FC Rapid 1923 se mută din Regie! Află pe ce stadion ar putea juca

FC Rapid - Petrolul, Bella Ciao
FC Rapid - Petrolul, Bella Ciao

Se mută FC Rapid 1923 din nou? După ce a plecat din Giuleşti în Regie, pentru că bătrânul stadion al „vişiniilor” a fost dărâmat pentru reconstrucţie, terenul din Regie a intrat într-un proces de renovare. Motiv pentru care Daniel Pancu & Co. şi-ar dori să joace la Clinceni, până când acesta va fi gata. Ilie Poenaru, antrenorul echiei Academica Clinceni, a oferit o reacţie în acest sens, pe aeroport, la întoarcerea din cantonamentul turc.

FC Rapid 1923 vrea să joace pe un stadion de Liga 1

Echipa lui Daniel Pancu luptă la promovarea în Liga 1 şi, după ce a plecat din Giuleşti în Regie pentru că stadionul „Valentin Stănescu” a intrat într-un proces de reconstrucţie pentru EURO 2020, ar putea pleca din nou. Din Regie la Clinceni, pe stadionul upgradat la standarde de Liga 1 al celor de la Academica.

Reacția lui Ilie Poenaru, antrenorul de la Academica Clinceni

Ilie Poenaru, antrenorul Academicii Clinceni, n-are nimic împotrivă şi ar împărţi fără probleme stadionul din Clinceni cu cei de la FC Rapid 1923. „Nu ştiu nimic, chiar mă surprindeţi cu întrebarea asta. Chiar nu ştiu nimic. Dacă terenul se prezintă ok, de ce nu? Nu avem nimic împotriva lor şi dacă au nevoie, îi ajutăm”, a spus Ilie Poenaru.

Sursa: telekomsport.ro