Nici măcar Victor Angelescu nu știe ce post va ocupa Ovidiu Burcă!

Pancu, Burcă și Tudorache - oficiali Fotbal Club Rapid
Pancu, Burcă și Tudorache - oficiali Fotbal Club Rapid

ABONEAZA-TE PENTRU O COLECTIE DE CANTECE RAPIDISTE

* indicates required

Daniel Pancu (42 de ani) trece de la funcția de antrenor principal al FC Rapid 1923, din care a fost demis chiar înainte ca sezonul să fie suspendat din cauza pandemiei de COVID-19, la cea de președinte al clubului giuleștean. Poziția era ocupată până acum de Ovidiu Burcă (40 de ani). Unul dintre cei care au acțiuni în acest proiect al noului Rapid, demarat în 2017, din Liga a 4-a București, scrie liga2.prosport.ro.

Rămânerea lui Pancu la FC Rapid 1923 surprinde oarecum. După ce inițial fusese demis și la solicitarea suporterilor, care i-au scandat să plece în timpul meciului cu CSM Reșița, pierdut cu 1-0 în Regie. Mai mult, conducerea și antrenorul nu ajungeau la un acord privind rezilierea amiabilă a contractului. Chiar suporterii au fost cei care l-au propus, mai apoi, și convins pe Pancu să accepte funcția de președinte.

Ovidiu Burcă va ocupa altă funcție. Care…?

Numirea în această poziție a fostului antrenor principal va duce la alte schimbări în cadrul clubului. Cum președinte este o singură persoană, Ovidiu Burcă va trebui să preia altă funcție la FC Rapid 1923. Victor Angelescu, principalul acționar al clubului giuleștean, spune că Burcă va rămâne în conducere. Fiindcă este și el acționar la FC Rapid 1923, deci nu poate fi îndepărtat cu ușurință, însă nu știe, deocamdată, ce funcție nouă va ocupa.

”Ovidiu Burcă rămâne în proiect. Chiar vreau să îi mulțumesc pe această cale lui Ovidiu. Este un om de nota 10. Și el și-a dorit ca Pancu să rămână, așa cum a declarat în club. În momentul de față, lucrurile s-au întâmplat foarte repede și o să vă anunțăm exact ce poziție va ocupa în club. Dar nu se pune problema, în momentul de față, ca Ovidiu să iasă din proiect.”

„El este unul dintre cei patru care au început acest proiect, împreună cu Daniel. Mă îndoiesc că o să îi ia locul lui Florin Manea, pe postul de director sportiv. Repet, nu am vorbit în momentul de față. Dacă știam, să spuneam ca va fi poziția, dar o să vă anunțăm”, a spus Victor Angelescu la ProSport LIVE.

”La Rapid, mai important decât funcții sau numiri este să fim o familie”

Întrebat dacă nu crede că Ovidiu Burcă se simte prost că trebuie să îi predea funcția de președinte lui Daniel Pancu, Angelescu a spus că Burcă și-a dorit rămânerea lui Pancu la echipă.

”Este unul din oamenii care, personal, și-a dorit ca Daniel Pancu să rămână în acest proiect. Așa că nu cred că s-a simțit atât de prost față de această decizie. Rămâne și el în proiect. Cred că la Rapid, mai important decât funcții sau numiri sau mai știu eu ce, este să fim o familie și Daniel să rămână alături de noi, așa cum a fost de la Liga a 4-a. Dar, mai mult de atât, acestea au fost discuțiile noastre. Ovidiu poate să spună și el cum s-a simțit. Eu nu văd o problemă atât de mare în momentul de față”, a mai declarat Angelescu.