Discurs halucinant al lui Iencsi după 0-5 cu Craiova: „Diferență doar din punct de vedere al rezultatului!”

Adi Iencsi FC Rapid
Adi Iencsi FC Rapid

Adrian Iencsi, tehnicianul formaţiei Rapid, a avut puterea să felicite echipa adversă la finalul jocului. În ciuda înfrângerii clare suferite la Severin, Iencsi şi-a protejat jucătorii si s-a declarat mulţumit de atitudinea arătată de aceştia: „Felicit pe cei de la Craiova, dar azi nu au făcut diferenţa decât din punct de vedere al rezultatului. Consider că echipa mea a avut atitudine, am început foarte bine jocul, am avut iniţiativă, am avut posesie mult superioară faţă de cei de la Craiova. Bineînţeles că o fază fixă a făcut diferenţa, au reuşit să marcheze din fază fixă.” 

„Probabil că băieţii au fost destul de bulversaţi. Mă bucur pentru băieţii mei, că de fiecare dată au încercat să revină.  E dureros, mai ales pentru Rapid, când suntem învinşi la asemenea rezultat”, a mărturisit antrenorul, la finalul partidei FC U Craiova 1948 – FC Rapid 1923, scor 5-0.

Adi Iencsi dă vina și pe arbitri

„E dureros, mai ales pentru Rapid, când suntem învinşi la asemenea rezultat.  Scorul a influenţat şi prin evoluţia arbitrilor azi, pentru că nu e normal. Au fost câteva faze în care am avut fault şi nu s-a dat, pentru adversar se dădea imediat.  Chiar dacă nu au fost greşeli foarte clare, dar maniera arbitrilor nu a fost una corectă. De-aia spun că rezultatul nu e unul concludent. Şi domnul arbitru mi-a spus la finalul jocului că, la felul cum jucăm, merităm să promovăm. Şi i-am transmis că la felul cum arbitraţi, nu cred că vom promova şi nu avem nicio şansă.”

„Vreau ca noi să avem un arbitraj corect. Nu vreau să fim avantajaţi, nu am fost şi nici nu vreau să fim avantajaţi, dar măcar să arbitreze corect. Până la urmă rămâne rezultatul de 5-0, e un rezultat ruşinos, dar îmi dă puterea să merg mai departe, că băieţii chiar au avut din nou atitudine şi determinare”, a mai declarat Iencsi.

Sursa: telekomsport.ro