REMEMBER | Rapid deține, după 38 ani, recordul de spectatori în Ghencea

REMEMBER | Rapid deține, după 38 ani, recordul de spectatori în Ghencea

nae manea rapid
Nae Manea, legendă la Rapid

Pe 23 mai 1982, în etapa a 30-a din Divizia B, Rapid întâlnea Petrolul, în derby-ul promovării din Seria a II-a. Ploieștenii erau pe primul loc, cu un avans de 3 puncte și un meci în plus de disputat. Alb-vișiniii erau pe 2, însă nu abandonaseră ideea de a urca din nou în „A”, unde nu mai evoluaseră din 1977! Gazda duelului n-a fost stadionul Rapid, ci „Steaua”. Arena din Grant intrase într-un proces de renovare, după ce i se prăbușise o parte din tribună la un meci cu Poli Iași, astfel că, în perioada ’81-’83, giuleștenii au evoluat regulat în Ghencea.

Nici naționala n-a doborât recordul stabilit de Rapid

Partida din urmă cu exact 38 de ani a fost la discreția gazdelor, care s-au impus cu 5-1. A intrat însă în istorie dintr-un alt motiv: în acea zi s-a stabilit recordul de spectatori prezenți pe „Steaua”, 35.000! La nicio altă confruntare desfășurată în Ghencea nu a mai fost atâta lume, indiferent că acolo a jucat Steaua în drumul către titlul continental sau prima reprezentativă. În ciuda succesului categoric obținut, Rapid n-a promovat în acel sezon, ci abia în următorul. În primul eșalon avea să „urce” Petrolul.

steaua n-a strâns nici jumătate

Interesant e că, în aceeași zi de 23 mai ’82, și steaua a jucat pe același stadion. Dacă rapidiștii au evoluat de la ora 11:00, roș-albaștrii au făcut-o de la 18:00, contra Universității Cluj. Deși în formația „militarilor” se regăseau nume „grele” precum Iordache, Iovan, Sameș, Tudorel Stoica, Majearu sau Puiu Iordănescu, în tribune au venit doar 15.000 de oameni. Una dintre explicațiile trimisului „Sportului” la acel joc, Mircea M. Ionescu, pentru afluența mai scăzută a fost „căldura mare, zăpușeala, care i-a afectat și pe fotbaliști”. Steaua s-a impus atunci cu 4-1.

Rapid – Petrolul 5-1 (3-1)

Au marcat: Manea (4′, 84′), Damaschin I (11′), Ion (40′), Popa (82 p) / Cozarek (19)
Rapid: G. Ion – I. Popescu, Belu (66′ Tiţă), Pârvu, Ispas – Paraschiv (21′ Trifu), I. Ion, Şt. Popa – Fl. Cojocaru, Damaschin, Manea. Antrenor: Viorel Kraus
Petrolul: Haralambie – I. Cojocaru, Stanciu, Butufei, Toma – Lazăr (31′ Pancu), Cozarek, Bratosin – Oct. Grigore, Toporan (58′ Gălăţeanu), Libiu. Antrenor: Mircea Dridea


„Când jucam în Ghencea, la partidele noastre veneau în mod obișnuit 25.000-30.000 de suporteri, iar Steaua abia reușea să strângă 5.000 de spectatori. După ’86 au început ei să se înmulțească”, Ștefan Popa, ex-mijlocaș Rapid.

„În anii ’80 nu eram priviți cu ostilitate în Ghencea. Lumea umplea stadionul aproape la fiecare meci al nostru. Defilam și pe teren, și în tribune”, Nicolae Manea, ex-atacant Rapid.

„Ce stadionul «23 August»? Derby-ului Rapid – Petrolul i-ar fi trebuit o «Maracană» pentru a putea cuprinde valurile nesfârșite ale unor simpatizanți nebuni, nebuni, nebuni și superbi în formidabila lor pasiune!”, Marius Popescu, gazetar, în „Sportul” din 24 mai 1982


Pancu juca la Ploiești 🙂

În echipa Petrolului din ’82 evolua un fotbalist cu un nume ce avea să facă istorie în Giulești, Pancu. Pe Pancu al „găzarilor” îl cheamă Constantin și a jucat fundaș sau mijlocaș lateral. În perioada 1982-1988, el a prins 95 de partide în prima divizie și a marcat 8 goluri. În afara celor 6 sezoane la Ploiești, a mai fost legitimat la Poiana Câmpina.

În ’85 au fost 100.000 la un cuplaj cu Rapid

Recordul absolut de spectatori la un meci de fotbal în România s-a stabilit pe 16 martie 1985. Atunci, pe fostul „23 August”, s-a desfășurat unul dintre celebrele cuplaje la care participau formațiile bucureștene din prima divizie. În acea zi au fost programate Dinamo – Sportul 1-2 și Rapid – Steaua 0-2, iar în tribune s-au înghesuit 100.000 de oameni! Rapidiștii promovaseră în ’83 în primul eșalon, iar roș-albaștrii își creionau trupa care avea să câștige CCE după numai un an și două luni.

Sursa: gsp.ro