BREAKING NEWS | S-a decis cum se încheie campionatul în Liga 2!

FC Rapid Liga 2
FC Rapid Liga 2

ABONEAZA-TE PENTRU O COLECTIE DE CANTECE RAPIDISTE

* indicates required

Liga 2, cu play-off! După ce a ”înghețat” actuala ediție a Ligii 3 și a stabilit modul în care se promovează, Federația Române de Fotbal a organizat pe 13 mai, de la ora 16:30, o nouă videoconferință cu echipele din Liga 2. Pentru a prezenta noile propuneri și a supune la vot modul în care se încheie sezonul. Cluburilor le-a fost prezentate trei scenarii, iar în urma votului s-a decis să se meargă pe cel de-al treilea. Adică play-off cu înjumătățirea punctele pentru primele șase clasate din acest moment. Plus cinci jocuri de fiecare, cât și să nu retrogradeze nimeni și aceste echipe să intre în vacanță până la următorul sezon. Până atunci având misiunea de a supraviețui.

Trei scenarii propuse de FRF pentru încheierea sezonului de Liga 2

FRF a propus cluburilor din Liga 2 trei scenarii pentru încheierea acestui sezon, ediția 2019/2020. În condițiile în care protocolul autorităților de reluarea a antrenamentelor nu a fost îmbunătățit.

  • Primul a fost de disputare a tuturor celor 14 etape rămase din acest retur.
  • Al doilea a fost cu play-off între primele șase echipe (care și-au și depus dosarul de licențiere pentru Liga 1). Și play-out în două grupe de câte șase echipe. Ultimele două clasate în cele două serii urmau să retrogradeze în Liga 3. Formațiile de pe locul 5 ar fi jucat un meci de baraj pentru menținerea în Liga 2.
  • Cel de-al treilea a fost cu play-off între primele șase echipe (care și-au și depus dosarul de licențiere pentru Liga 1) și ”înghețare” a sezonului pentru restul cluburilor din Liga 2, fără a mai retrograda nimeni. În play-off se va intra cu punctele acumulate în primele 24 de etape înjumătățite.

După prezentarea acestora, scenariile au fost supuse la vot, iar majoritatea a decis. Dunărea Călărași a votat pentru scenariul 1, UTA și Metaloglobus s-au abținut, iar celelalte 15 cluburi au votat pentru scenariu 3. Nimeni nu a fost de acord cu scenariul 2, care ar fi adus un număr egal de meciuri pentru toate echipele.

Scenariul 3, câștigător cu 15 voturi din 18

Astfel, acest sezon de Liga 2, din care s-au disputat 24 de etape dintr-un total de 38, până la suspendarea sa din cauza pandemiei de COVID-19, se va încheia prin scenariul 3, votat de majoritatea cluburilor. Acesta urmează să fie aprobat, cel mai probabil ca și în cazul Ligii 3, într-o viitoare ședință a Comitetului de Urgență al FRF.

  • UTA Arad, CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, Campionii FC Argeș, Petrolul Ploiești și FC Rapid 1923 vor merge în play-off și se vor lupta pentru primele două locuri direct promovabile și locul de baraj de promovare. În play-off se va intra cu punctele acumulate în primele 24 de etape înjumătățite.
  • Fiecare echipă va avea cinci meciuri, câte unul cu fiecare adversară din play-off. Primele două clasate, adică UTA și CS Mioveni, vor avea și avantajul de a juca trei jocuri pe teren propriu și două în deplasare. Determinarea ordinii jocurilor se va face prin tragere la sorți.
  • Pe 4 iulie ar trebui să înceapă play-off-ul cu primul meci, iar antrenamentele din data când vrea fiecare echipă, începând de la 15 mai. Celelalte etape vor avea loc în datele de 11 iulie, 18 iulie, 25 iulie și 1 august. Barajul pentru promovarea în Liga 1 e programat pe 5 august.

