schumacher Mihai Iosif

Mihai Iosif simte rapidist. Trăiește rapidist și iubește rapidist mai presus de orice. Cu toate că experiența sa la nivelul băncii tehnice s-a rezumat, în general, la poziția de secund – mai ales din cauza licenței B care nu-i permite mai mult – și mai ales la poziția de antrenor de copii și juniori. Până la urmă, a doua parte, l-a ajutat, întrucât puștiul de numai 17 ani, Rareș Ilie, titularizat de Miță, a marcat golul victoriei cu U Cluj. Nu asta e important acum, ci alt episod. În care Mihai Iosif a arătat că are sânge în instalație și că e cea mai bună variantă pentru banca tehnică a celor de la FC Rapid 1923.

Țîră n-are chef, dar nici Pop și Bălan nu-s mai presus

În momentul în care porți numele de Țîră, aparent, poți face cam ce vrei, fiindcă rapidiștii te vor contesta cel mult timid. Cu toate că tu te plimbi pe teren mai încet până și decât Messi după acel 2-8 cu Bayern München. După un sezon bun la FC Voluntari, în Liga 1, Cătălin, cel crescut de Lazio, a venit să ajute la promovare. Fiind fiul marelui Fane Țîră, unul dintre legendarii mijlocași ai istoriei Rapidului, toată lumea s-a gândit că măcar pentru numele tatălui său Țîră junior va zburda pe teren. Surpriză. Realizările sale, zero. A fost înlocuit cu Pop, un băiat ajuns misterios în vișiniu. Apoi de Adrian Bălan. Adus cu surle și trâmbițe, dar care, la rândul său, arată ca și cum a revenit pe terenul de fotbal după doi ani.

Schimbat după 40 de minute

În fine, Cătălin Țîră nu a dat vreun gol în acest sezon, motiv pentru care titular n-a mai fost demult. Adesea Iencsi l-a lăsat, cum era normal, în afara lotului. La meciul cu U Cluj, forțat de împrejurări, Iosif l-a introdus pe teren în minutul 36. Numai că lovitura a venit în minutul 76, când atacantul a fost înlocuit cu Drăghiceanu. Așa ceva se întâmplă rar în fotbal. Cu atât mai puțin când tu ai statut de antrenor interimar. Numai că lui Miță nu i-a păsat și i-a oferit lui Țîră junior exact ceea ce merita. O ieșire rușinoasă de pe teren, ca de altfel tot jocul lui din acest sezon. Înjurături, nemulțumiri. La astea se pricep toți. Însă Cătălin ar putea face altceva.

Așteptăm ca Țîră să-i arate lui Iosif că a greșit!

Să intre pe teren, nervos, meciul viitor cu Aerostar, cât va juca, 20, 30 minute, nu contează. Să dea două-trei goluri, adică să-și facă treaba de atacant pentru care primește un salariu până acum nejustificat și apoi să-i arate, în semn de descătușare, de exemplu, degetul mijlociu lui Mihai Iosif. Suntem ferm convinși că Iosif nu doar că n-ar fi supărat de asta, ci că ar fi primul care l-ar lua în brațe dacă Țîră va trece la treabă. Până atunci, salutăm decizia prin care Iosif a arătat, într-adevăr, că este, în acest moment, exact ceea ce trebuie! Ce trebuie pentru a coordona banca tehnică a celor de la FC Rapid 1923!

Cauti ceva anume si nu gasesti la noi? Nimic mai simplu: cauta pe Google!