Promisiune neverosimilă a lui Alex Ioniță: își tatuează un… leu!

Alex Ioniță Craiova
Alex Ioniță Craiova

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

Alexandru Ioniță, împrumutat de campioana CFR Cluj pentru un sezon la U Craiova, visează să câştige titlul cu gruparea din Bănie. „Ar fi un vis care ar putea deveni realitate să iau titlul cu Universitatea, ştiu că din 1991 n-au mai luat titlul. Dar e devreme, vom vedea care sunt obiectivele. Sincer, mi-am dorit să vin la Craiova de acum doi ani, datorită fanilor, datorită a tot ce înseamnă Universitatea. Îmi plac suporterii, îmi doresc să fac parte din această echipă. Rapid e echipa mea de suflet, dar sper ca şi Craiova să fie la fel. Dacă voi reuşi să fac o treabă bună şi să fiu apreciat, îmi voi face un tatuaj cu un leu. Îmi doresc să marchez, însă cel mai important ar fi să ajut echipa. Dacă mă încadrez în strategia domnului Papură, da, sper să prind echipa în primul meci din Europa League„, a afirmat Ioniță pentru site-ul oficial al oltenilor, citat de digisport.ro.

Craiova îl poate cumpăra definitiv pe Alexandru Ioniţă

Craiova a anunţat că are şi opţiune de transfer definitiv a lui Ioniță în vara anului 2020. Bun venit în familia Ştiinţei, Alex, şi cât mai multe performanţe în tricoul alb-albastru. Clubul Universitatea Craiova anunţă faptul că l-a adus pe Alex Ioniţă, triplu campion al României, sub formă de împrumut pentru un an, cu opţiune de transfer definitiv. Alex Ioniţă a ajuns ieri la Craiova şi a efectuat în această dimineaţă vizita medicală la Policlinica Sportivă. El va alătura lotului alb-albastru sâmbătă, 6 iulie 2019, când va avea loc şi antrenamentul echipei. Alex a ales să joace cu numărul 31„, se menţionează pe site-ul „alb-albaştrilor”.

Craiova – Rapid o rivalitate incompatibilă cu planurile lui Ioniță

Ineditul situației, și mai ales al faptului că jucătorul a anunțat că este posibil să își tatueze și un leu, e constituit de un tatuaj pe care deja îl are cu Rapid. E adevărat, echipa de suflet. Nu suntem însă prea siguri dacă Alex este conștient ce rivalitate este între Rapid și Craiova. Și, la fel, nu ne dăm seama dacă își mai amintește ce s-a întâmplat în 1998. Chiar dacă era foarte mic… Îți mai bagă uneori și reporterii astfel de vorbe în gură. Cu toate astea…