Metaloglobus, luată pe nepusă masă

Celelalte echipe, Metaloglobus BucureștiSCM Gloria BuzăuFarul ConstanțaViitorul Pandurii Târgu JiuASU Politehnica TimișoaraDunărea Călărași, Ripensia TimișoaraUniversitatea ClujCSM ReșițaConcordia ChiajnaFK Csikszereda și Pandurii Târgu Jiu, vor rămâne în Liga 2 și în sezonul următor.

Interesant este că echipa Metaloglobus București, clasată pe locul 7, la egalitate cu Rapid, aflată la două puncte de al doilea loc direct promovabil, nu și-a depus dosarul pentru obținerea licenței de Liga 1. La votare scenariului s-a abținut.

Totodată, FRF a anunțat că numărul echipelor care vor participa în noul sezon de Liga 2 s-ar putea mări în cazul în care nu vor exista retrageri din competiție ale echipelor care ar trebui să ia startul. Momentan ar fi 23 de echipe care ar trebui să participe în noua ediție (16 sau 15 din Liga 2, 2 sau 3 din Liga 1 și 5 din Liga 3).

Liga 3 a fost ”înghețată”. Cinci echipe promovează

Altfel, luni, FRF a decis ”înghețarea” campionatului Ligii 3. Actualul sezon a fost încheiat prematur, după doar 16 etape desfășurate dintr-un total de 30, din cauza pandemiei de COVID-19. Nu va retrograda nicio echipă, iar în Liga 2 vor promova cluburile clasate pe prima poziție în fiecare serie sau învingătoarele unui baraj în dublă manșă între locul 1 și locul 2 din fiecare serie, dacă diferența între primele două formații este egală sau mai mică de trei puncte.

Astfel, Aerostar Bacău (Seria 1) și U Craiova 1948 SA (Seria 4) au promovat direct în Liga 2, iar barajele pentru accederea în eșalonul secund sunt: Unirea Slobozia – Mostiștea Ulmu (Seria 2), Progresul Spartac – CSM Slatina (Seria 3) și Fotbal Comuna Recea – Minaur Baia Mare (Seria 5).

Interesant este că astăzi, 13 mai, una dintre echipele declarate deja promovate în Liga 2, Aerostar Bacău, a anunțat, printr-un comunicat oficial, că nu se bucură de acest mod de accedere în eșalonul secund, că are probleme financiare din cauza faptului că principalul finanțator e afectat de această pandemiei de COVID-19 și că e posibil să nu se înscrie în viitoarea ediție a eșalonului secund. Decizia finală o va lua după o analiză mai amănunțită asupra cheltuielilor pe care le-ar avea dacă ar participa în Liga 2. Foresta Suceava, a doua clasată în Seria 1 a Ligii 3, nu ar beneficia de un abadon al Aerostarului.

Primele șase clasate din Liga 2, ediția 2019/2020, după 24 de etape:

  1. UTA Arad 23 15 5 3 49-13  50 pct.
  2. CS Mioveni 23 10 9 4 36-22 39
  3. Turris Oltul Turnu Măgurele 22 11 6 5 36-25 39
  4. Campionii FC Argeş 23 10 8 5 34-25 38
  5. Petrolul Ploieşti 23 10 8 5 23-20 38
  6. Rapid 23 10 7 6 32-20 37

Clasamentul din play-off-ul Ligii 2, cu punctele înjumătățite:

  1. UTA Arad 0 0 0 0 0-0  25 pct.
  2. CS Mioveni 0 0 0 0 0-0 36-22 20*
  3. Turris Oltul Turnu Măgurele 0 0 0 0 0-0 20*
  4. Campionii FC Argeş 0 0 0 0 0-0 19
  5. Petrolul Ploieşti 0 0 0 0 0-0 19
  6. Rapid 0 0 0 0 0-0 19*

*echipele beneficiază de o rotunjire în plus cu 0,5. La final, în caz de egalitate de puncte, echipele care au beneficiat la început de rotunjire vor fi în dezavantaj.

Sursa: liga2.prosport.ro