Partea plina a paharului (partea a doua)

Daca in prima parte v-am relatat despre povestea lui Mustain, in cea de-a doua parte a mini-seriei PARTEA PLINA A PAHARULUI am sa va impartasesc un episod asemanator, dar cu un final si o perceptie total diferite. Daca nu ai citit prima parte sau daca doresti sa o recitesti, o poti face AICI

Sa analizam asadar un alt exemplu, al altui muzician care a fost dat afara dintr-o trupa. Povestea lui aminteste in mod straniu de povestea lui Mustaine, desi s-a petrecut cu doua decenii mai devreme. Se intampla in 1962, cand o noua trupa din Liverpool, Anglia, tocmai incepea sa faca valuri.

Trupa purta un nume ciudat, iar membrii sai aveau niste tunsori pe masura de ciudate, insa muzica lor era in mod cert buna, iar industria muzicala incepuse in sfarsit sa-i remarce.

Trupa era compusa din John, solistul vocal si compozitorul; Paul, basistul romantic cu figura de copilas; George, chitaristul rebel. Plus percutionistul. Era considerat cel mai aratos din gasca – fetele erau innebunite dupa el, iar revistele se intreceau in a publica fotografii cu el. Era, totodata, si cel mai serios dintre cei patru. Nu consuma droguri. Avea o prietena stabila. Mai mult, cativa oameni importanti considerau ca el trebuia sa fie figura trupei, nu John sau Paul.

Numele sau era Pete Best. In 1962, dupa semnarea primului lor contract, ceilalti trei membri ai trupei Beatles s-au intalnit in secret si i-au cerut managerului trupei, Brian Epstein, sa-l concedieze pe Pete. Epstein a amanat cat a putut decizia. Pete ii era simpatic, asa ca a ignorat solicitarea, sperand ca cei trei se vor razgandi.

Dupa cateva luni, cu doar trei zile inainte de inregistrarea primului disc, Epstein l-a chemat in cele din urma pe Best in biroul sau. Impresarul l-a anuntat cat se poate de direct ca trebuia sa se care si sa-si caute alta trupa. Nu i-a oferit niciun argument, nicio explicatie, nicio vorba de alinare – l-a anuntat doar ca ceilalti voiau sa plece, asa ca multa sanatate si la revedere.

Beatles l-au inlocuit pe Best cu un ciudat pe nume Ringo Starr. Ringo era ceva mai in varsta si avea un nas mare si ciudat. Ringo a fost de acord sa-si faca aceeasi tunsoare hidoasa ca John, Paul si George, insistand sa compuna cantece despre caracatite si submarine. Ceilalti au zis desigur, da-i bataie, de ce nu?

La sase luni dupa concedierea lui Best, a explodat beatlemania, iar John, Paul, George si Ringo au devenit unii dintre cei mai celebri oameni de pe planeta.

In timpul asta, Best a cazut, bineinteles, intr-o depresie profunda si si-a petrecut zilele facand ce ar face orice englez daca-i dai cat de cat un motiv: a baut. Restul anilor saizeci nu au fost deloc blanzi cu Pete Best. Pana in 1965, i-a dat in judecata pe doi dintre membrii Beatles pentru calomnie, in timp ce proiectele sale muzicale au esuat lamentabil. Apoi, in 1968, a incercat sa se sinucida, decizie de la care l-a intors maica-sa. Viata lui a ajuns un dezastru.

Best n-a avut parte de aceeasi poveste ca Dave Mustaine prin care sa se salveze. N-a ajuns un superstar international si nici n-a castigat milioane de dolari. Si totusi, in multe sensuri, a ajuns mai bine decat Mustaine. Intr-un interviu din 1994, Best declara: „Sunt mai fericit decat as fi fost vreodata cu Beatles”.

Best a explicat ca excluderea sa din cadrul trupei Beatles a dus in cele din urma la intalnirea cu viitoarea sa sotie. Apoi i s-au nascut cei doi copii. I s-au modificat valorile. A inceput sa-si cantareasca viata altfel. Celebritatea si gloria ar fi fost dragute, desigur – insa el a decis ca pentru el era mai important ce avea deja: o familie mare si iubitoare, un mariaj stabil, o viata simpla. Si-a continuat cariera de percutionist, a concertat in Europa, a inregistrat albume pana dupa anul 2000. Deci ce a pierdut cu adevarat? Doar o tona de atentie si admiratie, pe cand ceea ce a castigat a fost mult mai important pentru el.

Astfel de povesti de viata, spune Mark Manson in finalul acestui fragment din cartea sa – Arta Subtila a Nepasarii, ne arata ca unele valori si sisteme de evaluare sunt mai bune decat altele. Unele duc la probleme mai bune, de regula mai usor de rezolvat. Altele la probleme mai urate, de regula mai greu rezolvat.

In 1995 am fost la o selectie organizata de Rapid pe stadionul Giulesti. Bucuria faptului ca picioarele mele atingeau pentru prima oara gazonul pe care au calcat atatia si-atatia idoli ai Rapidului, avea sa fie foarte repede inlocuita de tristetea faptului ca am fost respins.

Si totusi, privind in urma, acea intamplare a fost una exceptionala. Pentru ca poate n-as fi ajutat atat de mult echipa din postura de fotbalist asa cum am putut sa o fac din postura de suporter.

Fiecare avem probleme in viata. Oridecateori rezolvam una, imediat apare alta. Si de aceea cel mai gresit lucru este sa fugim de ele. Deoarece cu cat fugim mai mult de propriile probleme, cu atat vom fi mai nepregatiti in fata celor care ne vor intampina. Si cel mai bun exemplu pe care il pot da este urmatorul:

Barcelona are probleme cu fotbalistii. Messi vrea sa plece. Suarez se pare ca a fost pus pe liber. Rapid are de asemenea probleme cu fotbalistii. Au ratat promovarea in liga 1, desi o puteau face la pas. Deci ambele echipe au probleme cu fotbalistii. Numai ca problemele Barcelonei sunt mai bune ca ale Rapidului. Vedeti voi?! Asa e si in viata.

De aceea, in finalul acestei povestiri in loc sa va doresc o viata fara probleme, va urez din sufletul meu sa aveti parte de cele mai bune probleme cu putinta!

Sa ne auzim cu bine!

PS: Cei care vor un tricou la fel ca al meu il gasesc AICI

Dragos Leasa

1923.ro