Rapid

NEWS ALERT / Încă 10 milioane de euro pentru Giulești! Motivele sunt incredibile

Nici nu s-au apucat bine de ridicarea construcţiei la Stadionul Giulești, că guvernanţii au pregătit deja o hotărâre de Guvern. Prin care să mărească preţul stadionului. Conform solicitării făcute de Ministerul Dezvoltării, noul preţ al arenei ar fi undeva în jurul a 40 de milioane de euro. În momentul lansării proiectului, preţul anunţat de Compania Naţională de Investiţii era de aproximativ 29 de milioane de euro, anunță digisport.ro.

Guvernul crește preţul Stadionului Giulești cu 10 milioane  euro

Conform unei informaţii publicate de newsweek.ro, motivele pentru care s-a solicitat creşterea investiţiei până la 186 de milioane de lei ar fi creşterea cu 47 de locuri a numărului de scaune de pe stadion. 14.047 în loc de 14.000 şi majorarea salariului minim pe economie. În proiectul de hotărâre este specificată şi sursa banilor pentru creştere: Ministerul Transporturilor. Salariul minim brut ar urma să crească de la 2080 la 2244 lei. Ceea ce după oprirea contribuţiilor ar însemna 1355 lei faţă de 1263 lei, adică o creştere de 92 de lei pe lună. În cazul celor cu studii superioare creşterea la salariul net ar fi de 190 de lei, de la 1413 lei la 1603 lei. Așadar că motivele invocate pentru această majorare sunt de-a dreptul originale, ca să nu spunem absolut ridicole.

Stadionul Giulești va găzdui meciuri la EURO 2021

După ce va Bucureştiul va găzdui mai multe meciuri de la EURO 2020, Comitetul Executiv al UEFA a decis să acorde României organizarea în 2021 a turneului final al Campionatului European rezervat naţionalelor Under 19. Meciurile se vor juca pe patru stadioane din trei oraşe: Bucureşti, Ploieşti şi Voluntari. Turneul final Euro U19 din 2021 va fi găzduit de România în luna iulie și va reuni 8 echipe. Reprezentativa tricoloră U19 va fi calificată direct. Din postura de gazdă. În altă ordine de idei, mai jos putem vedea atât ultima imagine cu stadiul lucrărilor, publicată pe 12 septembrie. Însă putem observa și macheta oficială care a fost expusă în sala Rapid.

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.