27 mai 2019: ziua în care Fotbal Club Rapid este adevăratul Rapid!

FCRB Rapid Giulești
Rapid

Pentru a înţelege această formulare, din titlu, e musai să citiţi tot textul. Da, la finalul stagiunii 2018 – 2019, Fotbal Club Rapid se poate numi adevăratul Rapid. Argumentele nu sunt greu de dedus, dar o luăm pe rând. Deşi proiectul a fost lansat din vara lui 2017, pentru că legătura cu Mişcarea CFR este una pe care numai unii cu probleme de gândire o pot face, el a decurs ca la carte. Sigur, problemele de identitate au fost imense, şi încă persistă în instanţă. Dar părţile bune ale proiectului nu pot fi neglijate. Mai ales când ele au adus zeci de mii de rapidişti în tribune. Pentru că, da, ca orice suporter în lumea asta, şi rapidistul este suporter de rezultat. E logic, până la urmă nu performanţa în sine este importantă, ci perspectivele.

Când e de criticat, criticăm, când e de lăudat, lăudăm!

Fotbal Club Rapid este entitatea care a oferit singurele perspective deocamdată şi care, în doi ani, a strâns mai mult bile albe decât negre. E un adevăr pur, pe care 1923.ro nu îl poate tăgădui. Cum nu v-a ascuns nimic. Niciodată! Chiar dacă Daniel Niculae, Vasile Maftei, Nae Stanciu sau Constantin Schumacher nu mai fac parte din proiect, nu înseamnă că acesta nu e pe drumul cel bun. Oricât i-am criticat, justificat, pe Ovidiu Burcă sau pe alţii din conducere pentru erorile făcute, nu avem cum să nu le recunoaştem şi meritele. Să creezi o asemenea emulaţie nu e uşor. Chiar şi dacă vorbim despre sprijinul politicului. De orice natură. Nu contează, importante sunt rezultate. Aşadar, da, acum, în prezent, acesta este cel mai bun Rapid care poate exista. Cu toate că încă două mai sunt „pe rol”.

ACS Rapid FNG, alt proiect frumos și interesant, dar utopic

ACS Rapid Frumoşii Nebuni ai Giuleştiului tocmai a promovat de pe primul loc al ligii a 5-a Bucureşti. Aşa cum o făcea şi AFC Rapid în 2017. Proiectul este extrem de interesant, iar băieţii de la T2 merită toată aprecierea pentru perseverenţa lor. Chiar pentru străduinţa de a se ţine departe de implicarea politică. Totuşi, conceptul de fotbal fără patron este din faşă greşit. Sigur, se poate face şi asta. Chiar în 2019. Doar că nu se pot obţine mari rezultate pe termen lung. Joci în ligile inferioare, dar numele Rapid trebuie să aibă un viitor mai prosper şi cadrat. Iar când scriem asta, o facem în numele majorităţii covârşitoare a rapidiştilor, care a validat programul coordonat de Dan Tudorache, Victor Angelescu, Ovidiu Burcă şi Daniel Pancu. Nu înseamnă că dacă majoritatea alege ceva, acolo e automat binele sau dreptatea. În acelaşi timp fotbalul e un sport pentru suporteri şi care trăieşte prin suporteri.

Dacă suporterii puteau susține Rapidul, nu ar fi venit falimentul

Însă suporterii, cel puţin în România, nu au cum să susţină un club de nivel înalt. Pentru că, dacă ar fi fost aşa, e clar că Rapidul nu dădea faliment în 2016. Nu în ultimul rând, există AFC Rapid. Entitate care a pornit direct din liga a 5-a, imediat după faliment şi care a asigurat continuitatea sportivă a unui brand care, fără iniţiativa lui Horia Manoliu, ar fi putut pieri definitiv în vara lui 2016. Am explicat de atâtea ori de ce, din punct de vedere legal, acest club este continuatorul de drept al SC FC Rapid SA. Mai ales că sunt acţiunile în instanţă care pot stabili asta o dată pentru totdeauna. Doar că Justiţia nu e pe adevăr, e pe probe. Şi acolo va învinge cel care va avea cel mai bun dosar. Şi, să spunem, aşa cum e de aşteptat, poate că AFC Rapid va avea câştig de cauză în faţa celorlalte. Dar la ce ar fi bun lucrul ăsta? Ce ar putea face această entitate cu dreptatea din Justiţie?

AFC Rapid și cu dreptatea în mână nu poate oferi mare lucru

AFC Rapid a demonstrat că nu are viziune, perspectivă, susţinere sau resurse de vreun fel. Bun, i se dă dreptate, Fotbal Club Rapid nu va mai putea folosi numele, dar dacă nimeni, cu putere financiară, nu va veni alături de Horia Manoliu sau în locul lui, atunci tot o echipă care se va zbate în diviziile inferioare ale Bucureştiului va rămâne. Iar suporterii nu-şi doresc asta. Nu îi interesează asta. Aşada, cine ar câştiga? Sigur, e un scenariu posibil. Şi nu doar conducerea AFC Rapid ar fi responsabilă dacă el ar fi pus în practică. Ci, deopotrivă, şi cea a proiectului iniţiat de Primăria Sectorului 1. Pentru că aceste procese trebuiau, în primul rând, să nu existe în momentul în care proiectul a fost demarat. Dar asta trece, momentan, în planul secund.

1923.ro va rămâne la datorie pentru fiecare rapidist!

Noi am prezentat, punctual, cam în ce măsură fiecare entitate este, la această oră, îndreptăţită să se pretindă „adevăratul Rapid”. Sigur, cele de pe 2 şi 3 nu vor fi de acord. Dar cifrele din tribune sunt cele care validează tot ce am scris. Normal, 1923.ro, fiind site-ul suporterilor rapidişti de pretutindeni, va scrie în continuare despre toate trei. Mereu va scoate în evidenţă atât lucrurile bune, cât şi lucrurile rele. Pentru că, până la urmă, acestea din urmă sunt cele mai definitorii. Deocamdată însă, trebuie să ne bucurăm de cele două promovări. În liga a doua şi în liga a patra. Scenariul nu este ideal, dar măcar putem savura prezentul şi privi cu optimism spre viitor. Hai Rapidu’!

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* indicates required