ANALIZĂ | Cum să mai bată România pe cineva la fotbal? Pe ce să se bazeze?

Islanda Romania
Islanda Romania

După o nouă catastrofă, Norvegia – România 4-0, nu stăm să vorbim despre meci, fiindcă aici e limpede. Vom face însă o analiză a oamenilor care au jucat pentru naționala României în ultimele două meciuri, pentru a vă arăta că, statistic vorbind, niciun nu este fotbalist de nivel internațional. N-o luăm pe favoritisme sau ranchiună, ci pe ce a reușit fiecare, până acum, în carieră. Exceptând Liga 1! Nu are importanță cât de bun ești în Liga 1 din România, dacă atunci când părăsești granițele țării te faci de râs în cel mai cumplit mod, din punct de vedere sportiv. Sau, poate chiar mai grav, nu mai știe nimeni nimic de tine. Începem!

Portar titular pentru România, cu contract de rezervă la club

Ciprian Tătărușanu (34 ani) – după ce timp de patru sezoane a apărat chiar la un nivel înalt (2015-2018) la Fiorentina și Nantes, două echipe respectabile la care Tătărușanu a fost titular, a ales Lyon. Revoltat, sanchi, că a fost rezervă – deși era evident că așa va fi – Tătă a ales să meargă la Milan. Da, club cu nume, care-și revine, dar care-l are pe Donnarumma titular. Portar care nu doar că are 21 de ani, dar este vice-căpitan și titular de… cinci ani! Plus că e italian, deci ia ghiciți cine a semnat contract de rezervă?! Soluții pentru înlocuirea lui Tătărușanu? Cam nici una. Florin Niță se apropie ca valoare, dar și el este, momentan, rezervă la Sparta Praga. Pe urmă Ionuț Radu freacă banca la Inter, iar Silviu Lung jr., deși nici nu credem că a debutat la națională și-a anunțat… retragerea. Bună asta!

Fundași… unul mai amuzant decât altul

Pe fundași îi trecem în revistă pe categorii, pentru că acolo așezarea chiar e un pic mai specifică. Cu toate că nici măcar ei nu respectă întru totul posturile pe care s-au lansat. Fiindcă fotbalul românesc e atât de slab încât tot mai mulți fotbaliști zic că joacă unde e nevoie. Nu fac asta de polivalență, rar există așa ceva în fotbal, ci fiindcă nu sunt buni cu adevărat pe niciun post, așa că se pretează ca umplutură unde e nevoie. Un soi de Bănel Nicoliță, dar la o scară mult mai mică. Pentru că, cel puțin, Bănel, limitat cum era a jucat într-o perioadă în care nivelul fotbalului românesc era mult mai ridicat. Sigur, nu la scară globală, dar față de ce e e acum la noi…

Ciprian Manea (23 ani) și Andrei Burcă (27 ani) – sunt variantele de fundaș dreapta încercate. Precocele Manea s-a făcut de râs la modesta Mouscron din Belgia, în timp ce Burcă nici nu a părăsit granițele României, așa că nu are cum să fie o variantă de luat în seamă pentru a te califica în altă parte decât la, poate, un preturneu balcanic. Alternative? Romario Benzar? A reușit, ce-i drept, să dea un pic cu mopul prin vestiarele de la Lecce și Perugia până să revină triumfal, la doar 28 de anișori, la Viitorul.

Chiricheș și Grigore ar trebui să se retragă. Din fotbal

Vlad Chiricheș (31 ani), Dragoș Grigore (34 ani) – a priori, primele două variante… Chiricheș, talent imens, dar distrus de accidentări. Nu a reușit să se impună nici măcar la Sassuolo, ca să nu mai vorbim de Tottenham sau Napoli, unde juca mai mult, când și când, mai mult pentru a justifica sumele de transfer plătite. Aici poate intra și Burcă, dar am explicat mai sus ce șanse are… De Grigore… Păi după un sezon medicoru la Toulouse a fost făcut pachet și trimis în Qatar, de unde a ajuns în Bulgaria. Ce ar mai fi aici? Alex Bălașa, de exemplu (25 ani). Două sezoane decente în Italia, la Crotone, numai că ambele în liga a doua. În rest, Liga 1. Destul de clar.

Nedelcearu, doar dacă se impune la AEK Atena, Toșca… e cam pa

Rămânând totuși în sfera fundașilor centrali, îl aducem în discuție și pe Ionuț Nedelcearu (24 ani). După ani de zile în care a jucat la o echipă cu nume de oftat din Rusia, Ufa, a semnat cu AEK Atena. Mare ar fi mirarea să devină om cheie acolo. Ca să nu avem prea mulți fundași stânga, pe Alin Toșca (28 ani), îl băgăm tot aici. Chix a dat peste tot în străinătate, în afară de… Gaziantep. Însă, de văzut, dacă nu va mai fi Șumudică acolo cum s-ar descurca. În rest, nu mai avem ce aminti pe acest post. Să ajungem la Rus sau Iulian Cristea ar fi jignitor.

