ANALIZĂ / Noul stadion Giulești cu 14.047 de locuri, perfect, dacă va fi gata în 2020!

Giuleşti Popescu
Aşa ar trebui să arate stadionul Giuleşti. Popescu a oferit detalii

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

Faptul că, în sfârșit, se pare că e real, și vom avea un nou stadion Giulești, nu mai e ceva mișto. Brusc a devenit o problemă. Cel puțin în viziunea unora. Total greșit! De aceea, 1923.ro face o analiză obiectivă în ceea ce privește principala mare problemă a rapidiștilor, anume aceea că stadionul va avea numai 14.047 locuri – nu 14.500 cum scrie într-o petiție inițiată acum 2 ani și care abia a strâns 1.000 de semnături – față de cele 19.100 pe care le avea cel vechi înainte de a fi pus la pământ.

Nu, faptul că stadionul va avea 14.000 de locuri, că va fi gata mai repede decât se aștepta oricine și că Erbașu se ocupă de el, asta fiind o garanție importantă, ne bucură foarte mult. Ne dă speranța că totul va fi bine într-un final. Adică în octombrie 2020, așa cum a declarat constructorul. Despre costuri, așa cum am zis și în trecut, nu sunt problema suporterilor.

Medie de 5.700 oameni pe un stadion de 10.000 locuri

Sigur, era mișto să păstrăm capacitatea. Dar mai mișto de atât este că vom avea posibilitatea să mergem la meciuri pe Giulești și să nu ne mai facem griji că s-ar putea rupe scaunul putred pe care stăm, că s-ar putea surpa vreo bucată din tribună sau peluză, ori că nu este vreo baie funcțională și decentă pe stadion. Fiindcă suntem în 2019.

Se bate moneda pe media de spectatori, a doua din țară. Știm, pentru că noi am făcut acest clasament complex în care FC Rapid 1923 este pe locul 2. Numai că vorbeam de 5.700 oameni la meci în Regie. Un stadion care poate găzdui 10.000. Cu alte cuvinte rapidiștii nu umplu Regia, o arenă mai mică decât va fi noul Giulești. De aceea, să zicem mulțumesc, că numărul locurilor nu a fost stabilit după această medie, ci va fi de aproximativ 3 ori mai mare.

Stadionul Giulești ar fi trebuit să fie plin meci de meci

Lăsând un pic analiza la sânge deoparte, trebuie spus că datoria rapidiștilor nu ar fi fost să facă petiții online, care oricum nu rezolvă nimic și nu sunt luate în considerare de nimeni, ci să umple Giuleștiul sau orice alt stadion meci de meci, când echipa juca, unde juca. Atunci se putea cere și stadion de 30.000 de locuri. Așa, mai bine rămânem realiști și mulțumiți cu ce ar trebui să avem. Mai bine un stadion cu 14.047 de locuri care să fie plin meci de meci, decât unul pe jumătate gol sau, mai rău, mai puțin de jumătate. Cum ne-a învățat și istoria, au fost numeroase stadioane care s-au extins datorită numărului extrem de crescut de bilete. Poate că așa se va întâmpla și cu Giuleștiul dacă, timp de 5 ani, se va umple meci de meci, meci de meci. Oare însă e posibil asta? Haide să vedem! Până atunci, să lăsăm comparațiile cu echipele din Vest, că sunt ridicole.

Comparațiile cu Vestul nu-și au rostul

Singura comparație elocventă este cea pe care v-am prezentat-o aici. De fapt, scuze, este o paralelă, nu o comparație. FC Rapid 1923, care stă excelent la nivel național, are în jur de 1.000 de abonați. În timp ce un club micuț din Germania, Union Berlin, are 31.000 membri cotizanți! Da, ați citit bine. De aia acolo nu intri la meci. Ei au capacitate de 22.000 și au în plan să construiască unul de vreo 37.000. Dar durează. Și acolo chiar se umple stadionul meci de meci, pe cuvânt! Așa că, să ne bucurăm că în fix un an vom avea stadion nou și modern, pe care sperăm să îl păstrăm cât mai mult în parametri funcționali. Că va avea 14.000 locuri, la fel, ar fi mișto să fie bătaie pe ele. Să se creeze și la noi vreo 20.000 membri și când va veni cineva din străinătate să se oftice că nu găsește bilet la un meci cu, să spunem, FC Botoșani. Gata cu petițiile online, că singurul lucru care pot face este să ne facă de râs…