Clasa lui Iencsi, clasa lui Drăghia, clasa pentru FC Rapid 1923 după pauză!

FC Rapid 1923 Concordia
FC Rapid 1923 Concordia

Clasa lui Adrian Iencsi s-a văzut. După pauză, FC Rapid 1923 a arătat, așa cum 1923.ro a susținut mereu că poate bate chiar pe oricine. E adevărat, poate și pierde cu mai toate echipele, drept dovadă Recea, însă acum e altceva important. Adi Iencsi, așa cum ne așteptam, i-a titularizat pe cei doi nou-veniți, Nastos și Bălan, dar și pe Lazăr și Jorza. Nu a avut curajul să umble la cei „under” și bine a făcut, pentru că Pănoiu a marcat în prima repriză un gol de generic. E drept, nu a prea contat până la pauză, fiindcă tabela arăta un 1-2 destul de incomod. A contat însă prestația lui Drăghia.

Andrei Drăghia, providențial cu Concordia!

Un gol ca și făcut scos la 0-0 și altele două la 1-2 au făcut ca povestea să se contureze începând cu minutul 60. Atunci, din pasa lui Goge, Drăghiceanu, intrat în repriza a doua, a egalat. Carevasăzică i-a prins bine statutul de rezervă! Cum, probabil, i-ar prii și lui Sefer! Pe urmă totul a curs în favoarea FC Rapid 1923. Pornind inclusiv de la Drăghia, pe care pricepuții care se mângâie pe burtă, peste tricoul cu pete de untură, îl înjură că nu apără precum Casillas. Nici Nastos n-a fost fenomen, dar e normal să fie așa când te ia pe nepusă masă și te bagă în primul 11. Nimic de înjurat. Ca să nu mai vorbim de ce a făcut ulterior Goge, cu a sa execuție impecabilă.

Hlistei n-a mai marcat pentru FC Rapid 1923, dar a dat gol Bălan

Bălan a închis tabela din 11 metri, marcând primul gol în primul meci. Hlistei, contestat inclusiv de un băiat care spune că a jucat 20 de ani fotbal prin sufragerie sau balcon – bine și așa! – nu a mai dat gol, dar a zguduit transversala. După o primă repriză chinuită, FC Rapid 1923 a avut 35 de minute de vis în care s-a jucat efectiv cu o echipă pe care numai cei care nu se pricep la fotbal o văd nu doar mai bună decât FC Rapid 1923, ci și favorită la promovare în Liga 1! Cum să promovezi cu Bratu antrenor, om care a retrogradat Aerostar și era să retrogradeze și Dinamo…? Pe bune… Succesul e cu atât mai important cu cât vine după o săptămână cumplit de grea. După șase meciuri, FC Rapid 1923 are 13 puncte. Urmează un examen extrem de dificil la Craiova!

Cauti ceva anume si nu gasesti la noi? Nimic mai simplu: cauta pe Google!