Camora prea bătrân, Bancu prea slab

Nicușor Bancu (28 ani), Mario Camora (34 ani) – primul, atât de bun că a reușit să joace maximum la Craiova și Slatina, iar aportul său ofensiv este unul devastator, de aia a fost reprofilat exact precum Goge la FC Rapid 1923. Al doilea, străin cu calități, dar după nouă ani la CFR Cluj și 34 de ani aproape la vârstă, numai speranțe nu poate aduce pentru un viitor alături de națională. Pe Florin Ștefan (24 ani) sau Vasile Mogoș (28 ani), „alternativele”, i-am putea pomeni doar în glumă.

„Diamantele” de la mijloc se luptă să se impună la echipe modeste

„Vedetele” de la mijlocul terenului le punem la grămadă, pentru că oricum cam tot aia e, indiferent că sunt de picior stâng sau drept. Ăia care cred că știu să dribleze fac asta, așa zic ei, și după dau pasă în spate. Ori scopul driblingului e să te duci către atac, ceea ce la noi este evident că nu se întâmplă. Nu am insistat asupra oamenilor care joacă sau au jucat doar în România, pentru că la ce nivel are fotbalul actual românesc nici nu mai contează. De pildă, Lucian Goge, de la FC Rapid 1923, chiar dacă e fundaș stânga provenit din mijlocaș lateral și are 29 ani nu este cu absolut nimic mai prejos decât omologul Bancu – nume parcă predestinat… – de la formidabila CS U Craiova, adică formidabilă în Liga 1.

Nicușor Stanciu (27 ani) – făcut pachet de Anderlecht, făcut pachet de Sparta Praga, făcut pachet de arabi – că dacă nu l-au plătit, cam asta înseamnă – se luptă să fie lider la o echipă colosală, Slavia Praga. Marcator excepțional în amicale, zero realizări în 41 de meciuri atunci când a contat.

Alexandru Maxim (30 ani) – altădată jucător relativ constant la Stuttgart sau Mainz, acum s-a refugiat sub mantia salvatoare a lui Șumudică la Gaziantep. Fotbalist erodat, care și-a depășit demult vârful de formă. Oricum, mult peste majoritatea jucătorilor selecționați sau selecționabili.

Ciprian Deac (34 ani) – mijlocaș cu calități, dar bun pentru CFR Cluj. În rest, pe lângă un rateu rușinos la Schalke au venit niște experiențe absolut lamentabile și în Kazahstan. Nu are ce să ofere pe termen scurt măcar pentru echipa națională.

Marin și Hagi, dou dintre puținele perspective pentru România

Răzvan Marin (24 ani) – după două sezoane și jumătate bune la Standard Liege a prins un transfer de necrezut la Ajax. Numai că acolo așa bun a fost că a ajuns să fie împrumutat de echipa olandeză. Dar nu oriunde, ci la temuta Cagliari. Dacă își reia forma bună din Belgia, totuși de la o formație care nu e chiar o forță, ar putea fi un plus pentru națională…

Alexandru Mitriță (25 ani) – un jucător de buzunar, care n-a reușit la Pesacara, dar, aparent, nici la New York, s-a refugiat la căldurică, la o echipă din Arabia Saudită. Nu-l ajută nici fizicul și nici altceva. N-ai unde să te califici cu Mitriță. Poate la Cupa Golfului, dacă-și face relații bune acolo și obține un wild card.

Ianis Hagi (22 ani) – lumea mai speră de la el doar datorită numelui. După rateuri înfiorătoare la Fiorentina și Genk, Rangers pare ultima lui șansă de afirmare și de validare. Dacă va reuși să se impună serios la acest club, chiar dacă într-un campionat slab, atunci se pot pune ceva speranțe și în el. Dacă revine în România, e pa.

Constantin Budescu, născut talent, mort speranță

Alexandru Crețu (28 ani) – îl pomenim doar pentru că joacă „afară”, dar având în vedere că „afară” înseamnă Slovenia, Florin Șoavă pare acum, pe lângă el, un soi de Patrick Vieira, iar George Florescu un Michael Essien…

Tudor Băluță (21 ani) – luat de Mircea Lucescu la Dinamo Kiev. Dacă se impune aici, după ce a căzut în ridicol la Birghton & Hove Albion și ADO Den Haag, atunci se poate vorbi de o mică perspectivă. Șansele sunt infime.

