Ovidiu Burcă vorbește despre legătura dintre Liviu Dragnea și Rapid

Dragnea
Liviu Dragnea a vorbit despre Rapid

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

Ovidiu Burcă, președintele Fotbal Club Rapid, a fost la GSP LIVE și a vorbit despre implicarea lui Liviu Dragnea și a PSD-ului la clubul giuleștean. „De când am început acest proiect, au fost multe materiale tendențioase la adresa clubului. Dar lucrurile s-au limpezit. Dacă domnul Tudorache și-a asumat proiectul într-un anumit moment nu înseamnă că PSD-ul sau Dragnea s-au implicat. Nu trebuie să facem o confuzie. Dan Tudorache este primarul Sectorului 1 și el este omul care a adunat în jurul lui ceea ce înseamnă Rapidul azi. A avut un rol esențial. Lucrurile legate de PSD și Liviu Dragnea sunt nefondate. Nu avem susținere financiară din bani publici. Am încercat să ținem lucrurile într-o zonă transparentă„, a spus Ovidiu Burcă.

„Liviu Dragnea este membru al Clubului Aristocratic”

Pe urmă, președintele de la Fotbal Club Rapid a continuat: „Liviu Dragnea are o legătură, este membru al Clubului Aristocratic Rapid. A fost mereu un susținător. De asta nu ne putem dezice. Oameni din toată sfera politică sunt fani ai Rapidului. Nu avem nicio problemă! Rapid nu se va asocia cu niciun partid politic. Nu avem nicio legătură. Avem legătură cu o autoritate publică, cu Primăria unui sector. E o relație normală. Avem susținere pe partea de infrastructură și dezvoltare de copii și junior.” În noul sezon din Liga 2, Fotbal Club Rapid va fi adversara celor de la Turris Oltul Turnu Măgurele, echipa deținută de Valentin Dragnea, fiul fostului șef al PSD. Primul meci direct va fi în etapa a 3-a.

Reamintim că 1923.ro a fost primul site care a scris despre apartenența lui Liviu Dragnea la familia rapidistă. Fapt pe care îl puteți vedea în articolul redat aici. Ca de obicei, site-ul suporterilor rapidiști de pretutindeni rămâne cea mai corectă și completă sursă de informare pentru cei care iubesc culoarea vișinie.