Scrisoarea lui Cornel Dinu: „Nu-mi reproșez nimic! steaua și Craiova făceau la fel”

Mircea Lucescu și Cornel Dinu
Mircea Lucescu și Cornel Dinu

ABONEAZA-TE PENTRU O COLECTIE DE CANTECE RAPIDISTE

* indicates required

Cornel Dinu a oferit gsp.ro o scrisoare în care aduce completări interviului pe care l-a acordat. Și în care a vorbit despre practicile din fotbalul mondial din anii ’80. E adevărat, poate că așa făcea toată lumea. Numai că s-a întâmplat fix în deceniul în care fotbalul românesc „revendică” cele mai mari performanțe. Unele care conform mărturiilor ce urmează nu sunt decât niște falsuri grosolane…

Scrisoarea lui Cornel Dinu

„Sunt doar adevăruri, în niciun caz replici! Nu le mai cercetați, că nu aveți cum să le înțelegeți! Pentru unii sunt rău, pentru că am făcut și mult bine. Intuiam că sinceritatea mea, din interviul din GSP, va declanșa interpretări diferite. Că s-ar putea să fiu acuzat în fel și chip, lovit și acuzat de unii, tineri în general, care n-au trăit în acele vremuri. Nu-i o scuză. În ultimele decenii lumea e intoxicată cu emoții malefice, binele apare rar în comentarii și din ce în ce mai puțin prezent. Filosofia grecească spune, și e valabil mai ales azi: «Mințile puternice discută idei, mințile mediocre discută evenimente, mințile slabe discută oameni». Dacă inteligența și binele au limite, răutatea și prostia sunt nelimitate.

Întâmplări publicate în urmă cu… 15 ani!

Sunteți liberi să judecați și să mă judecați cum vreți. Întâmplările, doar schițate în interviul lui Remus Răureanu, firesc, sunt prezentate pe larg și cu amănunte de care nu mă voi dezice niciodată în cea de-a doua mea carte «Jucând cu destinul». Apărută acum vreo cincisprezece ani. Dar cine mai are acum educația cititului? Nu numai în fotbal, ci la modul general, în viață, omul e supus păcatului. Se spune că «numai Dumnezeu e fără de păcate». Dacă interpretăm felul în care am fost creați, a mai greșit și Creatorul. Păi, ne lași în grădină și dacă luăm un măr ne ușchești? Omul, destul de neajutorat în fața greutăților vieții, are și tendința de a-și face existența mai ușoară înșelând.

„În sporturi, și mai ales în fotbal, se făcea orice!”

De multe ori și în jocurile de tot felul pe care le practică, încercând astfel să-și facă asociat hazardul. Nu noi am creat fotbalul și nici practicile de a se stabili câștigătorul pe lângă terenul de joc. Le-am preluat și noi, încercând să ne fie bine. Sunt mii de exemple în acest sezon, pretutindeni, cunoscute și prezentate mereu. Britanicii pronunță inatacabil: «E țara mea, indiferent dacă ai sau n-ai dreptate». Am avut și noi destul din această atitudine, atunci când eram o națiune. Mult mai puțin acum, de când am devenit o populație. În dictaturi, așa cum a fost la noi până în 1989, în sporturi, și mai ales în fotbal, se făcea orice, nu numai propagandistic, pentru a se demonstra superioritatea statelor socialiste față de cele capitaliste.

Capitaliștii făceau… la fel!

Câteodată, pentru a face ceva bun, trebuie să faci ceva rău. Și capitaliștii făceau la fel. Un război rece în tot și toate. Iarăși, cu mii de exemple, mai mult sau mai puțin creștinești de ambele părți. Fostul președinte al lui Juventus, Boniperti, pronunța: «Victoria nu este cel mai important lucru în fotbal, ci singurul care contează»! E cazul să mai amintesc câte nepermise s-au făcut și după președinția sa la Juventus, echipa sa de suflet și a avocatului Agnelli, care a ajuns să fie retrogradată, oarecum curând, în 2006?.”

„În ziua meciului cu Hamburg s-a vorbit cu arbitrul”

„Știu că nu aveți timp să citiți cum descriu eu în carte, «pro domo», cu amănunte ce nu pot fi prinse în interviuri, acea perioadă.  Dinamo urma să evolueze, în octombrie 1983, împotriva lui SV Hamburg, campioana Europei în acel an. Nimeni nu credea că aveam vreo șansă și totuși i-am eliminat pe nemți. Corect, numai prin ceea ce jucătorii pregătiți și de mine au aplicat ca fotbaliști de valoare, inteligenți, ce erau.

Tactica pe care o gândisem era de a-i înfrânge cu armele lor: blocul scurt, zonal, cu ieșirea linie noastre de apărare peste a atacului lor după pas redublat. Un pionierat în România de atunci, o concepție de joc pe care am pus-o în valoare mereu ca antrenor. Și mai sunt multe idei de joc reușite de jucătorii pe care i-am pregătit. O muncă de precizie fantastică, în care numai în două săptămâni băieții mei mi-au aplicat partitura. Într-un fel, clar, l-am surprins pe antrenorul lor, Ernst Happel. Îi așezasem pe teren propriile capcane tactice.