Constantin Budescu (31 ani) – nu a reușit nimic în străinătate, a jucat mereu din talent. Ar putea decide un meci cu Feroe, ceea ce a și făcut, poate și unul cu Lituania, dar nu are cum să ajute naționala să obțină vreo victorie de răsunet. Adică una cu Austria sau Irlanda de Nord, măcar…

Alți mijlocași de adus în discuție nu mai sunt. Pentru că, să fim serioși, Anton, Nistor, Bordeianu sau Hanca sunt așa, mai mult pentru a face furori în Liga 1. Chiar dacă unii dintre ei au strâns câteva meciuri afară. Mai ales că peste patru ani, când unii speră ca România să joace la EURO – nu va juca – toți vor avea peste 30 ani și presupunem de pe acum că nu vor juca la Bayern München sau AC Milan – deși, precendentul Tătărușanu este periculos! Bine, el nu joacă…

Din atac ar putea beneficia România, deși șansele reale tind spre 0…

Atacanții, la fel, la grămadă. Odată pentru că avem foarte puțini și în al doilea rând pentru că, la momentul actual, nici unul dintre cei aflați pe radarul echipei naționale nu are vreo calitate ca să ne dea speranțe că ne vom califica nu la EURO 2024, ci la EURO 2028! Nici dacă se face cu 48 de echipe EURO! Fiindcă de Cupa Mondială, să fim serioși, ne putem califica doar dacă în preliminariile europene ar intra 10 echipe pe 13 locuri libere. Și nici atunci nu e exclus ca să se prefere, cumva, naționale din alte confederații, fiindcă la ora actuală, la cum joacă România, doar accidental să bată la fotbal naționale precum Tahiti, Republica Dominicană sau Namibia.

Claudiu Keșerü (34 ani) – au trecut cam șase ani de când a jucat la cel mai înalt nivel. Atacant interesant, cu cifre bune în campionatul Franței între 2005 și 2013, orădeanul s-a îngropat de sezoane bune la Ludogoreț. Chiar dacă a fost eficient pentru echipa națională în 2019, prestațiile sale nu mai au de unde crește, așa că el nu poate fi o soluție de luat în seamă pentru următorii ani.

Alibec, Pușcaș și speranțele care par mai mult de domeniul SF

Denis Alibec (29 ani) – talent imens, dar care nu și-a atins niciodată potențialul. Faptul că s-a transferat la Kayserispor acum ar putea reprezenta ultima sa șansă. În mod normal, dacă se impune în Turcia, chiar și la această echipă relativ mică, Alibec poate fi o soluție. Numai că asta e doar ipotetic, fiindcă pare greu de crezut ca năravul său să se mai schimbe. Noi ne-am dori teribil!

George Pușcaș (24 ani) – cu toate că nu a reușit să devină om de bază la nici unul dintre cluburile din străinătate la care a jucat, Reading pare să aibă încredere în el. Championship nu e Premier League, dar nici un campionat tocmai rău nu este – de fapt, probabil că e cel mai bun în care vreun român joacă în prezent constant, excluzându-i pe Răzvan Marin și Ianis Hagi (deși Scoția e totuși sub Championship…). Dacă face ce trebuie, cu siguranță poate reprezenta un pion al echipei naționale.

Florin Andone (27 ani) – accidentările par să fi pus capăt formei bune pe care atcantul a arătat-o la Deportivo La Coruna în urmă cu ceva sezoane. E de luat în considerare, dar numai dacă se pune pe picioare după accidentare și dacă, mai ales, se impune la Brighton & Hove, echipa de care aparține, în Premier League.

„Bombardierii” de pe la fcsb sau Viitorul să joace întâi în străinătate

Alții… jucători precum Gabi Iancu, Florinel Coman, Denis Man, Sergiu Buș sau alții asemenea lor pot fi luați în calcul doar în momentul în care ajung la o echipă serioasă de afară și reușesc să joace meci de meci. Până atunci nu are rost să-i punem la socoteală fiindcă nu au cum să ajute naționala României în dispute cu selecționate care au oameni prin cele mai importante campionate ale lumii. De altfel, ei n-au fost în stare să bată în nouă oameni nici Topola. Ne referim aici la Man și Coman.

Văzând toate aceste statistici, mai degrabă catastrofale, ne gândim și la ce jucători mai avem în activitate și care, din motive lesne de înțeles, au renunțat la echipa națională. În acest moment nu putem zbura cu gândul decât la doi grei: Radu Ștefan (34 ani) și Cristi Săpunaru (36 ani). Desigur, judecând după vârsta celor doi, ei n-ar fi soluții pe termen lung, însă ei sunt cu mult peste toți ceilalți fundași luați la un loc. Asta spune cam multe. Despre Radu Ștefan știm că s-a retras din 2013, de înțeles. Săpun a făcut-o anul trecut, iar Mirel a zis că va încerca să-l convingă să revină.

