REPORTAJ FOTO / Tbilisi, orașul condus de un fost mare fotbalist de la AC Milan

Centru Vechi Tbilisi
Centru Vechi Tbilisi

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

Să vizitez Tbilisi nu a fost neapărat o prioritate pentru mine, însă experiența trăită aici a fost una nemaipomenită. Motiv pentru care nu am cum să nu împărtășesc puțin din ceea ce am trăit pe pielea mea. Întâmplător, motivat de o declarație de-a lui Marius Măldărășanu, m-am apucat să rup în două Wikipedia. Fără legătură în primă fază. Fostul nostru mare mijlocaș, povestea cum Artiom Karamyan se considera mai bun decât Kaha Kaladze.

Așa că am vrut să verific câte sute de meciuri a evoluat el pentru AC Milan. Adică echipa aia mare de acum un deceniu jumate, nu gluma de azi… Bun, mi-am satisfăcut curiozitatea și mi s-a confirmat cât de aberant era fostul nostru inimos mijlocaș, însă am observat și altceva. În prezent, Kaladze este primar la… Tbilisi. Perfect! Numai bine, pot vedea cum arată un oraș mare condus de un fost fotbalist. De altfel alt fost jucător important al lui AC Milan este președinte. George Weah, în Liberia.

Zbor direct cu Tarom către un oraș de două ori cât Bucureștiul

Revenind la Tbilisi, trebuie să spunem că Tarom are zbor direct în capitala Georgiei, peste Marea Neagră, iar durata este un pic peste două ore. Cam cât face și până pe Malpensa, de lângă Milano. Dezavantajul e că sunt la ore cam nocturne… Dar merită! Nu credeam, însă asta mi s-a confirmat când priveam panorama orașului de la cetatea sa de sus. Dar și din cel mai înalt punct, unde te duce un teleferic inaugurat acum 100 de ani. Chiar e ceva neașteptat! Gruzinii nu au o țară mare, iar jumătate din populație, poate chiar mai bine, locuiește la „capitală”.

Oraș dezvoltat între colinele aflate la poalele impunătorilor Munți Caucaz, el este, ca suprfață, cam dublu decât Bucureștiul. Impactul vizual inițial nu este grozav. Blocurile comuniste arată mai rău decât în România, iar balcoanele sunt mai prost închise decât la noi – chiar dacă balconul ar trebui să înțelegem că este balcon, nu boxă. Pe măsură ce taxiul – foarte ieftin de altfel, undeva la 1 leu pe kilometru – înaintează spre centru, perspectivele se schimbă.

La Tbilisi, automobilele lovite merg fără vreo grijă

Clădiri moderne, dar și unele cu o arhitectonică extrem de interesantă lasă uitate blocurile de la intrare. Orașul este nesperat de aspectuos! Și verde! Da, multă verdeață. Chiar dacă poluarea aici trebuie să fie la ea acasă. Nu de alta, dar unele dintre mașini par desprinse din filmele anilor 50. Ca să nu mai punem la socoteală că legislația te lasă aici să mergi nelimitat și dacă ai automobilul lovit sau chiar cu… părți lipsă! Nicio problemă, nu sunt la fel de multe ca în București, unde oricum majoritatea sunt junghiuri vechi de minimum 15-20 ani, iar orașul e mai răsfirat. Nu mor aici de la aerul poluat, e doar o constatare. Sunt ocupat cu altele.

Iau orașul la pas sau cu metroul – au 22 de stații, cu trenuri drăguțe – care e unul de mare adâncime. Nu te bate vântul ca în București! Și aici, peste așteptări. Mai ales că e și WiFi în stații. Ca de altfel în întreg orașul. Salt de la obiectiv la obiectiv, dar și de la o locație la alta. Trebuie să încerc specialitățile locale. Încep cu churchkhela. Un desert tradițional, făcut din făină, nuci, must și diverse arome. Cum nu e foarte dulce, devine nemaipomenit. Cel puțin pentru mine.

Bucătăria locală e bună. Dar mai ales berea și vinul!

Apoi vin la rând chatschapuri, khinkali sau acharulli, adică chatschapuri cu ou. Ca să fim mai clari, prima este ca o plăcintă cu brânză deasupra – poate fi și cu carne – extrem de gustoasă. A doua, e constituită din niște buccățele de aluat, umplute în general cu carne tocată și care se mânâncă într-un mod special. Se iau NEAPĂRAT CU MÂNA, se mușcă, se bea lichidul din interior și pe urmă se termină restul conținutului. Nu au fost neapărat pe gustul meu, deși aici găsești magneți sau… șosete care au aceste delicatese culinare pe ele. Acharulli rullzzzz! Oul ăla face totul. Pozele mai jos.

