OPINIE | Andrei Drăghia, ultimul om pe care rapidiștii ar trebui să-l conteste

andrei draghia interventie
andrei draghia interventie

Este Andrei Drăghia un portar mare? Am putea spune că a ajuns la un nivel sub potențialul pe care-l arăta. Este Andrei Drăghia un portar care greșește? Da, dar nu mai mult decât majoritatea portarilor români din campionatul României! În schimb, Drăghia are atuuri pe care alții nu le au. De exemplu, cu Comuna Recea a apărat un 11 metri. Da, e adevărat, când bate Bota, portarul de 37 ani al maramureșenilor, n-ar trebui să fie o performanță wow. Însă rămâne o bilă albă. Golul de 1-1 este pe conștiința sa. La fel ca cel luat cu Turris sau precum a fost cu Pandurii. Se întâmplă. Cam des în ultimul timp, însă noi uităm alte chestii.

Tătaru și Devenish nu sunt peste Drăghia

În primul rând să ne uităm pe bancă, acolo unde avem Tătaru cu care, fiind în poartă, s-a terminat campionatul trecut pe locul 6. Știm, e un portar de viitor, dar pe noi ne interesează mai mult prezentul. Pe urmă, în lot, mai e un băiat venit din Australia care a jucat fotbal universitar în SUA. Cam atât. Cu toate că pe Youtube găsim cu el un filmuleț mirobolant, în care pare Neuer, ne îndoim că pe teren poate arăta mai bine decât Drăghia, având în vedere palmaresul pe care îl are. Nu îi desconsiderăm pe nici unul dintre cei doi, numai că putem spune clar că nici unul nu are valoarea necesară să fie peste Drăghia. Acum.

Popa, Gavrilaș…? Să lăsăm glumele!

Apoi, s-au vehiculat nume precum Popa, Gavrilaș sau Straton – ca să nu spună suporterii că nu suntem atenți la ale lor opinii. Da, numai că Popa e rezerva lui… Lazar la Astra. Un portar eminamente de rezervă toată cariera lui. Plus că Popa, alături de Tătaru au fost cei care au apărat sezonul trecut la FC Rapid 1923 și rezultatele s-au văzut. Nu-i scoatem pe ei vinovați, Doamne ferește!, numai că au făcut parte dintr-un angrenaj care n-a mers tocmai cum trebuie. În schimb, Drăghia are două promovări, despre care vorbim imediat. Gavrialaș, de profesie rezevă la rândul său joacă la Metaloglobus. Nu-l vedeau alții de era așa bun?

Straton a pierdut lupta cu Drăghia în 2011

În ceea ce-l privește pe Straton… Am zis că el este un portar decent pentru nivelul actual al fotbalului românesc, însă lupta cu Drăghia a pierdut-o din 2011, înaintea meciului cu Legia. În plus, lumea a putut să-i vadă prestația de la Iași. Cam la toate golurile a plonjat după ce a intrat mingea în poartă. Nu desconsiderăm pe nimeni, dar punctăm niște adevăruri. La fel cum spunem și despre Drăghia că nu este un portar de top. Dar este un portar bun pentru FC Rapid 1923 la ora actuală, comparativ cu celelalte opțiuni. Unii dintre cei care îl contestă violent acum mai uită că Andrei Drăghia a obținut două promovări alături de Rapid. În 2014 și 2016. Situație în care s-au regăsit puțini fotbaliști de-a lungul timpului.

Iacob, Rîmniceanu, Felgueiras…

În a doua stagiune dintre cele două enumerate, e corect că a fost inițial rezerva lui Pulpo Romero. Spaniolul fiind un portar superior, e drept. Însă după plecarea acestuia „Pelicanul” a fost de neclintit. Acum însă cine să-i ia locul? Pentru că despre variantele de mai sus am vorbit și este evident că sunt numai niște glume. În mod normal, variante viabile nu sunt. De fapt, cea mai la-ndemână ar fi actuala rezervă de la UTA, Florin Iacob. Măcar pentru concurență. Portar de 28 ani, de tipul lui Dani Coman, cu destule meciuri inclusiv în Liga 1, dar maid es recent în liga a doua. Însă care a fost omul cu care UTA a promovat.

Portughezul s-a lăsat în 2019

Așa cum s-a întâmplat însă împotriva FC Rapid 1923, Iacob mai gafează, precum Drăghia. Pentru că sunt portari buni pentru campionatul României, dar nu de nivelul lui Neuer sau Oblak. Apoi, dacă ar fi fost inspirați cei din conducere, ar fi putut să-l ia la începutul sezonului pe Rîmniceanu de la FC Voluntari. Portar de același profil, dar cu mai multă experiență și fost campion cu Viitorul Ovidiu. Acum însă e greu de crezut că o astfel de mutare s-ar putea concretiza. O mutare și mai bună ar fi fost, dar acum un an, dacă cineva competent ar fi putut încerca să evite retragerea lui Mario Felgueiras din fotbal și aducerea sa la FC Rapid 1923. Mai ales că banii erau mai mulți.

E de înțeles, suporterii l-au înjurat până și pe Pardo

Cu portughezul poarta arăta, cu siguranță, altfel! Dacă nu se poate face nimic pentru a aduce unul dintre cei trei sau ceva asemănător, de afară, atunci Drăghia trebuie să rămână titular până la proba contrarie. Până când greșelile sale ar deveni insuportabile și, mai ales, ireparabile. Deocamdată nu este cazul. Deocamdată merită mai mult respect. Este cel mai mare rapidist din lot, a acceptat să vină rezervă la liga a 3-a și trebuie să aibă încrederea suporterilor. Până la urmă însă unii l-au înjurat și pe Urko Pardo… E adevărat, belgianul avusese vreo două meciuri catastrofale. Asta nu înseamnă că nu era un portar bun…