Vlad Morar, transfer interesant. Unde poate ajunge fostul golgheter din Giuleşti

morar
Vlad Morar
După evoluţiile bune din campionatul Greciei, Vlad Morar este dorit de mai multe echipe din Europa. Din Coreea de Sud, dar şi de o formaţie care este deja calificată în play-off-ul Ligii 1 din România. “Voi lua o decizie în perioada următoare, dar depinde ce îşi doreşte şi clubul la care sunt acum”, a spus Morar. Campionatul Greciei este dominat de PAOK, formaţie antrenată de Răzvan Lucescu, care este lider, cu un avans de opt puncte faţă de Olimpiakos. În Liga 1 din Grecia se mai remarcă totuşi şi un alt român. Este vorba de sălăjeanul Vlad Morar. Cel care evoluează la Panetolikos din 2017, scrie sportulsalajean.ro.

Impresarul a adus în discuţie oferta din Coreea de Sud

În campionatul trecut, mijlocaşul de 25 de ani a marcat nouă goluri. Dar în această stagiune arată o formă şi mai bună, astfel că după un tur de campionat, Morar a înscris deja şase goluri. Însă a apucat să joace 12 partide din 15, fiind indisponibil câteva săptămâni din cauza unei accidentări. Evoluţiile sale au atras şi atenţia unor grupări din Europa, dar şi din Asia. Potrivit impresarului său, Bogdan Aposu, pe adresa lui Vlad Morar au venit oferte chiar şi din Coreea de Sud. “Vlad Morar este unul dintre golgheterii din campionatului Greciei şi am oferte din Coreea de Sud pentru el. A demostrat că are valoare”, a spus Bogdan Apostu la ProSport Live. Sălăjeanul mai are însă contract încă un an cu Panetolikos. El ar putea totuşi pleca din Grecia în această iarnă. Mijlocaşul ne-a dezvlăuit că mai are oferte şi din alte campionate, chiar şi din Liga 1.

Vlad Morar susţine că are oferte din Olanda şi Polonia

“În această perioadă am câteva zile libere şi urmează să iau o decizie. Voi pleca în Coreea de Sud doar dacă este avantajos pentru mine şi pentru club. Iar dacă voi alege să joc acolo o voi face pentru că sunt foarte mulţi bani. Mai am însă oferte din Olanda, Polonia. Mai sunt discuţii cu echipe din Franţa, Germania şi Spania, însă deocamdată nimic concret. M-a ofertat şi o echipă din Liga 1, căreia nu pot acum să-i dau numele. Pot spune doar că este calificată deja în play-off. Totul depinde şi de ce îşi doreşte clubul. Fiindcă dacă nu acceptă suma de transfer este mai greu să plec acum. Dacă nu voi pleca în această iarnă, cu siguranţă voi prinde un transfer la vară”, a declarat Vlad Morar pentru sportulsalajean.ro.

Vlad Morar, pe urmele lui Ianis Zicu

Cu toate că, pentru moment, nu există un nume de echipă pentru Vlad Morar, noi nu avem cum să nu remarcăm forma excelentă pe care o traversează fostul atacant din Giuleşti. Cu toate că a jucat la Rapid doar câteva luni în 2016, Vlad Morar a marcat atunci nouă goluri. Care au fost decisive pentru promovarea clubului în prima ligă. El fiind, practic, un om cheie alături de Iulian Popa şi Răzvan Trandu. Măcar din punct de vedere al golurilor marcate. Reamintim că în Coreea de Sud a evoluat un alt fost atacant extrem de iubit în Giuleşti. Este vorba despre Ianis Zicu.

44 goluri a marcat până acum Vlad Morar (25 ani) în cariera sa profesionistă

Dacă ţi-a plăcut acest articol, fii sigur că eşti abonat la site-ul nostru, pentru a primi pe mail cele mai noi şi importante informaţii marca 1923.ro!

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* indicates required