N-o sa uit niciodata

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

N-o sa uit niciodata anul scolar 1989-90. In sfarsit, dupa ani de chin la gradinita, unde am invatat sa scriu si sa citesc doar in speranta ca voi merge mai repede la scoala si se va sfarsi perioada de groaza in care eram obligat sa dorm la pranz desi uram lucrul acesta, sa mananc toate oribilitatile servite pe post de „asa cresti mare si voinic” si asa mai departe, iata ca in sfarsit a venit momentul in care imbracam uniforma de elev.

Motivele pentru care n-o sa uit niciodata acel an scolar sunt multe si despre fiecare in parte pot face o poveste.

Pentru ca in acelasi an am terminat ultimul trimestru din comunism si primul din democratie. Pentru ca am dat  primul meu gol intr-o poarta cu plasa, terenul de fotbal al scolii nr 108 avand la una din porti plasa de sarma,  ceea ce facea ca visele oricarui copil de a deveni fotbalist sa fie si mai puternice.

Pentru ca n-am avut nici macar o nota de 9, rezultatul pregatirii de care v-am spus mai sus, la inceputul acestei mici povesti.

Insa, si acesta este subiectul principal al acestor randuri, n-o sa uit niciodata acel an scolar datorita primului conflict pe care l-am avut cu cineva.

Se intampla in primavara anului 1990 cand, dupa o lupta aprinsa de urmarire a liderului Drobeta Tr. Severin, Rapid se instala pe primul loc al Diviziei B, iar eu, mandru de pe atunci ca sunt rapidist, le spuneam tuturor ca Rapidul e in sfarsit pe primul loc si daca o tine tot asa, e imposibil sa mai fie dat jos de acolo de cineva.

Toate bune si frumoase pana cand intr-o zi vine cineva si spune, umflandu-se-n pene si cu o aroganta de te-mbracai in nervi si altceva nu, ca i-a spus lui taica-su cum ca nu Rapiduletul meu e pe primul loc, ci Dinamo.

Va dati seama ca de-aici pana la primul meci de box din viata mea n-a mai fost decat un pas. Lamurirea conflictului avand sa se faca dupa terminarea luptei, la care, dupa pumnii dati reciproc s-au mai adaugat cateva rigle de lemn la palma, ceea ce reprezenta a 2-a cea mai grava pedeapsa aplicabila cand nu erai cuminte sau nu-ti faceai tema. Prima era sa n-ai voie sa iesi in recreatie, cand in 10 minute se desfasurau adevarate finale de Cupa Campionilor pe terenul de fotbal al scolii.

Rapid a terminat pe locul 1 campionatul diviziei B, iar Dinamo a castigat Divizia A, intr-un an in care am fost la aproape toate meciurile jucate pe teren propriu, iar atunci cand jucam in deplasare eram lipit de aparatul radio atunci cand se transmitea Fotbal Minut cu Minut, caci la pauza urma sa se anunte rezultatele din Divizia B.

Timpul a trecut. S-au dus trei decenii de atunci. In locul terenului scolii nr 108 unde, daca nu se jucau „aia mari”, ne hraneam visele de a deveni fotbalisti, acum e unul sintetic, ultimul ragnet, dar pe care nu se joaca nimeni.

Fotbal Minut cu Minut nu mai exista. Acum toate meciurile sunt televizate.

Dar dragostea pentru Rapid a ramas aceeasi si ma bucur enorm ca Rapidul continua sa creeze amintiri fabuloase celor care-l iubesc. Chiar daca, uneori, acestea provin din conflicte copilaresti!

Da, dragostea pentru Rapid a ramas aceeasi, si o puteti regasi in fiecare litera a acestor versuri mereu actuale, pe care le-am scris in urma cu 12 ani:

URLA DE FERICIRE
SI ZAMBESTE CAND ESTI TRIST
FII INTOTDEAUNA MANDRU
CA ESTI RAPIDIST

Si, spre bucuria mea, judecand dupa numarul foarte mare de OAMENI care comanda tricoul cu versurile acestea (DACA NU IL STII INCA APASA AICI), nu sunt singurul care gandeste astfel.

HAI RAPID! Continua sa ne creezi amintiri minunate! Noi ramanem alaturi de tine!

Dragos Leasa
1923.ro