VIDEO | Robert Niță despre George Copos, șampania și… răsplata!

George Copos
George Copos a făcut mutarea

Robert Niță a prezentat o nouă mostră din… George Copos. Povestea este una fabuloasă și cât se poate de reală. Mai ales pentru cei care îl știu pe fostul patron al Rapidului. Pe vremea în care Robert juca în Giulești, acesta a fost „notificat” de un prieten chiar cu o zi înainte de aniversarea lui Copos. Mai mult, pe lângă urări, i s-a sugerat lui Niță că o sticlă de șampanie scumpă ar fi ideală pentru omul de afaceri. Mai ales că amicul său s-a oferit să i-o plătească. Atacantul s-a conformat, pe urmă povestea a luat o turnură senzațională. Ca să îi dea cadoul, Robert Niță a trebuit să-l urmărească pe Copos până acasă. A rămas, după îndelungi insistențe să o primească, că cei doi o vor bea la calificarea în Europa.

Răsplata lui George Copos: minus 2,5 euro la primă!

Niciodată nu avea să se întâmple asta. În schimb, la scurt timp, George Copos l-a tăiat pe Robert Niță la… primă. Nu de tot, ci cu… 2,5 EUR. Oricât am încerca noi să expunem treaba cum a fost, tot mai bine vă povestește atacantul ale cărui goluri au adus inclusiv trofee în Giulești. Vă recomandăm cu mare căldură clipul de mai jos. Noi știm cum este George Copos, la fel ca și mulți dintre voi. Însă știm, de asemenea, că fără el Rapidul nu va mai fi prea curând atât de sus. Exact ceea ce spune și fostul vârf de lângă Podul Grant. Așadar, vizionare plăcută!