Adio EURO 2020 pe Giuleşti! Pierde Bucureştiul organizarea competiţiei?

Giuleşti ProSport
Aşa ar urma să arate noul Giuleşti. ProSport scrie că ar putea avea 20.000 locuri!

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* indicates required

ProSport prezintă o situaţie tristă, dar previzibilă. Ceea ce părea de neconceput s-a întâmplat: pentru că guvernul României şi-a încălcat absolut toate angajamentele luate faţă de UEFA în perspectiva organizării meciurilor de la Euro 2020, pierzându-şi astfel credibilitatea, forul continental a decis să nu mai rişte şi a închiriat alte baze de pregătire. Este o măsură de siguranţă luată pentru că la Nyon nu mai există convingerea că steaua, Dinamo şi Rapid vor fi gata în timp util, scrie ProSport. Aşadar, nu mai vedem perspective ca Giuleştiul să fie implicat în organizarea EURO 2020.

În loc de super stadioane, totul se mută în… Ilfov

UEFA a optat pentru baza din Berceni a fcsb, pentru baza Mogoşoaia a FRF şi, spun sursele ProSport, pentru stadionul Concordia din Chiajna. Când Bucureştiul a primit, în 2014, organizarea a patru meciuri din cadrul turneului final al Euro 2020, statul român, prin intermediul guvernului său, şi-a luat angajamentul să reconstruiască patru stadioane. La standarde competitive, pe care să se poată antrena naţionalele care vor juca pe Arena Naţională. Era vorba, atunci, să fie refăcute steaua, Arcul de Triumf, Dinamo şi Rapid. ProSport a aflat însă că UEFA n-a mai ţinut seama de promisiunile încălcate la nesfârşit ale statului român. Specialiştii forului de la Nyon au venit în inspecţie la Bucureşti acum câteva luni şi au optat pentru bazele de pregătire din Berceni (a FCSB), Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia (al Federaţie Române de Fotbal) şi Chiajna.

UEFA nu mai înghite promisiunile aiurea

Din acest moment, reconstrucţia arenelor steaua, Dinamo şi Rapid nu mai are importanţă, din perspectiva UEFA, care „s-a acoperit”. Forul european a ales România printre ţările-gazdă ale ediţiei jubiliare Euro 2020 şi pentru că a primit granţii scrise, ferme, din partea guvernului de la Bucureşti. În sensul că se vor îndeplini unele criterii de infrastructură deficitare. Statul român şi-a luat angajamentul, printre altele, că va realiza o linie de metrou Bucureşti – Otopeni, pentru ca suporterii naţionalelor să poată ajunge uşor în oraş. De asemenea, s-a convenit ca statul român să pună la dispoziţie patru stadioane pentru antrenamentele echipelor vizitatoare. S-a trâmbiţat reconstrucţia arenelor steaua, Dinamo, Rapid şi Arcul de Triumf. Din toate aceste promisiuni nu s-a ales aproape nimic, reaminteşte ProSport.

ProSport explică de ce s-a ales praful de toate angajamentele

  • Linia de metrou Bucureşti – Otopeni nu se va face. În loc s-a vorbit despre un tren, dar nici acela nu se va mai realiza
  • Stadionul Dinamo nu se ştie când şi dacă se va mai face. Există un studiu de prefezabilitate, dar atât
  • La steaua, lucrările au început în noiembrie, vechea arenă este deja demolată şi CNI dă asigurări că totul e în regulă, dar se pare că UEFA e de altă părere. Conform planului iniţial, lucrările ar fi trebuit să înceapă în martie 2018, adică 8 luni mai devreme.
  • La reconstruirea stadionului Rapid s-a renunţat, anunţându-se, în schimb, o cosmetizare masivă (şi foarte scumpă) a acestuia. Lucrările au început de curând, s-au dat şi aici toate asigurările că până la ora startului Euro 2020 arena va fi gata

ProSport anunţă că numai Arcul de Triumf va fi gata la timp

Singurul în privinţa căruia UEFA pare sigură că va fi gata e stadionul Arcul de Triumf, care ţine de federaţia de rugby şi nu are fotbalul ca destinaţie principală. UEFA l-a păstrat pe lista arenelor închiriate şi pentru că, fiind mai mic, stadionul poate fi gata chiar dacă startul lucrărilor se ia mai târziu, mai scrie ProSport. Contactat de ProSport, Gigi Becali, patronul fcsb, a confirmat informaţiile în ceea ce priveşte contractul cu UEFA pentru baza din Berceni. Oficialii forului continental au făcut o vizită, în urmă cu două luni, la baza de antrenament a „roş-albaştrilor”, au fost mulţumiţi de ce au văzut şi au făcut ofertă financiară convenabilă, pe care Becali a acceptat-o.

