1923.ro un nou thriller la Victory Cup! Succes vital obținut cu Pădurarii DT 2

1923.ro
1923.ro

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

Ultimele trei meciuri ale 1923.ro la Victory Cup au fost de-a dreptul electrizante. Întâlnirea cu Pădurarii DT 2 nu avea de ce să arate altfel. În mod cert. Lotul, destul de subțire… Pentru că au intervenit vacanțele, dar și ceva accidentări. Adi Vociu, managerul echipei, a revenit după trei meciuri în care absența lui s-a simțit din plin. Alături, pe margine, Romeo Stancu. Din păcate, fostul mijlocaș al Rapidului nu poate juca. E accidentat. La fel ca alți băieți care nu au putut ajunge. Lipsesc Mateianu, Berechet sau Ioniță. Nume cu greutate. Din fericire, Blezneac este la datorie. La fel ca și Ghidu și Mamoc, două dintre cele cinci transferuri pe care le-a efectuat echipa. Avem nevoie de succes ca să nu pierdem contactul cu liderul.

„Vali, ai stat sub tocul ușii ca la cutremur!”

E ultimul meci al etapei, așa că Voicu aranjează cu meticulozitate echipa. Banu e titular între buturi și ne scapă, la 0-0, de un gol ca și făcut. Între timp, Blezneac o pune în vinclu, frumos, după o pasă perfectă a lui Mamoc, intrat direct în primul 6. Conducem iar! Cum s-a întâmplat de fiecare dată… Dezastrul însă vine. Aut, ezitare a portarului, cap și 1-1. Atmosfera e detensionată de Romeo Stancu: „Băi, Vali (n.r. – portarul), ai stat sub tocul ușii ca la cutremur!” Lumea râde, trebuie să ne simțim și bine, chiar dacă rezultatul nu ne convine. Blezneac e peste tot. Imediat după pauză, după o hidratare corespunzătoare, Cristi revine la turație maximă și îl lasă pe Ghiță cu poarta goală. 2-1!!!! „Încercați poarta! Încercați poarta!„, strigă Voicu de pe margine. Într-adevăr, dacă adversarii au un punct nevralgic, acela e între buturi.

1923.ro – FC Viitorul, revanșa din Cupă

Rizea are un șut nemaipomenit, așa că alege să tragă de la distanță. Nu cu forța cu care o face de obicei, dar suficient încât să sărbătorim 3-1. Se apropie, în sfârșit, o victorie! „Haide băieți! Mai sunt trei minute! Arătați ce puteți!”, strigă Adi de pe margine, fără a realiza, pe moment, că Anton Oprea tocmai scotea mingea din plasă. Periculos de strâns rezultat din nou… Din fericire, rămâne 3-2, iar 1923.ro revine în clasament pe locul 2, la un punct sub Ultras Team. Echipa care ne-a învins cu 3-2 după ce am condus cu 2-0… S-au scurs 7 etape, mai sunt 15. E pauză până pe 25 august. Doar returul din Cupă cu Viitorul e luni, de la 20:45. A fost 2-3 în tur, așa că trebuie să băgăm materiale! Dar băieții știu ce au de făcut. 1923.ro este o forță!