Tactica meciului cu Hamburg

Și le mulțumesc și acum celor care conduceau Dinamo și antrenorului Nicușor că mi-au respectat planul. În primul rând, când a venit să ne vadă asistentul său, într-un joc oficial la Slatina, am intrat pe teren fără șapte titulari și nu am jucat nimic din ce preconizau germanii. Astfel că, la pauza primului joc de la București, Happel a aruncat cu o sticlă după secund că nu i-a spus nimic din ceea ce jucăm. Îi prinseserăm de vreo 12 ori, în consecința ieșirii cu apărarea, în ofsaid! Fiind o surpriză de dinamică tactică pentru toți.

Mai sunt mulți suporteri dinamoviști care pot confirma acest adevăr, a fost prima și ultima oară în viața mea când am cerut conducătorilor să vorbească înainte de meci cu un arbitru. Ceea ce s-a și întâmplat, chiar în ziua meciului, la prânz. Și cine ar plăti dinainte pentru un aranjament? Noi ne-am permis să dăm banii înainte fiindcă era un om de incredere, pe care Securitatea îl știa. Era vital, olandezul m-a ascultat cu atenție.

Dacă la declanșarea ofsaidului nostru, că doar un nebun s-ar fi luat la luptă directă cu Hamburgul de atunci, brigada de arbitri nu era atentă și nu se coordona, nemții puteau să scape liberi spre poarta noastră. Dacă reușeau să și marcheze, ne-am fi prăbușit. Pregătisem, firesc, și jocul de atac. Cu puțină șansă, fără de care mai bine nu intri în fotbal, le-am marcat și trei goluri! Ce nu mai primiseră, exagerez desigur, de pe timpul Führerului! O primă opțiune pentru imensa calificare, repet, reușită de jucători, fusese luată!”

Cornel Dinu: „Nu îmi reproșez nimic”

„Iar geanta cu toate bancnotele, ce mi s-a spus să i-o fac cadou, era o practică în toată lumea fotbalului. Bloca, într-un fel, și acțiunile de același fel ale adversarului. Cei care conduceau Dinamo făceau orice ca echipa și țara lor să triumfe. Li se și impunea! Serviciile secrete, patriotice atunci, când era nevoie să cunoască năravuri și arbitri, aflau orice și interveneau în consecință. Dacă n-ar fi știut că unii «cavaleri ai fluierului» «pun botul», cum spun românii, nu riscau. Cum a fost mai mereu.

Blamați-mă, distrugeți-mă, tăvăliți-mă, dar nu vă exprimați, inchizitoriu, asupra unor timpuri pe care, netrăindu-le, neînțelegându-le, nu le puteți judeca! Am conștiința curată, nu-mi reproșez nimic. Am vrut să câștige echipa mea și țara. Și s-a reușit decisiv numai pe teren…

Detalii incredibile despre „fentarea” KGB-ului

Ca și la Tibilisi, împotriva celor de la Dinamo Minsk. Unde conducătorul Paul Moga a dus gențile cadou. Nu se reușise contactul cu brigada spaniolă, supravegheată din timp de ofițerii K.G.B. Era un fel de război, pricepuților! Nu mai m-am uitat la vreuna, cum am făcut, din pură curiozitate la București. Era ziua de naștere a arbitrului principal. I-am spus «La mulți ani!», eram singurul care o rupeam, atunci, acolo, în spaniolă, și cifrul de deschidere, care era chiar data sa de venire pe lume, din acea zi! «Suerte amigos!» și până să se dezmeticească kaghebiștii, închisesem ușa vestiarului.

Au fost singurele momente când s-a apelat la mine să fiu vârf de lance. În rest, căutați prin arhive, nu veți găsi nimic. Securiștii tac, eu, gură de Târgoviște, vorbesc! Fiți siguri că s-a mai acționat de nenumărate ori cam la fel, în acei ani, pentru Craiova și pentru Steaua, care trebuiau să fie mesagere ale reușitelor naționale din socialism. Știu atâția… și atâtea! Cercetați-le!

„Iartă-i, Doamne”

Jucătorii, copiii mei într-un fel, de atunci, majoritatea buni și de caracter, câțiva și trădători, îmi asum ce spun, le-am depănat de-a fir a păr, ce-a fost și cum a fost și în aceste meciuri de culise.Dar am povestit mult după ele! Că dacă mi-ar fi scăpat ceva înainte, la cum suntem, mai bine nu am mai fi intrat pe teren! Iar celor care se dau de ceasul morții, «că n-au știut ce am povestit până acum», le doresc în continuare tot binele din lume!

Iartă-i, Doamne, ia-le și indignarea, și tremuratul care în niciun caz de la binele pe care le-am făcut și lor nu provine. Mulți adevărați «câini roșii» le știu arama de pe față. Nu le-ntâlnești privirea, și când rar o găsești, vezi că nu locuiește nimeni. Și eu am destui dușmani răi și ignoranți… «mulți Moțoci»! Înseamnă că am făcut câteva ceva în viață pentru fotbal și pentru țară. Orice bună intenție, nu numai în Balcani, nu rămâne nepedepsită!”