VIDEO / Imagini triste cu baza Pro Rapid. Ce a fost și ce a ajuns…

Pro Rapid
Pro Rapid arată deplorabil

Pro Rapid, baza sportivă unde se antrena Rapid, a ajuns în paragină. Clubul alb-vișiniu s-a pregătit ultima dată la bază în vara lui 2015. TVR a realizat un reportaj în care a prezentat situația de la baza ProRapid, fondată în 2000, de George Copos, la insistențele lui Mircea Lucescu. În prezent, terenurile de pregătire se află într-o stare foarte proastă, acoperite cu buruieni. Aleile și scările clădirilor sunt degradare, iar în interior situația este la fel. Imaginile pot fi văzute în clipul de mai jos.

Care sunt planurile lui Victor Angelescu pentru baza ProRapid

Sperăm ca Primăria sectorului 1 să ne ajute cu baza materială, contracost. Adică să putem prelua complexul Pro Rapid, unde e casa noastră.  Sperăm doar ca Pro Rapid-ul să ajungă din nou la noi în martie sau aprilie anul viitor. După o evaluare, suntem dispuși să plătim prețul corect”, Victor Angelescu, finanțator Rapid, citat de gsp.ro.

hectare are baza ProRapid

Situația legală a bazei

În 13 iunie 2016, clubul Rapid a intrat în faliment, moment în care s-au tăiat toate facilităţile, apa, curentul, gazele. Datoriile, inclusiv cele curente, de după intrarea în insolvenţă, erau imense. Iar Pro Rapid a intrat sub sechestrul Ministerului de Finanţe și al ANAF, care au preluat cam 80 la sută din suprafaţă. Restul, de 20 la sută, i-a rămas lui Copos, nota Gazeta Sporturilor în iulie 2017.

Datoriile Rapidului, în iulie 2017, pentru chirie și utilităţi la Pro Rapid (fără penalităţi):

Chirie Pro Rapid – 114.947 lei
Apa Nova – 30.837 lei
Romtelecom – 7. 363 lei
Gaze – 130.681

Concluzii triste

Cu alte cuvinte, ceea ce se întâmplă acum cu baza sportivă este trist, dincolo de reacțiile inexplicabile ale realizatorului reportajului… Cu toate acestea, suntem convinși că autoritățile au tot interesul să coopereze și să o redea în funcțiune. În primul rând în ideea faptului că a fost și ar rămâne – o dată recondiționată – cea mai modernă bază sportivă din România. Deocamdată însă nu putem decât aștepta. Să vedem dacă, într-adevăr, ea va iintra în posesia FCRB în martie-aprilie 2019, așa cum Victor Angelescu intenționează.