Dăm tot pentru culori, precum Pancu pe teren #5

Nichi Dumitriu
Nichi Dumitriu

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

Pe rapid@1923.ro continuăm să primim materiale de la suporteri pe care vi le redăm cu plăcere. Acesta îl are în centru pe marele Nichi Dumitriu, iar sursa de inspiraţie a fost interviul pe care echipa 1923.ro l-a realizat cu marele atacant în 2018. Vă invităm să lecturaţi frumoasele amintiri pe care acest suporter rapidist a dorit să le împărtăşească şi cu voi, prin intermediul rapid@1923.ro.

Amintiri cu Nichi Dumitriu

Am ramas impresionat de interviul cu Niki Dumitriu. I-am scris cu multi ani in urma, era ziua lui de nastere, mi se pare 5 noiembrie, iar dupa cateva zile mi-a trimis o fotografie cu el si cu mentiunea ca ma ruga sa consider ca acele dungi erau alb-visinii. Nu stiu daca ati prins un meci pe Giulesti cand noi eram in B, era in editia 1974-1975 si jucam cu Progresul. Niki trecuse la ei. Asta din cauza lui Belizna care nu l-a mai considerat bun pentru Rapid. A jucat Niki grozav, sa fi vazut celebrele lui fente… Eu stateam la tribuna a doua, exact sub nasul meu ii fenta pe ai nostri, dar cum sa te superi??!!

Mult peste 20.000 oameni la ultimul meci al lui Puiu Ionescu

Nu aveti cum sa stiti de meciul cu Dinamo pe 23 august cand au facut doar atunci cuplu Niki Dumitriu cu Dumitriu III care a jucat putin la noi. La meciul ala pe care l-am castigat, ce meci a fost!! A scos Rica o lovitura cu capul de la Dumitrache, tot cu capul. Daca ar exista meciul filmat…, dar el nu a fost dat la tv. Am multe de povestit despre Niki, mi-ar face mare placere. Asa cum l-am cunoscut si pe Puiu, cand era antrenor la Suceava. Era dom’ profesor. Am fost la meciul lui de retragere in vara lui 1968, meci pe Giulesti cu Metalul Bucuresti. Au fost cu mult peste 20.000 oameni, nu era construita peluza. Pe vremuri acolo era terenul de zgura, iar mai in spate, depozitul de lemne. Eu eram copii/">copil, venisem tocmai de la Suceava sa vad meciul.

Nichi Dumitriu, egalul lui Dobrin!

Dupa ce a ajuns la nemti, Puiu le-a trimis cate o masina unora, iar lui Tudorica o trompeta. Daca m-as apuca sa povestesc despre Rapid, nu m-as mai duce nici la serviciu, nici la culcare, nici nicaieri. Pe curand, sper. Sa vad cum scanez pozele cu jucatorii din 1965, vreau sa iasa foarte bine, pozele sunt intregi dar sunt mici din pacate. Daca mai luati cumva legatura cu Niki sa-i spuneti ca are si in continuare admiratori neconditionati, pentru mine a fost cel putin egalul lui Dobrin. Nu l-ati vazut jucand, mare pacat. Daca va mai interesaza, am sa va descriu faze de neuitat, cu ei si cu altii mari din echipa.