N-o să uit niciodată (Ep.11) – finala de Cupă jucată cu Dinamo în 2012

N-o să uit niciodată, Dinamo - Rapid
N-o să uit niciodată, Dinamo - Rapid

N-o să uit niciodată pentru că acum sunt jurnalist, iar prin anumite conjuncturi scriu despre Dinamo. Nu de bine sau de rău, ci de ce este nevoie, pentru ca oamenii să afle noutăți, pentru ca suporterii lor să știe ce se întâmplă cu clubul. Evident, este o povară sufletească, fiindcă unele meciuri ale Rapidului sunt ratate din acest motiv.

E al naibii de greu să fii profesionist în sport, motiv pentru care am reușit să îi înțeleg mai bine și pe fotbaliștii care se mută între rivale. Detalii. Acum este despre finala de Cupa României, Dinamo – Rapid. Un meci atipic pentru mine. Se joacă pe Arena Națională, relativ proaspăt ridicată. Normal, sunt la masa presei.

N-o să uit niciodată tricoul polo Puma, pe care îl am și acum!

N-o să uit însă niciodată că pe sub hanorcaul pe care îl am stă lipit de corp un tricou polo vișiniu, Puma, cu sigla Rapidului mare în dreptul inimii. Avem șansa, după cinci ani, să luăm un nou trofeu – ar fi avut să fie oricum ultimul pentru o lungă perioadă… Mă gândesc… Dacă batem, atunci nu mai contează, fiindcă e ușor să consolezi, de complezență, membrii echipei despre care scrii.

Nu e vreo petrecere după, așa că nici tricoul nu e în pericol să fie descoperit. Dar dacă, Doamne ferește… pierdem…? Oh, ce dramă ar fi! Meciul nu este unul nemaipomenit. Nici una dintre echipe nu epatează. Evident, ca orice meci cu trofeul pe masă se joacă prudent. Uneori parcă prea prudent!

Ce agonie…

Stau printre dinamoviști la masa presei, referindu-mă aici la „culoarea” ziariștilor. Mulți, ca și mine, nu țin cu Dinamo. Însă eu nu trebuie să mă dau de gol că nu pot fi imparțial. Nu-mi permite conștiința. Cu toate că majoritatea știe cu cine țin, mai ales că niciodată, dar absolut niciodată nu mi-am ascuns preferințele. Bun, revenim la meci. Pancu, Teixeira, Herea, Deac, Ioniță I și așa mai departe, încep titulari sau intră pe parcurs. Nu ducem lipsă de marfă de calitate. E adevărat, nici adversarii… Trebuie să recunosc. Doar că… simțeam că trebuie să batem. Timpul însă trece.

Ce durere…

Gurile de foc de pe teren, din ambele părți, nu sperie prea tare nici măcar varul care delimitează careul de șase metri. E o secetă totală. De nicăieri, însă, se înalță Scarlatache, în urma unei faze fixe și cu o lovitură de cap a la Cristiano Ronaldo plasează mingea în plasă înainte ca Dani Coman să ajungă la ea. Dominarea vine natural, dar ocaziile nu sunt neapărat imense.

Vreo 35 de minute de chin pur pentru mine. În care aștept, așa cum s-a întâmplat în returul semifinalei cu FC Vaslui, a cărei cronică am avut plăcerea să o scriu, ca Rapidul să marcheze. Ioniță, Herea și Pancu se zbat degeaba. Romică Surdu, cât stă pe teren, e mai mult degeaba. Nu e nimic… Mă consolez că mai e timp. Că tricoul de pe mine va ține noroc. Deh, superstiții…

Privirea se lipește de asfaltul rece…

Doar, doar s-o întâmpla ceva. Dar nu, nu se întâmplă. Îmi vine să plâng. Parcă simt că urmează ani grei pentru Rapid. Nu am motive întemeiate să prevăd un viitor sumbru, dar mă doare sufletul. Nu mă pot exterioriza, fiindcă îmi amintesc cine sunt, unde sunt și că nu pot da frâu liber sentimentelor așa cum o fac în momentele în care sunt în peluza sau tribuna bătrânului Giulești.

Mă uit puțin în jos, iar privirea se lipește de betonul rece, „garnisit” cu câteva pahare de plastic mototolite, o foaie de joc ruptă și câteva coji de semințe zburate – sper eu – de vânt. Trebuie să merg în zona mixtă, pentru reacții. Bașca trebuie să-l mai și felicit pe Dario Bonetti. Ce ironie! Nu suport căldura, dar trebuie să țin hanorcaul ăla pe mine, încheiat până la gât. E totuși mai, nu-i așa frig afară.

Dacă, dacă, dacă…

Îi spun câteva vorbe italianului, îi strâng mâna. E fericit. Nici nu are timp să observe cât de fals sunt. Nu ar avea de ce să dea importanță la așa ceva. Trebuie să mai zăbovesc puțin, mă consolez cu alți colegi de breaslă rapidiști care îmi împărtășesc sentimetele. Ce frumos ar fi fost să luăm Cupa aia… Poate că nu mai băga Copos clubul în insolvență. Poate că nu ajungeam în faliment. Poate că lumea noastră nu se dădea peste cap atât de mult…

Sunt detalii. Singura parte bună e că nu a mai trebuit să merg pe urmă și la petrecerea dinamoviștilor. A fost una restrânsă, aproape secretă, și n-aveam ce face acolo, ce reacții să luăm. Am luat-o spre case și, datorită iscusinței șoferului nostru am evitat și o ciocnire în trafic destul de serioasă. E tot ce lipsea unei asemenea seri…

N-o să uit niciodată acele momente!

N-o să uit niciodată astfel de momente, fiindcă viața de suporter nu este doar despre bucurii, ci de multe ori despre dezamăgiri. Pe care le trăim, din păcate, cu intensitate și mai mare. Și pe care nu le putem uita. Măcar le rememorăm cu un zâmbet, care compensează cumva lacrimile mocnite sau chiar izbucnite din anumite momente. De aceea, 1923.ro este un site care își dedică existența în primul rând suporterilor rapidiști! De aceea am creat aceste materiale unicate pentru cei care iubesc culoarea vișinie!

Dacă ești la datorie, pentru Rapid, indiferent de circumstanțe, avem tot ce îți trebuie:

Dacă vrei să arăți tuturor că rapidiștii sunt DIFERIȚI, ne-am gândit și la asta:

Dacă vrei o experiență UNICĂ, precum fiecare pe care o trăiești pe stadion alături de Rapid, această cană este fix de ce ai nevoie!

Mircea Dominte

1923.ro

Foto: Mediafax / gandul.info