Fotbal în Mainhattan. Nici nemții nu mai sunt chiar nemți, dar fotbalul e tot fotbal!

Eintracht Frankfurt - Freiburg fotbal
Eintracht Frankfurt - Freiburg, festival de fotbal

Unde am rămas? Ah, da, la consternarea de a constata că meciul de fotbal a început deja. Sigur, căutăm un loc mai bun, că nu aș vrea să deranjez un rând întreg. Mă apuc să studiez ce se întâmplă în jur și mai ales ce se petrece în peluza unde se stă în picioare. Așa e în Germania, sunt porțiuni unde așa sunt locurile, nu că se ridică oamenii de pe scaune. Steaguri, atmosferă drăguță, însă nu aș putea spune că mi se pare ceva deosebit comparativ cu Union Berlin sau Hertha Berlin chiar, alte echipe nemțești relevante pe care le-am văzut pe viu. Unde mai pui că alea nici nu sunt la fel de populare. Așa că mă îndoiesc un pic de topul transmis de amicul Jörg. Însă, îmi amintesc de ce s-a întâmplat înaintea partidei. Îmi voi reaminti și când se va anunța asistența de acest loc 3 și, până la urmă, așa cum am zis, el e specialistul.

Fotbal în stare pură surprins pe cameră

Nu mă înțelegeți anapoda, nu e cazul să fim naivi să ne gândim că atmosfera e de rahat. Dimpotrivă, am băgat trei filmări de peste un minut, să am amintire, însă gândindu-mă la ce e la Dortmund sau, și mai bine, la ce a făcut galeria lui Dortmund în deplasare la Madrid în noiembrie 2012, când am văzut-o pe viu, mă întreb cum cea de la Frankfurt ar putea fi peste. Îmi văd de ale mele, savurez momentul. Atât de intens încât la 1-0 prind un gol în direct pe camera telefonului, da’ nu pentru că asta voiam, ci fiindcă taman atunci continuam înregistrarea atmosferei. Nu pot zice că nu mi-a plăcut, ba chiar e prima dată când mi se întâmplă. Bă, și ce gol al lui Ante Rebic am prins! Ia că-l și atașez ca să nu existe discuții. Revenind acum la motivul inițial al vizitei, da, confirm, Commerzbank-Arena este modelul după care s-a făcut Arena Națională. Ba chiar stadionul din București este o copie fidelă.

Marea victorie în faţa lui Bayern München

L-am pus pe el în postura de copie pentru că așa e normal, cu amendamentul că, totuși al nostru e un pic mai mare, dar și mai aerisit ca spațiu exterior. Probabil de asta e și mai mare. În fine, a fost doar o observație, nu neapărat inedită. Inedit este însă jocul gazdelor. Echipa care în 2018 a câștigat incredibil Cupa Germaniei în fața celor de la Bayern München, succes la care nimeni, da’ nimeni, nu se aștepta. Iar asta e certificată și verificată de revista suporterilor, din care am cumpărat numerele de pe decembrie și februarie – p-astea le aveau, ce vreți? – așa că nu pot exista discuții. Să bați în acest moment Bayern, chiar și într-o competiție secundară, e un succes fantastic. Cu atât mai mult cu cât el vine la… treizeci de ani de la ultimul succes de același fel pe care l-ai avut în istoria ta. E emulație în jurul echipei. Jocul bun aduce suporteri, iar atitudinea și susținerea suporterilor împinge către un joc fantastic.

Goluri de privit cu binoclu şi ratări fabuloase

Eintracht Frankfurt conduce cu 3-0 la pauză. Ghinion eu, fiindcă stau la peluza opusă porții la care s-au dat golurile. Și la care se va da și unicul din partea secundă. Fiindcă Freiburg a reușit să apere măcar onoarea. E drept, am văzut și eu un gol, tot de la Frankfurt, dar anulat după arbitrajul video. Nu mi-am dat seama exact din ce cauză și nici n-am mai stat să mă documentez. Oricum ar fi fost irelevant. Relevant este însă cât de mult au putut rata gazdele. Un tip de lângă mine chiar se împiedică și cade printre scaune de exasperare. Nu exagerez, de vreo patru ori, ratări d-alea, singur cu portarul. Băi, tată, da’ mari de tot! Cred că după meci fundașul dreapta neamț, Danny Vieira da Costa, s-a pus pe plâns la dușuri. La ce pase le-a dat în fața porții coechipierilor ratangii. Nu mai contează, toată lumea e fericită. Chiar dacă pleacă unii ca la noi, cu minute bune înainte de fluierul final, proporția este insignifiantă.

