NEWS ALERT | Victor Angelescu nu e mulțumit total de decizia FRF!

Victor Angelescu
Victor Angelescu

Victor Angelescu, acționarul majoritar al FC Rapid 1923, și-a spus punctul de vedere după decizia FRF. Au fost prezentate trei scenarii dintre care a fost ales acesta, în care primele şase clasate vor disputa doar câte un meci fiecare cu fiecare. Apoi se vor decide echipele promovate şi formaţia care merge la baraj. 4 iulie, 11 iulie, 18 iulie, 25 iulie şi 1 august sunt datele la care se vor diputa meciurile din Liga a 2-a. UTA Mioveni şi Turris vor juca trei meciuri pe teren propriu şi două în deplasare, iar FC Argeş, Petrolul şi Rapid invers.

Reacţia lui Angelescu după propunerea FRF votată de cluburi

Rapidiştii nu sunt nemulţumiţi de decizia luată, deşi ar fi preferat disputarea tururor meciurilor rămase. Sau măcar jocuri tur-retur între cele şase din play-off.

Am văzut că UTA este nemulţumită de înjumătăţirea punctelor. Noi am fi vrut să se joace toate meciurile sau măcar să jucăm tur-retur, dar aşa s-a stabilit. De ce șasae echipe? Dacă am înţeles bine, doar acestea şase au depus dosare de licenţiere. Dacă e aşa, consider că e mai bine să jucăm doar aceste şase echipe. Pentru că altfel se putea interpreta. E păcat că meciurile vor fi fără spectatori pentru că eram echipe cu fani mulţi, dar nu ai ce face.”

„Săptămâna viitoare vom intra în carantina de două săptămâni într-un hotel din Bucureşti şi vom începe în Regie antrenamentele, conform protocolului stabilit de FRF cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Sportului. Am mare încredere în echipă şi sper să sărbătorim promovarea în Liga 1, a declarat Victor Angelescu, acţionarul majoritar al Rapidului, pentru Digi Sport.