Simona Halep începe în forţă anul 2019! Andrei Cristofor, piesă de bază

Halep ProSport
ProSport scrie despre Halep si echipa ei

ProSport scrie despre începutul de an al Simonei Halep. Sportiva a ajuns în Australia pentru startul noului sezon şi s-a grăbit să ia pulsul terenului de tenis. Cea mai bună jucătoare a lumii, în vârstă de 27 de ani, va evolua pentru a treia oară în carieră la Sydney. Acolo unde a reuşit, cumulat, în 2014 şi 2016, două victorii. Inclusiv un succes în faţa Karolinei Plsikova, o adversară tare, din Top 10, notează ProSport. Constănţeanca s-a fotografiat sub soarele îmbietor, pe terenul albastru, împreună cu echipa sa. Formată din sparring-partner-ul Vasile Antonescu, fizioterapeutul Andrei Cristofor şi preparatorul fizic Teo Cercel. Simona Halep va avea adversare de calibru la Sydney. Chiar dacă este vorba doar despre un turneu de categorie International, mai scrie ProSport.

8 jucătoare din top 10 sunt la Sydney

ProSport mai scrie şi despre compania selectă în care se află Simona Halep la acest turneu interesant. 8 jucătoare din Top 10 mondial merg în oraşul Jocurilor Olimpice din 2000 şi 12, per total, din Top 15. Este vorba despre Simona Halep, Angelique Kerber, Naomi Osaka, Sloane Stephens, Pera Kvitova (beneficiara unui wildcard de ultimă oră), Karolina Pliskova, Kiki Bertens, Daria Kasatkina, Elise Mertens, Anastasija Sevastova, Aryna Sabalenka şi Ashleigh Barty vor juca în săptămâna premergătoare Australian Open-ului. Vor absenta, în schimb, de la Sydney: Caroline Wozniacki, Elina Svitolina, şi Serena Williams, menţionează ProSport.

ProSport o citează pe Simona Halep

„Toată trupa e aici”, a scris liderul mondial pe reţelele de socializare. Inclusiv rapidistul Andrei Cristofor, dreapta, jos, care a fost prezentat în detaliu aici„Fizic sunt ok, nu am avut nicio problemă la antrenament, dar mereu spun că la meciurile oficiale e diferit, aşa că aştept să văd cum o să fiu la meci, a declarat Simona Halep, la plecarea spre Australia, scrie ProSport. Principală favorită la Sydney, Simona Halep va afla cu cine va juca primul meci din noul sezon vineri, în urma tragerii la sorţi. România are o singură jucătoare direct acceptată pe tabloul principal de la Sydney. Finala turneului este programată sâmbătă, 12 ianuarie, pentru a le permite finalistelor să ajungă în timp util pentru startul Australan Open-ului, primul turneu de Mare Şlem al anului, mai punctează ProSport.

Kerber deţine trofeul

Deţinătoarea trofeului de la Sydney este numărul doi mondial, Angelique Kerber. În săptămâna de concurs de la Sydney sunt anunţate temperaturi de sub 30 de grade Celsius, dar şi averse de ploaie care ar putea da peste cap programul de joc. Simona Halep are, în acest moment, un avans de 1046 de puncte în clasamentul WTA în faţa celei mai apropiate adversare, Angelique Kerber. Rămâi pe 1923.ro pentru a afla detalii despre prestaţia Simonei Halep la turneul de la Sydney.

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* indicates required