În metrou intri fără efort

După ce jucătorii sunt adulați pentru prima victorie din 2019 – poate și de asta a fost meciul ăsta special – lumea a luat-o care încotro. În număr uriaș spre metrou. Peronul se umple instant, două trenuri sunt așteptate. Eh, ele vin goale și să vezi atunci îmbulzeală, tată! D-aia nemțească… Mi-ar fi plăcut să văd fandosiții ăia care vorbesc de metroul din București, cât de aglomerat e, că numai la noi e așa… De parcă în mijloacele de transport în comun ar trebui să ai spațiu de cinci metri pătrați în care să te poți învârti. Din nou, ideea problemelor pe care oamenii le intensifică nejustificat, fără avea habar măcar de ce se întâmplă în jurul lor. Nah, nu e confortabil să intri cu valul într-un metrou gol. Da’ la ce te aștepți când ieși de la un meci la care au mai fost 50.000 oameni? Sau când lucrezi într-o zonă unde zilnic vin zeci de mii de oameni la muncă? Ca să transpunem un pic situația din București.

Un club pe care îl iubeşte toată lumea

Lumea e fericită, începe să sară, dar timid, că aici amenzile sunt amenzi. Nu neapărat că sunt ei mai civilizați, dar știu de frică. Chiar știu. Plus că e și frica de a afecta cumva deplasarea trenului. Atmosfera e de sărbătoare, fanii lui Eintracht chiar sunt grozavi. Însă tot îmi e greu să-i pun pe un piedestal superior celor de la Borussia Dortmund sau Union Berlin. Poate doar decât cei de la Hertha Berlin sunt mai pasionali, dar dacă îmi aduc aminte de acea peluză de pe Olympiastadion, din nou refuz să fac discriminări. E frumos să fii martor live la un meci cu o astfel de încărcătură al unui club special din istoria fotbalului nemțesc. Care, fie că suntem sau nu fanii lui, este unul dintre cele mai eficiente și importante. În același loc unde au călcat monștri sacri precum Anreas Köpke, Andreas Möller, Joachim Löw, Jupp Heynckes sau Anthony Yeboah. Nu neapărat în ordinea asta, fără să ținem cont dacă din postura de jucător sau antrenor.

Fotbal savurat fără comentarii

De altfel despre ultimul vă voom scrie, poate, dacă sunteți cuminți, o poveste mișto, separată. Ideea e că acum la Frankfurt nu mai sunt nume de un așa calibru. Sigur, Trapp, Jovic, Rebic sau Hasebe nu sunt de colea. Mai ales Hasebe… Numai pentru câți japonezi vin după el la meciuri. Am văzut numai eu vreo 10. Pe cuvânt! Da’ totuși față de cei expuși mai sus, ei sunt mici copii. Dar fanilor nu le pasă, plătesc în continuare pentru această distracție, acest mod de relaxare și, în definitiv acest mod de viață. Având în vedere că un asemenea eveniment te costă zeci de euro pe săptămână sau sute de euro, poate peste mie pe an, da, e ceva costisitor. Nimeni nu se plânge, toată lumea savurează, iar rezultatele sunt impresionante. Când tu, un club din Germania iubit, dar fără o anvergură internațională, faci 30 milioane de euro sau pe acolo, pe an, doar din bilete, alte discuții sunt inutile. Chiar nu mai au vreo importanță! Fotbalul aici nu va muri vreodată, pentru că se moștenește din generație în generație. Nici nu mai contează că, pe ici, pe colo, se fumează chiar şi în tribunele unui astfel de stadion…

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* indicates required

Vrei si tu una? Apasa AICI