Fan Zone

N-o să uit niciodată (ep. 20) – golul pe care, din fericire, nu l-am văzut

N-o să uit niciodată, chiar dacă sunt un pic mai mult de 18 ani de atunci. Mai ales că acesta a fost, cred, primul meci al Rapidului pe care l-am văzut pe stadion. Nu e o amintire vișinie plăcută. La Bacău, Rapid a avut mereu probleme. Însă partida asta e altfel. FCM îl are în atac pe Cătălin Cursaru, are trupă bună, și știu că misiunea e complicată. Numai că, deși moldovenii se bat la Cupele Europene, Rapid este, totuși, Rapid. Ca de obicei, care pe care. 0-0, 0-0, 0-0, cum ar spune Robert Niță. Nimic la nimic, spectacol prea mare nu e. La un moment dat, mingea este la Florentin Rădulescu. Pentru cei care nu își aduc aminte, e un portar care a fost, pentru o scurtă perioadă în Giulești. Iar pentru mine, asta e cam cea mai clară amintire pe care o am cu el.

N-o să uit niciodată imaginea cu Rădulescu pe vine

Control total, balonul la picior – dacă țin bine minte – întorc capul spre poarta cealaltă, numai că mingea, așezată pentru degajare, nu mai apare în cadru. Secundele trec, murmurul tribunei crește. Eu stau la a doua. Întorc capul spre poarta rapidistă. Băcăuanii se bucură, Cursaru e îmbrățișat. Gol! Dar ce s-a întâmplat, cum? Rădulescu e pe vine, își face o cruce mare. Aflu apoi că degajarea sa, înainte să se oprească în poartă, a ricoșat din bocancul lui Cursaru. Până la final nu se mai întâmplă nimic. Eu golul nu l-am văzut, dar mai bine. O înfrângere scurtă, dar tristă. Ironia sorții face ca, cu numai două săptămâni înainte, Cursaru să fi marcat aproape identic și în poarta lui Dorin Arcanu, de la FC Brașov.

Așa ceva nu vei rata!

E singura amintire pe care o am cu Florentin Rădulescu, care înainte să vină la Rapid se descurcase onorabil la Petrolul. Apoi, împrumut, la Rocar. Unde a fost titular în poarta echipei în finala de Cupă pe care fosta Autobuzul a jucat-o cu Dinamo în 2001. Și pe care a peirdut-o, cu 4-2. Amintirea nu e una prea plăcută, dar ca suporteri, intervin și astfel de momente. Noi, am gândit materialele pe care le actualizăm constant pe magazin.1923.ro, pentru ca tu să le porți cu mândrie, indiferent de rezultat și indiferent de moment. Fiindcă așa face un suporter adevărat!

Iar acest tricou ULTRAS, este modelul ideal, pe care nu vrei să îl ratezi!

Mircea Dominte

1923.ro

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.