Săpunaru și Ștefan rămân cei mai buni fotbaliști din România

Știm, pe Ștefan au încercat și Burleanu și Contra să-l întoarcă, fără succes, însă nu știm dacă pe Săpunaru chiar a vrut Mirel Rădoi să-l readucă. Da, chiar la 36 ani, Săpun se descurca mult mai bine decât alde Grigore, Chiricheș sau Benzar. Cu toate că joacă la o echipă modestă, Kayseri, nu uităm că, totuși, Săpun a jucat la Porto și Zaragoza. Nu a fost el de neclintit în Portugalia, însă a evoluat în peste 100 de meciuri oficiale în trei ani și jumătate la o echipă de nivelul lui, să zicem, Ajax, unde Răzvan Marin a ieșit pe ușa din dos.

Despre Radu Ștefan nu mai are rost să vorbim, pentru că este la numai 23 de meciuri oficiale de a bate recordul de meciuri jucate pentru Lazio în toată istoria clubului! Nu vorbim despre Sassuolo, nici despre Juventus, e adevărat, dar Lazio înseamnă, totuși, mult mai mult decât oricare alt club la care joacă în prezent vreun fotbalist român. La care JOACĂ! Tătărușanu nu se pune fiindcă el la Milan va apăra doar în Cupa Ligii Italiei. Dacă o mai exista așa ceva.

Maximum șapte nume care ar putea reprezenta bine România

Pentru a conchide, de ce nu avem șanse, reamintim că din lista de mai sus, practic, în afară de câțiva fotbaliști care au jucat la EURO U21 în semifinale, nimeni nu mai poate ajuta. Aici ne referim la Ionuț Radu, Răzvan Marin, Ianis Hagi și George Pușcaș. Poate Ionuț Nedelcearu. Dintre cei mai vechi, speranțe se mai leagă de Alibec, Maxim și cam atât. Restul sunt ori prea bătrâni, ori au avut multe accidentări, categorii în care îi punem pe Chiricheș, Andone sau Keșerü. Pentru că în afară de cel din urmă și de Tătărușanu, nimeni nu a avut carieră de succes în străinătate.

E sigur, România nu are cum să se califice la ceva!

Iar carierele celor doi sunt demult apuse, la nivel înalt. Așadar, statistic vorbind, România nu are vreo șansă să ajungă la vreun turneu final. Cifrele nu sunt cu ai noștri, așa că pragmatici trebuie să fim și să nu sperăm aiurea la nimic. Cei expuși mai sus sunt ultimele produse venite care pot dinamiza un pic fotbalul românesc la nivel de națională. Dar în sensul că, dacă își văd de fotbal, ar putea produce câteva scântei în următoarea campanie de EURO, 2024. World Cup este exclus!

Să ne înșelăm noi și să le ridicăm ode pentru o calificare în Qatar!

Cine nu crede că avem dreptate în ceea ce privește cifrele modeste ale tuturor celor prezentați mai sus, atunci să îi caute pe fiecare în parte. Noi asta am făcut și am ajuns la această concluzie! Pentru că la capitolul analiză ne pricepem și asta trebuie să facă un site sportiv. Am vrea să fim contraziși, să ne trezim calificați în Qatar. Numai că așa ceva este exclus. Dacă ajungem acolo cu alde Tudor Băluță, Florinel Coman sau Dragoș Grigore, ne cerem noi scuze și le ridicăm ode. Ce bine ar fi să fie astfel!

Pilda fotbalistului român de mâine…

Numai că nu va fi cazul, România nu se bazează pe absolut nimic să ajungă la un turneu final… Iar ca analiza să fie completă, nu putem să încheiem altfel decât cu anecdota lui Vladimir Screciu! Cine? Exact! Nu știți cine e Screciu, dar ținem noi minte. Alt „mare talent” care s-a dus să facă duș la Genk și la Lommel, prin cine știe ce relații, a ajuns, după două meciuri jucate în doi ani în Belgia să revină la Craiova. Mereu salvați de fotbalul românesc… Dar nu asta vrem să subliniem. Ci cum a intrat acest băiat necunoscut în vestiarul celor de la Genk: îmbrăcat cu haine de aproape… 10.000 EUR! Evident, nimeni nu-l știa acolo… Povestea e aici. Probabil că la Corabia oamenii numai așa se îmbracă… Cam ăsta e pulsul următoarei generații… Fiindcă Screciu e născut în 2000…