Toate și nu numai, asortate sau cu bere sau cu vin. Care în Georgia sunt de top. Nu că aș fi un fin cunoscător, dar chiar mi-a plăcut ce am gustat aici. Și parcă nu se laudă chiar degeaba. Dar gata cu mâncarea, revenim la arhitectonică. Un centru vechi extrem de cochhet, chiar dacă pe alocuri la fel de coșcovit cum este și cel al Bucureștiului. Măcar aici vezi o cascadă undeva în spate și niște clădiri construite incredibil pe câțiva versanți impunători pentru un oraș.

Cățeii care vânează… pește!

E și părâul ăla fabulos, în care cățeii comunitari vânează pește. Căței care, apropo, sunt atât de leneși încât dorm în mijlocul scărilor de la metrou și nimic, dar absolut nimic nu îi perturbă! Poze atașate. La fel cum sunt și cu primăria futuristă, cu formă de mănunchi de ciuperci sau unul dintre podurile peste râul Kura – care, din păcate, este de un galben dezgustător… Chiar și așa, se organizează aici croaziere și, în centru, ești abordat de 15 ori pe minut dacă te interesează așa ceva. E o victorie dacă scapi de ei fără să accepți o astfel de experiență. Nu mi s-a părut necesară, nu prea ar fi avut de ce.

Mai degrabă aș fi optat pentru o plimbare pe rezervorul orașului, un lac de acumulare uriaș care arată extrem de bine, aproape ca o mare. Nu e timp de așa ceva, dar tare se vede frumos de pe Chronicle of Georgia, primul obiectiv vizitat în capitala țării din Caucaz. În continuare, plămbările prin centrul istoric, dar și cu metroul devin o rutină extrem de plăcută. Mai ales că aici prețul unui bilet de transport în comun este sub 1 leu. Mai mare dragul să îl folosești. Pentru că arată și decent cele mai multe dintre autobuze.

Catedrala, una dintre cele mai importante atracții

Sigur, dacă nu nimerești într-unul d-ăla mic, fără aer condiționat. Te simți ca în tramvaiele antice din București. Am uitat să vă povestesc de catedrală. Un loc monumental, unde, de exemplu, slujba de Înviere e, într-adevăr ceva sacru din mărturiile localnicilor. Ceva cu adevărat despre Lumină, Bucurie și Liniște. Nimeni nu se împinge, nimeni nu comentează. Cum, din păcate, se întâmplă în general la noi… Iar gruzinii, cel puțin din ceea ce am experimentat personal par și mai religioși – tot ortodocși și ei!

Piețele au la rândul lor un farmec aparte. Iar dacă la noi se fac glume imbecile despre prețul cireșelor, stați să vedeți cum se vând aici… corcodușe! Dada, d-alea crude, nu coapte. Fabulos! Cerșetori, destui. Nu îi putem suspecta că sunt altceva decât localnici, că nu prea e profitabil… Nivelul de trai e destul de scăzut aici, dar nici prețurile nu sunt de speriat. Am omis ceva? Eh, da, puțin despre fotbal. Ar fi trebuit să încep cu asta, că doar, în primul rând, suntem site de sport. Însă subiectul e subțire.

Dinamo Tbilisi, căzută în anonimat

Știu, am menționat la început că primarul, Kaladze, e un fost mare fotbalist. Însă la ce folos…? Stadionul e mare, frumos, în centru, cam aceeași capacitate ca Național Arena. Însă la meciurile echipei fanion, Dinamo Tbilisi, vin câteva sute de oameni. Cam la fel cum se întâmplă și la fcsb… De celelalte echipe nici n-are rost să pomenim pentru că, din punct de vedere istoric, sunt 0 pe lângă colosul local mai sus amintit. Nu trebuie uitat că acest club s-a luptat de la egal la egal cu greii ruși pe vremea URSS și, în 1981 a câștigat chiar Cupa Cupelor. O performanță remarcabilă pentru o țară care are un impact atât de mic în fotbalul mondial.

Foto: georgianjournal.ge

E adevărat, aici rugby-ul e rege. Însă parcă ar fi loc de mai bine și la fotbal. Măcar stadionul e la standardele cele mai înalte, așa că atașăm o poză și de aici. Cu toate că nu am putut intra, din păcate, să îl analizăm mai în detaliu. Tbilisi e un oraș care merită vizitat! Nu vreau să spun că este mai agreabil decât orașele importante din România, dar în mod cert nu este cu nimic inferior Bucureștiului, luat per total!