ACS Rapid Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului, anunț pentru suporteri

ACS Rapid Frumosii Nebuni ai Giulestiului
ACS Rapid Frumosii Nebuni ai Giulestiului

Echipa 1923.ro vă redă un comunicat integral pe care pagina de Facebook a celor de la ACS Rapid Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului l-a postat. În care se anunță care sunt planurile clubului susținut de băieții de la T2 pentru prima parte a anului 2020. În contextul în care au avut loc numeroase schimbări, iar echipa luptă să se poziționeze cât mai bine în liga 4 București. Acolo unde urmează un debut de foc în retur, contra locului 2, Bucharest United.

Comunicat ACS Rapid Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului

Avansăm în programul de pregătire.

Peste două săptămâni ne pregătim de prima etapă a returlui ligii 4 AMFB.

Pe scurt, programul de pregătire:

11 jucători noi, fac cunoștință cu proiectul nostru, cine suntem, ce obiective avem, modelul sportiv pe care îl aplicăm. Am început luna cu un prim amical câștigat împotriva celor de la Progresul 2005 (II), scor 5-3, am continuat cu un egal, împotriva celor de la Viitorul Domnești, scor 5-5 (0-2). Toate cele 10 goluri au demonstrat plăcerea de a juca fotbal.

Două meciuri, zece goluri marcate!

Spre exemplu, cursa lui Bigo, stăpân pe sine la finalizare, mingea la buzunarul vinclului după executarea unei lovituri libere de catre Alexandru Văcaru, gol (șiret) cu capul din partea celui mai mic jucător ca vârsta și înălțime, Ndouono David Nicholas. Un meci deschis scoate în evidență și rolul portarului, Cosmin Lupu, portarul nostru, remarcându-se prin destule intervenții excelente.

ACS Rapid Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului debutează pe 23

Urmează: sâmbăta viitoare, 15.02, ora 15:00, ne deplasăm la Bolintin. Încheiem pe 23.02, duminică, împotriva celor de la AS Progresul Puchenii Moșneni, la Valencia. Vineri, 28.02, cel mai probabil, debutăm în retur, împotriva celor de la United Bucharest, pe Electromagnetica. Așteptăm confirmarea finala a programului primei etape din retur. În meciul tur, am pierdut cu 1-0. Obiectivul nostru, pentru retur, este să ne recuperăm locul în prima jumătate a clasamentului.

Ne revedem săptămâna viitoare ⚽️
Hai Rapidu’