BREAKING NEWS | Campion mondial în 2014, retras la numai 29 ani!

Schurrle campion mondial
Schurrle campion mondial

Andre Schurrle a surprins întreaga suflare a fotbalului mondial, după ce a ales să se retragă la doar 29 de ani. Germanul campion mondial în 2014 mai avea contract cu Borussia Dormund până în 2021. Dar a ales să-și rezilieze contractul și să închidă ultima pagină din albumul său din cariera de fotbalist. „Mă gândeam de mult timp la decizie. Așteptările deveniseră din ce în ce mai puține. Simțeam că nu mai am nevoie de aplauze”, a explicat neamțul, potrivit Der Spiegel.

Sosit la Dortmund în 2016, Schurrle a fost împrumutat la Fulham, iar în ultimul sezon a jucat la Spartak Moscova. Într-un interviu pentru Der Spiegel, fosta aripă stânga a dezvăluit ieri numele idolului său și meciul care l-a convins că trebuie să ajungă un fotbalist de rasă.

Andre Schurrle, campion mondial: „Idolul meu era Michael Ballack”

„Mi-aduc și acum aminte cum am urmărit finala dintre Germania și Brazilia pe canapea cu părinții mei, acasă, și cât de trist am fost după ce am pierdut. În copilărie, visezi la multe lucruri. Mai ales când îți vezi modelele la televizor și îți imaginezi ce ai putea realiza. Atunci idolul meu era Michael Ballack. Visul meu afost întotdeauna să fac din fotbal o profesie și chiar poate să joc pentru echipa națională. Dar nu am îndrăznit cu adevărat să visez că voi ajunge chiar atât de departe încât să ajut la golul câștigător într-o finală a Cupei Mondiale”, a povestit germanul pentru sursa mai sus menționată, citat de digisport.ro.

Schurrle a fost furnizorul pasei către Mario Gotze, cel care a marcat golul victoriei Germaniei, în finala CM din 2014, contra Argentinei, scor 1-0.

Andre Schurrle a jucat 57 de partide pentru naționala Germaniei

În 2015, campion mondial deja, a fost transferat de Chelsea, unde a strâns 65 de meciuri și 14 goluri. După un sezon și jumătate la Londra, germanul s-a întors în țara natală, la VfL Wolfsburg. Pe lângă titlul mondial din 2014, Andre Schurrle mai are în palmares titlul în Premier League și Cupa Ligii Angliei, cu Chelsea. Două Cupe ale Germaniei, cu VfL Wolfsburg și Borussia Dortmund, dar și Supercupa Germaniei. La echipa națională a Germaniei, Schurrle a debutat în 2010 și a bifat ultima prezență în 2017. În total, el a strâns 57 de meciuri și 22 de goluri, momentul de referință al carierei fiind Campionatul Mondial din 2014.

Sursa foto: digisport.ro