Daniel Pancu: „Am dat gol și cu Rapid”

Daniel Pancu
Daniel Pancu

ABONEAZA-TE PENTRU O COLECTIE DE CANTECE RAPIDISTE

* indicates required

Daniel Pancu postează pe pagina sa de Instagram toate golurile marcate de-a lungul carierei. Indiferent că vorbim de Rapid, Beșiktaș, ori Voluntari. În weekendul care tocmai a trecut, a fost rândul a două goluri marcate în meciul Academia Rapid – AFC Rapid 5-1, jucat în sezonul 2017-2018. Evident, Pancone marca pentru Academia, ba chiar, așa cum ne-a obișnuit, în stil de mare campion. Ceea ce este la fel de interesant ca și golul, însă, e comentariul: „Am dat gol și cu Rapid”.

Daniel Pancu a vrut să joace pentru AFC Rapid în liga a 5-a!

Comentariul este unul la fel de frumos ca și golul marcat în poarta lui Anton Oprea, cel mai tânăr membru al Ligii Suporterilor Rapidiști și reprezintă (încă) o palmă dată conducerii FC Rapid 1923 care prin tot ceea ce face demonstrează că nu își dorește simboluri rapidiste prea mult (pornind de la siglă până la legende)

Daniel Niculae a fost bun cât să legitimeze proiectul în fața suporterilor. Când n-a mai fost bun l-au asmuțit pe Pancu împotriva lui și i-au facut să se certe. Iar când nici Pancu n-a mai fost bun, s-au debarasat imediat de el. În fine…

În altă ordine de idei, Daniel Pancu a vrut să joace și pentru AFC Rapid în liga a 5-a. Înainte ca Academia Rapid să pornească la drum. Asta se întâmpla undeva în primăvara lui 2017. Între timp, Academia Rapid s-a transformat în FC R și apoi în FC Rapid 1923. Iar în prezent, fără Pancu, demis de pe banca tehnică, luptă pentru promovarea în Liga 1 sub conducerea lui Dan Alexa.

View this post on Instagram

Am dat gol și cu Rapid😂😂😂

A post shared by Daniel Gabriel Pancu (@danielgabriel.pancu) on