Rapid

SPECIAL | Renato Salic, croatul cu inimă de român și sânge… vișiniu!

Renato Salic (dreapta) este, poate, un nume mai puțin cunoscut celor care nu-i sunt parteneri de afaceri sau prieteni apropiați. Însă dacă pomenim despre Magic Jackpot și, mai ales, Superbet, în mod cert se aprinde un beculeț. Cetățean croat, născut în țara vicecampioanei mondiale la fotbal, „Reno”, cum îi mai spun apropiații, a venit în România acum vreo 30 ani, așa. Motiv pentru care, inima sa a devenit tricoloră, în roșu, galben și albastru. Poate că un astfel de articol nu ar fi avut sens pe 1923.ro, dacă el nu ar fi fost implicat de atâtea și atâtea ori în sponsorizarea sportului rapidist. Adică… uitați-vă și acum, de exemplu, pe tricourile celor la FC Rapid 1923!

Renato Salic, omul care se implică în orice sport!

E adevărat, în bună măsură când vorbim despre fotbal. Numai că Superbet este o companie care a sprijinit mereu sportul, de orice natură. Lupte, alergare și așa mai departe. Când aude de mișcare, Renato Salici duce imediat mâna la buzunar. Se trage dintr-o familie de sportivi, iar când vede cum juniorii sprijiniți de el duc performanța către următoarele niveluri, este de-a dreptul extaziat. E firesc. Provinde dintr-o țară în care dezvoltatorii imobiliari sunt obligați să ridice terenuri de sport, de orice fel posibil, în preajma incintelor. Sau în care copiii au acces gratuit, indiferent de ore, la orice locație care permite practicarea unui sport: teren fotbal, teren tenis, de baschet, bazin de înot și așa mai departe.

FC Rapid 1923
FC Rapid 1923

Croația, Adi Voicu și 1923.ro

Că doar nu credeți că echipa Croației a ajuns vicecampioană mondială din noroc. Revenind, trebuie subliniat că multitudinea sporturilor în care Renato Salic este implicat cu ale sale firme se duce și către rugby sau chiar minifotbal. Pentru că, de exemplu, Superbet și Magic Jackpot sunt parteneri oficiali ai 1923.ro la Victory Cup. Imaginea de mai jos este grăitoare. Un rol important în acest parteneriat îl are și Adi Voicu (foto stânga). Fost rugbyst, multiplu campion cu Dinamo, acesta este legat de patronul casei de pariuri de o prietenie veche de vreo 15 ani. Actualmente, Adi este managerul echipei de minifotbal despre care vorbeam mai sus.

Renato Salic ar fi dorit România în grupă cu Croația

„Reno” a ajutat sportul românesc oricând și oricât a putut. Uneori chiar mai mult de atât… Fiindcă pasiunea sa pentru sport este incomensurabilă. Ocupat cu afacerile, acesta își găsește mereu timp pentru a juca într-un meci de fotbal sau o partidă de tenis de câmp. Putem spune fără vreun fel de probleme că el își împarte timpul între afaceri și sport. Business-uri de calitate și mult, mult sport! Așa, de încheiere, trebuie spus că Renato Salic și-ar fi dorit ca România să pice în aceeași grupă cu Croația la EURO 2020. Acest lucru nu se întâmplă însă, spre marele său regret, chiar dacă ai notrși băieți se vor califica în cele din urmă. Pentru că grupele au fost deja făcute.

1923.ro
1923.ro

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.