BREAKING NEWS / Investitor cu avere de 40 de milioane euro în Giuleşti!

Viorel Cataramă Giuleşti
Viorel Cataramă, investitor în Giuleşti

Echipa din Giuleşti antrenată de Daniel Pancu, FC Rapid, este pe primul loc în seria sa din liga a 3-a. Iar veştile bune par a nu se opri aici. Dincolo de procesele în care clubul este încă implicat, se pare că din punct de vedere financiar lucrurile sunt pe un trend ascendent. Dacă despre Victor Angelescu au existat ceva dubii, dacă despre George Copos s-a spus, nu neapărat cu acoperire, că ar putea reveni, Fanatik vine cu o ipoteză nouă. Conform publicaţiei citate există doi investitori din umbră care susţin clubul de lângă Podul Grant. Punctul lor comun este că sunt foarte bogaţi, mult mai potenţi financiar decât Victor Angelescu. Dacă numele unuia dintre ei este ţinut sub tăcere măcar momentan, al doilea a fost deja deconspirat de Fanatik.

Viorel Cataramă ar fi unul dintre investitorii din Giuleşti

Aparent este vorba despre Viorel Cataramă. Om de afaceri extrem de cunoscut în mediul de specialitate din România. Care deţine compania producătoare de mobilă Elvila şi care, conform estimărilor, are o avere importantă, de 40 de milioane de euro. Dintre care 45 milioane de lei numai din listarea la bursă a companiei Elvila. Este drept, aceasta este incomparabil mai mică cu cele pe care le deţin George Copos sau Gruia Stoica. Oameni pomeniţi în anumite momente ale actualului proiect. Numai că această avere pare mai mult decât suficientă pentru a susţine un club de liga a treia. Alături de un alt oameni de afaceri care, deocamdată, este ţinut secret. Şi alături de alţi sponsori importanţi precum Superbet, Greenfield sau Kia. Interesant este că Viorel Cataramă a fost membru PNL, iar în prezent are propriul partid, Dreapta Liberală.

Premii în bani pentru olimpici şi organizarea unui concert „greu”

Trebuie adăugat că investitorul din Giuleşti, Viorel Cataramă, este, de zeci de ani, şi un susţinător al activităţilor socio-culturale. Spre exemplu, începând cu 1995 a oferit premii în bani pentru câştigătorii de premii la olimpiadele naţionale şcolare din partea Colegiului Naţional Gheorghe Vrânceanu din Bacău, pe care el l-a absolvit. De asemenea, ca fapt divers, el a organizat în 2000 un concert susţinut de marele tenor Jose Carreras la Ateneul Român, cu ocazia împlinirii unui deceniu de la înfiinţarea companiei despre care am scris mai sus.

Rămâneţi pe 1923.ro pentru a afla în continuare ce se întâmplă lângă Podul Grant. Nu de alta, dar anul 2019 va fi unul decisiv! Dacă nu te-ai abonat deja la site-ul nostru, click mai jos, pentru a fi sigur că astfel de ştiri nu-ţi vor scăpa vreodată!

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* indicates required

Vrei si tu una? Apasa AICI