S-au stabilit primele meciuri din 2020 pentru FC Rapid 1923

Transfer FC Rapid 1923
Transfer FC Rapid 1923

ABONEAZA-TE PENTRU O COLECTIE DE CANTECE RAPIDISTE

* indicates required

FC Rapid 1923 a stabilit data reunirii, a cantonamentului, dar și primii doi adversari din meciurile amicale. Astfel, pe 13 ianuarie, lotul condus de Daniel Pancu se va reuni la stadionul Regie. Urmând a se antrena în București până pe 26 ianuarie, când va pleca în Antalya. În cantonamentul din Turcia se va sta până pe 6 februarie. În această perioadă se vor disputa cel puțin patru jocuri amicale, două dintre ele fiind deja parafate, informează site-ul oficial al clubului rapidist.

FC Rapid 1923 – FC Universitatea Craiova

Pe 30 ianuarie, FC Rapid 1923 va da piept cu FC Universitatea Craiova, liderul detașat din seria a IV-a a ligii a treia. Formația lui Adrian Mititelu are 13 victorii, două remize și nicio înfrângere, la finalul turului. Plus un golaveraj de 38-7. FC Universitatea Craiova a primit de la FIFA, de curând, o scrisoare prin care se confirmă că este continuatoarea de drept a echipei înființate în 1948. Antrenorul echipei este Eugen Trică, iar cei mai cunoscuți jucători ai echipei sunt Claudiu Bălan, Costinel Gugu, Ovidiu Dănănae sau Constantin Grecu.

CSKA Sofia, alt adversar cu nume în Turcia

Celălalt adversar stabilit este CSKA Sofia, formație ce a terminat prima parte a sezonului pe locul 4, în prima ligă bulgară. La nouă puncte în spatele liderului Ludogorets. Lotul bulgarilor este cosmopolit. Cu jucători din Lituania, Spania, Brailiza, Portugalia, Irlanda, Franța, Australia, Rusia, Nigeria, Africa de Sud sau Rusia. Cei mai valoroși jucători ai sofioților sunt Tiago Rodrigues (3 milioane Euro), Ali Sowe (2.5 m). Ruben Pinto (2.2 m), Kristiyan Malinov (2 m) și Geferson (2 m). Portar este lituanianul Cerniauskas. Cel cunoscut românilor din perioada petrecută la FC Vaslui și Dinamo. CSKA Sofia s-a înființat în 1948, și e considerată echipa armatei bulgare, avându-l ca antrenor pe sârbul Milos Kruscic.

Rămâneți pe 1923.ro pentru a afla și viitorii adversari pe care echipa vișinie îi va stabili pentru această pauză competițională, din cadrul sezonului 2019-2020.