Răzvan Lucescu a obţinut o performanţă colosală. Nu s-a mai întâmplat de 55 de ani!

Razvan Lucescu
Razvan Lucescu

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

Răzvan Lucescu a câștigat titlul cu PAOK în Grecia. Însă a mai obținut o performanță chiar în ultima etapă. Cu Alin Toșca integralist, echipa sa a învins cu 2-0 pe PAS Giannina în deplasare. Chiar dacă gazdele aveau nevoie de victorie pentru a nu retrograda. Nu s-a întâmplat acest lucru, în schimb, PAOK a terminat campionatul neînvinsă. Performanța este cu atât mai mare cu cât nicio echipă din Grecia nu a mai reușit așa ceva de 55 de ani, de la performanța lui Panathinaikos din 1964, scrie digisport.ro.

Răzvan Lucescu şi o linie de clasament fabuloasă

La finalul meciului, Răzvan Lucescu a mărturisit că a avut emoții atât de mari încât i-au dat lacrimile. În cele 30 de etape din acest sezon, PAOK a obținut 26 de victorii, 4 remize și nicio înfrângere și a terminat campionatul cu 80 de puncte. În plus, echipa lui Răzvan Lucescu are cea mai bună defensivă, cu doar 14 goluri primite, și al doilea atac, cu 66 de goluri marcate. Performanţă de-a dreptul fabuloasă pentru istoria fotbalului din partea sud-estică a Europei. Ar putea urma însă mai mult decât atât!

PAOK, campioană după 34 de ani. Poate realiza „dubla” în acest sezon

Titlul obținut de PAOK în acest sezon este primul după o pauză de 34 de ani. Ultima dată când echipa lui Răzvan Lucescu a devenit campioană a fost în 1985. PAOK are trei titluri în palmares, în 1976, 1985 și 2019. În plus, Răzvan Lucescu are șansă să facă „dubla” în acest sezon, pentru că echipa sa este calificată și în finala Cupei Greciei. Meciul cu AEK, de pe 11 mai, ar putea să se dispute însă fără spectatori, având în vedere că cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori în ultimele două finale, iar ambele au fost cu incidente grave. Cu alte cuvinte un meci cu adevărat special, dar, mai ales, incendiar pentru Răzvan Lucescu şi jucătorii săi.