Ce a declarat Gigi Becali pentru ProSport

„Ştiu, da. Ştiu că ne-au făcut o ofertă şi eu am dat OK-ul. Acum… Nu ştiu. Înseamnă că au făcut contractul, astea sunt lucruri minore care nu mă interesează pe mine. Eu am dat OK-ul, au venit acum vreo două luni, au văzut şi au zis <<Ne convine, e foarte bine, e ce vrem noi şi o să facem o ofertă>>. Eu am zis <<da>> şi gata. Nu mai ştiu pe câţi bani, dar ştiu că era convenabil pentru noi. Da, sunt mai multe, ştiu. Eu ştiu despre a noastră, că eu am dat OK-ul. Celelalte… Nu pot să ştiu eu fiecare ce a făcut. Ştiu că voiau să închirieze, că a noastră le-a convenit foarte mult. Câţi bani am cerut… Ştiu că atât ne-au dat. Le-a convenit foarte mult baza noastră. În orice caz, e vorba despre câteva sute de mii (n.r. – de euro)!”, a declarat Gigi Becali, patronul fcsb, pentru ProSport.

Întârzierea a fost anunţată din 2017

Compania Naţională de Investiţii a publicat acum câţiva ani machetele stadioanelor despre care se ştia că vor fi refăcute pentru Euro. Arenele ar fi trebuit să fie gata până în primăvara lui 2020. Timp de câteva luni, ar fi urmat testarea lor, omologarea, obţinerea tuturor avizelor şi aprobărilor atât din partea autorităţilor române, cât şi a celor de la UEFA. Într-un interviu acordat ProSport în august 2017, Adrian Cefalan, director CNI, avertiza încă de atunci că erau deja întârzieri şi că era pus în pericol proiectul. Oficialul CNI spunea că, pentru a se realiza reconstrucţia stadioanelor, trebuia ca lucrarea să înceapă în martie 2018. Acest termen a fost depăşit, până la urmă, cu mult.

UEFA a anunţat ţările-gazdă încă din 2014

În cadrul unei ceremonii desfăşurate în 2014, forul continental a anunţat încă de acum cinci ani ce ţări vor găzdui meciuri la Euro 2020. De atunci, România avea câteva sarcini importante de îndeplinit pentru a fi aliniată la standardele UEFA. Printre acestea se numără linia de metrou aeroport-stadion şi aeroport-centru, suplimentarea locurilor de cazare şi investiţii publice în infrastructura din jurul stadionului. România va organiza patru meciuri la turneul final, pe Arena Naţională: trei în grupe şi unul în optimile de finală.

Lista cu toate stadioanele Euro 2020

  • Azerbaidjan, cu stadionul Olimpic din Baku, va organiza meciuri din grupe şi un sfert de finală
  • Danemarca, Parken Stadium din Copenhaga, meciuri din grupe şi o partidă din optimi
  • Anglia, Wembley Stadium, meciuri din grupe, o şaisprezecime, semifinale şi finala
  • Germania, Allianz Arena din Munchen, meciuri din grupe şi un sfert de finală
  • Ungaria, Ferenc Puskas Stadium din Budapesta, grupe şi o optime
  • Italia, Stadio Olimpico Roma, grupe şi un sfert de finală
  • Olanda, Johan Cruyff Arena din Amsterdam, grupe şi o optime
  • Irlanda, Aviva Stadium din Dublin, grupe şi o optime
  • ROMÂNIA, Arena Naţională, grupe şi o optime
  • Rusia, Krestovsky Stadium din Sankt Petersburg, grupe şi un sfert de finală
  • Scoţia, Hampden Park din Glasgow, grupe şi o optime
  • Spania, San Mames din Bilbao, grupe şi o optime

Iată care sunt cele mai importante sarcini de îndeplinit

  1. trebuie să fie gata metroul pe linia aeroport-stadion şi aeroport-centru;
  2. suplimentarea locurilor de cazare;
  3. investiţii publice în infrastructura din jurul stadionului;
  4. locuri de parcare la stadion. UEFA cere 1268 doar pentru oficiali/sponsori/vip-uri plus două parcări pentru suporteri şi patru pentru media/staff
  5. dublarea locurilor de la loje;
  6. facilităţi pentru sponsori.

Nu ar fi o surpriză ca Bucureştiul să piardă meciurile

Având în vedere aceste aspecte, nu ar fi de mirare ca Bucureştiul să piardă chiar dreptul de a organiza meciuri la acest important turneu final. Cu atât mai mult cu cât pe lista de oraşe lipsesc unele precum Oslo, Stockholm sau Istanbul. Unele care, probabil, ar putea asigura o organizare mult mai bună. Rămâne de văzut ce ne rezervă următoarele luni. Fii sigur că 1923.ro te va informa în timp util!

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* indicates required