EXCLUSIV / Experienţă nouă pentru Ciolacu. A semnat în Georgia şi a dat gol la debut!

Andrei Ciolacu
Andrei Ciolacu a avut o execuţie spectaculoasă

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

Andrei Ciolacu, unul dintre fotbaliştii cu sânge vişiniu lansaţi de Rapid a semnat cu FC Tskhinvali Gori, echipă ce îşi joacă meciurile de acasă în Tbilisi, capitala Georgiei. Formaţia care a fost eliminată de FC Botoşani în 2015 din Liga Europa evoluează în al doilea eşalon, iar obiectivul este promovarea. Andrei Ciolacu a semnat pe un sezon şi va purta numărul 27. Acelaşi pe care l-a avut pe vremea în care a jucat la CS Otopeni, în liga a doua din România, în 2012.

Noua echipă a lui Andrei Ciolacu are o Cupă în palmares

FC Tskhinvali Gori are în palmares o Cupă a Georgiei în 1987. În Georgia sezonul se joacă în formatul primăvară – toamnă, motiv pentru care stagiunea abia acum începe. Ca şi prima divizie, al doilea eşalon gruzin are 10 echipe. Prima clasată promovează direct, în timp ce locurile 2 şi 3 joacă baraj. Ultimul club la care Andrei jucase a fost Metaloglobus. Din păcate acesta a ratat finalul turului din cauza unei accidentări la menisc. Cu toate că a fost prezentat în ziua primului meci oficial, Ciolacu şi-a făcut treaba din plin. Atacantul cu sânge vişiniu a marcat golul victoriei!

A marcat în minutul 4 al partidei unicul gol

În minutul 4 al meciului din deplasarea de la Shervadeni 1906. În afara sa, un singur jucător străin se mai află la echipă. Este vorba despre sârbul Marko Nikolic. De altfel, antrenorul este unul spaniol, Javier Munoz Sanchez. Rămâneţi pe 1923.ro pentru că veţi afla, fără dubii, detalii despre parcursul lui Andrei Ciolacu în noua sa aventură. Care se anunţă a fi una extrem de interesantă!