BREAKING NEWS | Adrian Iencsi este noul antrenor de la FC Rapid 1923

Adi Iencsi
Adi Iencsi

FC Rapid 1923 va avea, începând de pe 11 august, un nou antrenor principal, o legendă rapidistă ce revine la clubul care l-a consacrat: Adrian Iencsi. „Ne-am înțeles cu Adi Iencsi, foarte repede. El este un rapidist adevărat și începând de mâine va fi la antrenament. Suntem 100 la sută pe aceeași lungime de undă cu Adi Iencsi, mai ales că el a mai făcut parte din proiectul nostru, a spus Victor Angelescu, finanțatorul FC Rapid 1923, pentru site-ul oficial al clubului.

Adi Iencsi a făcut parte și acum doi ani din organigrama clubului

În vârstă de 45 de ani, Adi Iencsi a fost ultima dată la FC Rapid 1923 în 2018, când a antrenat timp de șase luni echipa U19, cu rezultate foarte bune. Fostul căpitan al Rapidului a venit în Giulești în 1997 și a jucat până în 2004, cucerind de două ori titlul de campion (1999 și 2003), de două ori Cupa României (1998 și 2002) și de trei ori Supercupa României (1999, 2002, 2003).

Ca antrenor, Adi Iencsi a condus FC Hunedoara, Turris Turnu-Măgurele, Foresta Suceava, Unirea Jucu, Dunărea Călărași, Pandurii Târgu Jiu, Universitatea Cluj și Rapid U19, iar în sezonul trecut a condus echipa a doua a lui CSU Craiova. De asemenea, în 2015, a fost secundul lui Ioan Andone, la Apollon Limassol, formație cu care a evoluat în grupele Europa League.