AFC Rapid a scapat de faliment, dar a intrat in insolventa. Decizia este executorie, dar nu e definitiva

sc fc rapid sa prosport
ProSport scrie despre FCRB

Tribunalul Bucuresti a decis astazi sa deschida procedura insolventei in cazul AFC Rapid Bucuresti si a desemnat pe DOGARU, OANĂ ŞI ASOCIAŢII SPRL drept administrator judiciar provizoriu.

Instanta a hotarat termen pentru continuarea procedurii, data de 18.04.2019. Cum ANAF este creditorul principal, iar totul devine din acest moment public, orice persoana putand avea acces la informatii, situatia juridica a brandului Rapid, va deveni din ce in ce mai clara, iar 1923.ro o sa va tina la curent cu evolutia dosarelor care vor aduce lumina in acest caz.

Decizia de astazi este executorie, insa poate fi atacata cu apel.

Iata textul complet al hotararii luate astazi de Tribunalul Bucuresti:

20.12.2018
Ora estimata: 09:00
Complet: C8
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Respinge exceptia inadmisibilitatii Admite cererile formulate de creditoare de deschidere a procedurii insolventei debitoarei. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă deschide procedura generală împotriva debitoarei. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la Încheierea de deschidere a procedurii – 15 zile de la notificare, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora; b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului 04.02.2019 ; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 25.02.2019; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor 23.03.2019; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 03.03.2019. Desemnează administrator judiciar provizoriu pe DOGARU, OANĂ ŞI ASOCIAŢII SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 raportat la art. 87 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 3000 lei din averea debitorului. În temeiul art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin. 3 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 67 alin. 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 din aceiaşi lege. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Fixează termen administrativ de control pentru analiza stadiului continuării procedurii la 18.04.2019 Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 decembrie 2018.
Document: Hotărâre intermediară  7778/2018  20.12.2018

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* indicates required

Vrei si tu una? Apasa AICI

1 COMENTARIU

  1. Salut aceasta decizie, rezulta de aici ca aristrocratii nu vor dormii timp de 3 ani si da frisoane FRF.
    Pe de alta parte au timp suficient sa isi recupereze sigla si banii de la Rapid SA